DECESE

 

* „Cel care în această viaţă s-a silit şi se sileşte în continuare a fi cu Domnul, pentru un asemenea suflet nici nu este umbră a morţii”.

JOZSEF RAŢ,

JANOS DEZSI,

MARIA MIHEŞ,

VICTORIA MARIA TONEA,

ANA DOBRA,

IOAN VESE,

RITA SENA FAGHI,

MIHAI FLORIN MÂNZ,

ECATERINA MOŞ,

ERZSEBET ARANY,

VICTORIA GHIULAI,

GABRIELLA KONYVES,

ELENA SOPORAN,

VALERIA DĂRĂBAN,

MARGIT ACS,

MARIA MAGDALENA LUBINCZKI,

MARIA KULUS,

MIHAI MAIER,

IULIANA GABONA,

LASZLO SCHMIDT,

ZOLTAN FURIC,

MARIOARA PUSCO.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Cu durere în suflete anunțăm încetarea din viață a scumpei noastre mame, soacră, bunică și străbunică,

FLOAREA ILISIE,

în vârstă de 92 de ani, din Ineu de Criș. Slujba de înmormântarea va avea loc miercuri, 19 iunie, de la ora 13.00, la capela din localitate. Dumnezeu să o odihnească în pace. Fiul Dumitru împreună cu familia.

 

* A plecat dintre noi lăsându-ne inimile pline de tristețe cea care ne-a fost mamă, soacră, bunică și străbunică

FLOAREA ILISIE.

În marea călătorie, odihna să-ți fie vegheată de lumina eternă de la Dumnezeu. Fiul Pavel, nora Viorica, nepoții Sorin și Lucian împreună cu familia.

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire și recunoștință, flori și lacrimi sunt tot ce-i putem oferi acum când ne despărțim de iubita noastră mamă, soacră, bunică și străbunică

FLOAREA ILISIE.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Fiul Ionică, nora Magdalena, nepoții Romeo și Laura, împreună cu familia.

 

* Chipul tău drag va rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să-ți mângăie sufletul blând și să-ți dea odihnă veșnică, draga noastră mamă și soacră

FLOAREA ILISIE.

Fiica Maria și ginerele Alexandru.

 

* Cu adâncă durere în inimă şi nespusă trristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a mult iubitei mele soţii,

ELENA SOPORAN,

în vârstă de 73 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace! Soţul Alexandru.

 

* Cu inimile îndurerate ne despărţim de draga noastră mamă, soacră şi bunică,

ELENA SOPORAN,

la vârsta de 73 ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 19 iunie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să îi vegheze odihna veşnică! Fiul Mircea Soporan, cu familia, şi fiica Sanda Mercea, cu familia.

 

* Suntem alături de cuscrul nostru, Alexandru, de nora noastră Sanda Mercea cu Bianca şi Adrian, în aceste momente foarte grele pricinuite de decesul celei mai bune soţii, mame şi bunici,

LENUŢA SOPORAN.

Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace! Fam. Victoria şi Pavel Mercea. (888)

 

* Suntem alături de familia Soporan Mircea, în aceste momente grele pricinuite de decesul celei mai bune mame, mame-soacre şi bunici,

ELENA SOPORAN.

Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace! Fam. Victoria şi Pavel Mercea. (889)

 

* Ai fost jumătatea mea şi motivul meu pentru viaţă, draga mea soţie,

ECATERINA MOŞ.

Nu mai poţi să-mi ţii tu mâna pentru o vreme, dar te rog să îmi ţii inima pentru totdeauna. Îmi iau rămas bun, cu lacrimi de durere! Al tău soţ, Ioan Moş. (877)

 

* Cea mai dragă fiinţă mie, MAMA, şi-a luat zborul spre cer.

„Mi-e dor de tine, MAMĂ,

Mi-e dor de mâna ta,

Aş vrea să-ţi pun în palmă

Toată iubirea mea.

Am să aştept o viaţă

La mine să ajungi,

Să fii iar lângă mine,

În braţe să mă strângi, scumpa mea MAMĂ,

ECATERINA MOŞ.

Tot ce sunt azi îi datorez îngerului, care a fost mama. Fiica Simona, pe veci nemângâiată. (878) 

 

* E timp pentru toate, dar niciodată pentru despărţire. O inimă bună nu mai bate, fiinţă dragă nouă, te-ai dăruit şi te-ai jertfit până în ultima clipă, draga noastră bunică,

ECATERINA MOŞ.

Ai fost stâlpul familiei şi îngerul nostru păzitor. Te vom iubi pe veci, buni, şi nu te vom uita niciodată. Ginerele Marius şi nepoatele Mălina şi Natalia. (880)

 

* Suntem alături de nora şi socrul nostru, la marea durere pricinuită de moartea celei care a fost o maă și soție iubitoare,

ECATERINA MOŞ.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie. Sincere condoleanţe! Cuscrii, fam. Hălmăgean. (881)

 

* Cu durere şi regret ne despărţim de fina noastră,

ECATERINA MOŞ.

Transmitem condoleanţe finului Ioan şi întregii sale familii. Naşa Florica Florea cu copiii şi familiile lor. (882)

 

* Un ultim omagiu colegului nostru,

DUMITRU CIOTĂR,

plecat dintre noi la cele veşnice. Condoleanţe familiei! Fam. Crişan şi Albu. (883)

 

* Suntem alături de familia Ghiulai Alin, la despărţirea de mama, soacra şi bunica lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace, în Împărăţia Sa! Negrău Teodor şi copiii. (885)

 

* Suntem alături de colega noastră, Popa Marinela Nicoleta, în aceste momente grele pricinuite de pierderea bunicii sale dragi. Compasiune și sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colectivul din cadrul S.P.C.L.E.P. Oradea-Compartimentul de Stare Civilă. (2306)

 

* Suntem alături de colega noastră Livia Gherman, în aceste momente grele pricinuite de pierderea mamei sale dragi,

FLOARE GROZA.

Compasiune și sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colegii de la Consiliul Județean Bihor. (2308)

 

 

* Astăzi am pierdut ce am avut mai scump, MAMA! Mama noastră specială, minunată, bună, frumoasă, modestă, veselă, mândră de copiii ei, a plecat la ceruri! Scumpa noastră mamă,

ANA DOBRA,

să ai drum lin şi somn uşor! Îngerii să te iubească! Dumnezeu să te aibă în pază! Înmormântarea are loc azi, 18 iunie, ora 14.00, din Capela Haşaş. Nicoleta şi Doru.

 

* Scumpa mea bunică, m-ai iubit mai presus de orice, ai sădit în mine tot ce este mai frumos, dragoste, omenie, credinţă. Dumnezeu să aşeze sufletul tău bun în Împărăţia Sa, iar rugăciunile noastre să-ţi fie covor de flori în drumul tău, bunica mea,

ANA DOBRA.

Nepotul Radu (Ducu).

 

* Cu durere în suflete anunţăm decesul celei care a fost cea mai bună soţie, mamă, bunică şi soacră,

MARIA MIHEŞ,

de 80 ani, născută în Sânnicolau Român.  Înmormântarea are loc azi, 18 iunie, ora 13.00, din Capela Haşaş. Nu o vom uita niciodată! Nuţu, Dorina, Marcel, Doru şi Andreea.

 

* Sincere condoleanţe, dragii mei Nuţu, Dorina, Marcel, Doru şi Andreea, la pierderea soţiei, mamei, soacrei şi bunicii voastre iubite,

MARIA MIHEŞ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Vereş Viorica.

 

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut 12 ani de lacrimi şi durere, de când a plecat de la noi,singura noastră fiică,

RAMONA SIM.

Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Familia. (879)

 

* S-au scurs 15 ani de când draga şi buna noastră mamă, bunică şi soacră,

MARIA CRIŞAN,

a trecut la cele veşnice, lăsând în urmă multă tristeţe şi dragi amintiri. Nu te vom uita niciodată! Familia îndurerată. (884)

 

 

* Amintiri și clipe de neuitat, lacrimi, durere și un dor nemărginit este tot ce ne-a rămas de când în urmă cu 2 ani a plecat la cele veșnice, soția, mama, mama-soacră, bunica,

ELISABETA IENCIU.

Pentru grija, bunătatea și iubirea cu care ne-ai înconjurat vei rămâne veșnic vie in inimile noastre. Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! Recunoștință celor care îi vor dărui un moment de aducere aminte. Familia îndurerată. (890) 

 

 

* În data de 14 iunie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea în lumea fără dor a scumpei noastre soții și mame,

VALERICA SILAGHI.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Soțul Gheorghe și fiica Marinela Claudia. (2307)