DECESE

 

* Când zorii dimineţii vesteau pentru toţi o nouă zi, drumul pământesc s-a oprit pentru iubita noastră soţie şi mamă,

FLORICA CIOCÂRTĂU,

de 43 de ani. Este nespus de greu să ne imaginăm familia noastră fără tine, draga noastră. Te-am iubit, ne-ai iubit şi ocrotit mereu cu toată fiinţa ta, dăruindu-ne fiecăruia calmul, liniştea şi bucuria de a ne întoarce mereu acasă. Cu sufletele îndurerate înălţăm rugăciuni către bunul Dumnezeu să-ţi răsplătească dragostea şi dăruirea oferite cu atâta generozitate, cu odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc miercuri, 20 iulie, ora 13.30, la capela din localitatea Toboliu. Soţul Marcel, copiii Sergiu şi Darius. (1756) 

 

* Am petrecut atâtea clipe frumoase, ne-am bucurat şi întristat împreună. Nu ne vine să credem că astăzi totul s-a sfârşit, draga noastră soră şi cumnată,

FLORICA CIOCÂRTĂU.

Dumnezeu s-a grăbit să te ia în Împărăția Sa și să te așeze în ceruri într-un loc ales, pe care îl meriți pe deplin, pentru devotamentul și dragostea fără limite pe care ai dăruit-o familiei tale atât de dragi. Ai plecat neaşteptat dintre noi şi ştim că îţi vom duce mereu dorul. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-ţi lumineze calea pe care mergi acum, să te ierte şi să te odihnească în pace! Sora Ana cu soţul Vasile. (1757)

 

* O veste dureroasă ne-a umplut sufletele de tristeţe, durerea despărţirii de iubita voastră soţie şi mamă, cea care pentru noi a fost o soră şi cumnată deosebită

FLORICA CIOCÂRTĂU.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace! Fratele Nelu cu soţia Mihaela şi copiii. (1758)

 

* Oamenii buni rămân în sufletele celor care i-au cunoscut. Aşa va rămâne în sufletele noastre şi draga noastră soră și cumnată

FLORICA CIOCÂRTĂU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Sora Maria Sim cu familia. (1759)

 

* Cu sufletul cernit de durere şi ochii înlăcrimaţi îmi iau rămas bun de la draga şi buna mea fiică,

FLORICA CIOCÂRTĂU.

Bunul Dumnezeu să primească sufletul tău blând şi bun în Împărăţia Sa! Mama Catiţa. (1760)

 

* Sunt alături de tine, Ana și mă rog la Dumnezeu să-ți aducă mângâiere, în ceasul greu al despărțirii de iubita ta soră

ICA.

Odihnă veșnică! Olimpia Ardeleanu.

 

* Suntem alături de colega noastră Bologan Camelia împărtăşind durerea sufletească pricinuită de trecerea la cele veşnice a soacrei. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei! Colegele de la Trezoreria Oradea – Serviciul Verificarea şi Decontarea Cheltuielilor Publice. (1761)

 

* A plecat dintre noi un suflet nobil, o inimă curată și plină de iubire, cea care a fost scumpa mea mamă,

FLORICA PANTI,

în vârstă de 89 ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 20 iulie, ora 12.00, la Capela Hașaș. Nu te voi uita niciodată! Dumnezeu să îți dea odihnă veșnică! Fiica Georgeta-Alexandra Panti. (1763)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne despărțim de scumpa noastră soră,

FLORICA PANTI.

Dumnezeu să te odihnească în pace! Fratele Dumitru Șerfezi și sora Viorica Pop. (1764)

 

* Cu tristețe și durere sufletească ne despărțim de „tușa noastră dragă”,

FLORICA PANTI.

Nu te vom uita niciodată! Dormi în pace, suflet blând! Nepoatele Georgeta Viorica Andor și Mariana Pop cu familiile. (1765)

 

*  Cu durere în suflet ne despărțim de mătușă noastră,

AURICA NICOARĂ (RITA).

Ai fost lângă noi la necazuri și bucurii și pentru ultima dată îți mulțumim! Odihnă veșnică! Nepoata Rodica cu soțul Traian Cicortaș.

 

* Suntem alături de colegul și prietenul nostru, Florin Zmaranda, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Fam. Vancea Florin și Codruța. (1754)

 

* Colegii de la Maxiq Computer sunt alături de Florin Zmaranda și își exprimă regretul și compasiunea pentru pierderea mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească! (1755)

 

* Suntem alături de naşii noştri, fam. Zmaranda Florin, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost

ELENA ZMARANDA,

din Ploieşti, iubită mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu să o odihnească în pace! Fam. Pet Florian şi Corina.

 

* Suntem alături de cumnatul nostru drag, Florin Zmaranda, în aceste clipe de mare suferinţă, la despărţirea de mama lui. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Anca, Ovidiu şi familia. (1766)

 

* Împărtășim durerea colegei noastre, Claudia Fitero și ne exprimăm profunda compasiune, în aceste momente de tristețe și suferință, când se desparte de tatăl drag. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul Curții de Apel Oradea. (1762)

 

* Suntem alături de prietena noastră Iuhos Emoke, în aceste clipe grele la despărțirea de scumpul ei tată

VASILE IUHOS.

Sincere condoleanțe! Camelia Niță împreună cu familia.