DECESE

 

* Nu vom putea nicicând să răsplătim dragostea, adânca bunătate, jertfelnicia şi bucuria cu care ne-a crescut, educat, iubit şi ocrotit de când am venit pe lume, nepreţuitul nostru unchi,

prof. VIRGIL TEODOR MATEI (GILU).

Devotamentul său necondiţionat, omenia, cinstea şi generozitatea au fost modul său firesc de a arde pentru noi şi pentru toţi cei în mijlocul cărora a trăit. Cu nădejdea că rugăciunile lui ne vor ajuta să ne reîntâlnim în Împărăţia Tatălui Ceresc în a cărui ascultare şi iubire deplină a trăit întreaga sa viaţă, îi sărutăm dreapta părintească  şi îl rugăm să ne ierte. Preţuirea şi recunoştinţa, dorul şi amintirea lui dragă vor dăinui veşnic în sufletele noastre. Înmormântarea are loc azi, 17 mai, ora 13.00, în loc. Şuncuiuş. Diana, Bianca, Victor, Călin şi Mihail. (4853)

 

* Copleşit de durere mă despart acum de cel care mi-a ocrotit şi mi-a bucurat copilăria, m-a educat şi mi-a format caracterul de om, mai apoi, cel care mi-a fost alături în fiecare moment al vieţii, iubitul meu,

GILU.

Poveţele lui înţelepte, mărinimia, bunătatea, nobleţea şi nestrămutata credinţă în Dumnezeu l-au făcut să fie modelul meu de a vieţui.  Îmi va fi dor mereu de tine, iar peste o săptămână, vei fi marele absent, al cărui gol nu îl va mai umple nimeni. Ştiind cât de mult te-am iubit îţi cer doar iertare. Şerban şi viitoarea soţie Cristina. (4854)

 

* Cu adâncă tristeţe şi durere în suflete, ne luăm rămas bun, de la cel care a fost colegul, dar şi elevul şcolii noastre,

prof. VIRGIL MATEI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi colectivul de la Colegiul Tehnic nr. 1, Vadu Crişului. (4882)

 

* Un ultim şi sincer omagiu pentru cel care a fost un om de mare probitate morală şi profesională,

prof. VIRGIL MATEI.

Rămâi veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fam. Bila Viorel, Bratca.

 

* Suntem alături de distinsa familie Matei, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost

prof. VIRGIL MATEI

şi care şi-a dedicat în totalitate activitatea în cadrul Liceului Tehnologic nr. 1, Şuncuiuş. Sincere condoleanţe familiei greu încercate şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul întru Împărăţia Sa. Biroul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor. (4876)

 

* Suntem alături de doamna învăţătoare Zlibuţ Diana, în aceste momente de grea încercare, la pierderea unchiului drag

prof. VIRGIL MATEI.

Sincere condoleanţe. Fam. Soltănel. (4880)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia Bogdan, la dureroasa despărţire de cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic,

MIRCEA BOGDAN (MIHUŢ).

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Familia Popa Nelu şi Vicy. (4842)

 

* Suntem alături de naşii noştri, Mihaela, Mihai, Vlad şi Dragoş, în marea durere pricinuită de moartea tatălui, socrului şi bunicului drag,

MIRCEA BOGDAN (MIHUŢ).

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Popa Nelu şi Vicy. (4841)

 

* La ceas de grea încercare suntem alături de voi, Mihaela, Mircea, Vlad şi Dragoş, acum când vă despărţiţi de tatăl, socrul şi bunicul drag,

MIRCEA BOGDAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Groza Călin, Crina şi Carina. (4848)

 

* Cu sufletul profund îndurerat şi cu lacrimi de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost iubitul meu soţ şi sufletul cel mai bun şi blând,

înv. VASILE DAN.

Înmormântarea va avea loc duminică, 18 mai 2014, ora 12.30, în loc. Girişu Negru. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Veşnic nemângâiată, soţia Florica. (4871)

 

* Cu lacrimi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru tată şi bunic,

înv. VASILE DAN,

din Girişu Negru. Bunătatea, dragostea şi blândeţea ta, ne vor călăuzi paşii pe veci. Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Cerurilor. Fiica-Camelia, soţul Markus şi nepoatele Liza şi Anna. (4872)

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea din sufletele noastre acum, când ne despărţim de dragul nostru tată şi bunic,

înv. VASILE DAN,

din Girişu Negru. Vei rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Cerurilor. Fiul Cristian cu soţia Cristina şi nepoata Alesia. (4873)

 

* Suntem alături de doamna Florica Dan şi copiii ei Camelia şi Cristian, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi tatălui drag

VASILE DAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Tripe Vasile. (4881)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a bunei noastre mame, soacre şi bunici,

CATIŢA BODEA,

de 83 ani. Înmormântarea are loc azi, 17 mai, ora 12.00, la Biserica Filadelfia. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Aurica, ginerele Traian şi nepotul Trăienuţ Galiş. (4856)

 

* Pios omagiu, recunoştinţă, preţuire şi neuitare în memoria celei care a fost

CATIŢA BODEA,

scumpa noastră bunică şi străbunică. Nu te vom uita niciodată. Nepoţii Otilia şi Ciprian Hanga, Simona şi Alin Crăciun şi strănepoţii Toni şi Ale. (4857)

 

* Suntem alături de colega noastră, Suciu Angela, la marea durere pricinuită de moartea soacrei dragi. Colectivul Grădiniţei, nr. 30, Oradea. (4851)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia Dan, care se desparte de iubita lor mamă,

FLORICA DAN.

Familia Mihele Dumitru, familia Hendrich. (4847)

 

* Cu regret anunţăm dispariţia celei care a fost

FLOARE DAN.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Locatarii Asociaţiei de Proprietari, nr. 10, str. Mareşal Averescu, Oradea. (4858)

 

* Pios omagiu şi rugăciune, este tot ce putem oferi familiilor Fritea şi Dan, îndoliaţi de pierderea mamei lor dragi,

FLORICA DAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Fritea Dorina, Cristian şi Ciprian cu familia. (4878)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei domnului chestor de poliţie (r) profesor universitar dr. Lazăr Cîrjan, în aceste momente de grea încercare pricinuite de decesul tatălui, socrului şi bunicului drag,

ION CÎRJAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. col. (r) Tatu Petruş. (4861)

 

* Un gând sincer de alinare şi mângâiere pentru familia domnului chestor de poliţie (r) profesor universitar dr. Lazăr Cîrjan, acum când se desparte de tatăl, socrul şi bunicul drag,

ION CÎRJAN.

Odihnească-se în pace. Fam. col. (r) Ciuta Alexandru. (4862)

 

* Suntem alături de familia domnului chestor de poliţie (r) profesor universitar dr. Lazăr Cîrjan, la durerea pricinuită de decesul tatălui, socrului şi bunicului drag,

ION CÎRJAN.

Sincere condoleanţe. Familia col. (r) Barna Gavril. (4863)

 

* Împărtăşim durerea şi transmitem sincere condoleanţe familiei domnului chestor de poliţie (r) profesor universitar dr. Lazăr Cîrjan, la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul drag,

ION CÎRJAN.

Dumnezeu să-l odihnească. ANCMRR-MAI- filiala Bihor. (4860)

 

* Suntem alături de vecinii noştri Bretan Vasile, Violeta, Lorelai şi Andrea, la ceas de grea încercare, acum când buna lor mamă, soacră şi bunică a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Copil.

 

* Mulţumesc din inimă tuturor celor care au participat la înmormântarea dragului meu soţ,

ERVIN BODO.

Soţia Irina Bodo. (4879)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea în veşnicie a iubitei noastre mame, soacre şi bunici,

MARIA SZABO,

în vârstă de 81 ani. Înmormântarea are loc azi, 17 mai 2014, ora 14.00, în Cimitirul Episcopia Bihor. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndoliată.

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Țap Adrian şi Camelia, în aceste momente grele pricinuite de pierderea mamei şi soacrei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Conducerea şi colegii de la  Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A. - Sucursala Oradea.

 

* Suntem alături de colegii noştri Camelia şi Adrian Țap, acum când se despart de soacra şi mama lor dragă,

VIORICA ŢAP.

Dumnezeu s-o aşeze de-a dreapta Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Sectorul Economic - Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A. - Sucursala Oradea.

 

* Un gând sincer de alinare şi mângâiere pentru colegii noştri Camelia şi Adrian Țap, în aceste momente grele când se despart de soacra şi mama lor dragă,

VIORICA ȚAP.

Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegii Carmen, Voichița şi Adrian de la Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A. - Sucursala Oradea.

 

* Un gând sincer de alinare şi mângâiere pentru colegul nostru Adrian Ţap în aceste momente grele în care se desparte de mama sa. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Sincere condoleanţe din partea colegilor de la SC Electrica SA - CEM Mt - Jt Oradea.

 

* Sunt alături de colegul meu Ţap Adrian în momentele grele pricinuite de decesul mamei sale. Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Victoria şi Florian Pop.

 

* Sincere condoleanţe colegului nostru Cristian Dan şi familiei la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag. Colectivul şi conducerea CSM Oradea.

 

* Suntem alături de familiile Cârjan şi Popa, în aceste momente grele când se despart de dragul lor tată, socru, bunic şi străbunic,

ION CÂRJAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Cozman Mircea. (2362)

 

* Sincere condoleanţe domnului general Lazăr Cârjan la trecerea în nefiinţă a tatălui său drag. Familia Teodor David. (2363)

 

COMEMORĂRI

 

* Păstrăm în suflete aceeaşi tristeţe care ne-a cuprins în urmă cu 3 ani, la decesul dragului nostru 

ing. REMUS-VALERIU POP. 

Mulţumim celor care îi vor păstra un moment de aducere aminte. Familia îndurerată. (2320) 

 

* Timpul a trecut şi va trece, dar durerea şi tristeţea nemărginită din sufletele noastre o simţim aceeaşi la un an de când a plecat dintre noi, într-o zi frumoasă de mai, cea care a fost draga şi iubita noastra mamă, soacră şi bunică deosebită,

VIORICA MUŢ.

Să-i fie somnul lin şi îngerii aproape, să aibă odihna binemeritată de sufletul ei curat. Mulţumim tuturor celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 18 mai, la Biserica Ortodoxă din Cihei. Familia îndurerată.

 

* Trist dar adevărat. Azi se împlinesc 5 ani de la plecarea dintre noi a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,

MIHAI DOBOCAN.

Dumnezeu să-l ierte. Soţia Florica, fiul Mihăiţă, nora Cristiana şi nepoţelul Andrei. (4710) 

 

* Amintiri dragi împletite cu lacrimi de dor, dragoste şi recunoştinţă este ceea ce simţim acum, la un an de când ai plecat dintre noi, dragă mamă şi bunică,

FLOARE FLORE,

din Căpâlna. Te vom păstra mereu în inimile noastre. Recunoştinţă celor ce-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia. (4803)

 

* Trecerea timpului adânceşte dorul şi durerea din sufletul meu, la împlinirea celor 2 ani de când m-a părăsit dragul meu soţ,

VASILE BEJAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte, le mulţumesc. Soţia Neli. (4839) 

 

* Se împlinesc 2 ani de când a plecat dintre noi, dragul nostru tată şi socru,

VASILE BEJAN.

Vom păstra mereu în inimile noastre chipul lui blând şi dragostea cu care ne-a înconjurat. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Paul şi nora Adriana. (4840)

 

* Amintiri dragi împletite cu dor şi dragoste şi acum la împlinirea a 6 luni de la dureroasa despărţire de adoratul meu fiu,

FLORIN MARIUS HĂRĂGUŞ,

plecând prematur de lângă mine sub privirile mele neputincioase. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, aşezându-i sufletul lui bun de-a dreapta Tatălui Ceresc. Îi mulţumesc din toată inima pentru clipele cu care m-a înconjurat şi iubit în viaţă şi sper să mă vegheze în continuare de acolo unde este aşezat sufletul lui. Îmi rămâne doar amintirea chipului său drag şi iubit. Nu te voi uita niciodată şi trăiesc cu speranţa la revederea noastră în veşnicie. Veşnic îndurerată, mama ta dragă, văd. Mărioara Hărăguş. (4864)

 

* Nimeni şi nimic nu poate şterge lacrimile şi durerea din sufletele noastre acum, când se împlineşte 1 an de la decesul celui mai bun şi blând soţ, tată şi bunic,

PAVEL PETRUŢIU.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Doina cu familia. (4843)

 

* Pios omagiu de dragoste şi neuitare în memoria celor care ne-au părăsit cu mulţi ani în urmă,

fratele VALER MÎRZEA - 45 ani

tata ANDREI MÎRZEA - 35 ani

mama FLOARE MÎRZEA - 4 ani.

Dumnezeu să-i odihnească în pace. Doina cu familia, Vasile cu familia. (4844)

 

* S-au scurs 6 luni de când a trecut în nefiinţă mama noastră,

FLORICA PETRUŢIU.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiicele Maria şi Florica cu familiile lor. (4846)

 

* Prezent în gândurile noastre, acum la 7 ani de la dureroasa despărţire de soţul, tatăl, bunicul şi socrul, cel care a fost,

LIVIU IVANCIUC (DUŢU),

îi aducem un pios omagiu. Ne rugăm pentru odihna sufletului său. Soţia Gina, copiii Marcel şi Simona cu familiile. (4867)

 

* Timpul nu aşterne uitarea ci adânceşte durerea. Au trecut 6 săptămâni de tristeţe şi lacrimi de când ai plecat de lângă noi, dragul nostru soţ, tată şi bunic,

TEODOR LAZAR.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Parastasul va avea loc duminică, 18 mai, ora 12.00, la Biserica Ortodoxă din Oncea. Familia îndurerată. (4855) 

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea din sufletele noastre acum, când se împlineşte un an de la despărţirea pentru totdeauna de soţul, tatăl, socrul şi bunicul,

IOSIF BIRTA.

Nu te vom uita niciodată. Parastasul de pomenire are loc azi, 17 mai 2014, la Biserica Ortodoxă Bunavestire Oradea. Dumnezeu să-l ierte. Familia îndoliată. (4851)