In memoriam 24 mai 2019
DECESE
* Ne-au rămas gândurile, regretele şi rugăciunea la bunul Dumnezeu, să aibă grijă de sufletele celor care au fost:
IREN FAZEKAS,
EMIL COSTIN.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.
* Atunci când îngerii ne părăsesc, pământul plânge şi universul împietreşte de tristeţe şi revoltă. Ne rugăm pentru sufletul tău şi credem că-ţi vei găsi locul printre îngerii, dragul meu soţ,
IOAN CODĂU,
de unde vei veghea la o lume, care trebuie să înveţe să fie mai bună. Dumnezeu să-ţi dea odihnă binemeritată. Scumpa ta soţie, Iuţi. Nu te voi uita niciodată! (457)
* Putem şti oare când se opresc secundele, când amintirile prind viaţă printre lacrimile sufletului, când lumina pare departe pierzându-se în suferinţă, iar întunericul câştigă inimi peste inimi? Suntem vreodată apreciaţi pentru atâta durere? Există timpul care stă în loc pentru amintirile nesfârşite, el ne dă acum forţa de a spune: „Rămas bun!”, dragă tată, socru, bunic, străbunic,
IOAN CODĂU,
OM de aleasă omenie, din Oşorhei. Ne-a părăsit la 78 de ani, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Nu te vom uita niciodată! Stâlpul are loc azi, 24 mai, ora 19.00, iar slujba de înmormântare, sâmbăta, 24 mai, ora 14.00, în Cimitirul din Oşorhei. Fie-ţi ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată! Fiica Otilia cu soţul Beni, nepotul Ionuţ cu soţia Mădălina şi iubitul tău strănepot Raul. (458)
* Un suflet bun, un om deosebit a luat calea spre Împărăţia Cerurilor. Cu multă durere în suflete ne despărţim de dragul nostru cuscru,
IOAN CODĂU,
din Oşorhei. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze de-a dreapta Sa! Cuscrii, fam. Marinău, din Băile 1 Mai. (459)
* Drum lin spre stele, suflet bun! S-a stins cel care a fost
IOAN CODĂU.
Familiei, sincere condoleanţe! Fam. Corbu. (474)
* Aducem un ultim omagiu fostului nostru coleg de serviciu,
IOAN CODĂU.
Ne-a întristat profund plecarea sa. Odihneşte-te în pace, suflet bun! Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate! Foştii colegi, în prezent pensionari, de la Biroul Vamal Borş. (475)
* Cu profundă tristeţe şi lacrimi anunţăm trecerea din lumea aceasta a prietenei mele de o viaţă,
CATI RUPTUREANU,
soţie, mamă, soacră şi bunică. Bunul Dumnezeu să o ierte şi să aşeze sufletul ei bun, unde drepţii se odihnesc. Nu te voi uita niciodată. Condoleanţe familiei! Fam. Băican şi Matei. (462)
* Suntem alături de vecinii noştri, familia Handro Silvia şi Iacob, la despărţirea de mama, soacra, bunica şi străbunica lor, care a fost
tanti LENUŢA.
Sincere condoleanţe familiei. Odihneşte-te în pace, suflet bun! Irina Botău cu familia. (465)
* În aceste zile deosebit de triste sunt alături de Alex şi Cristina Dima şi de întreaga lor familie, acum când îl conduc pe ultimul drum pe cel care a fost un soţ, tată şi mai ales un bunic bun,
nenea ILARIE.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică între aleşii Săi! Adina Dragotă cu Vlad şi Victor. (469)
* Regretăm trecerea în nefiinţă a lui
nenea ILARIE
şi suntem alături de bunii noştri prieteni şi fini, în aceste clipe grele. Condoleanţe, Alex şi Cristina Dima! Drum lin celui care a fost „tata bun” şi părinte şi multă alinare celor dragi lui. Delia şi Michal Radziuk. (468)
* Cu adâncă tristeţe transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe pentru Radu şi Vlad, la despărţirea de iubita lor soţie şi mamă,
ANGELA DOBRIN.
Familiile Bordei Etel, Bordei Tiberiu, Binşelan Mihai şi Daniela. (466)
COMEMORĂRI
* Păstrându-i neştearsă amintirea, aducem un pios omagiu de preţuire, dragoste şi recunoştinţă veşnică, la împlinirea pe 26 mai, a celor 6 luni de la dureroasa despărţire de cel care ne-a fost cel mai bun soţ, tată, socru şi bunic,
LIVIU OROS.
Ştim că drumul pe care ai plecat este fără întoarcere, însă bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat fac să simţim tot mai mult lipsa ta din mijlocul nostru. Timpul nu va putea şterge din inimile noastre durerea şi tristeţea, care devin tot mai profunde, lacrimile fiind prezente în ochii noştri de fiecare dată când aducem în discuţie chipul tău drag. Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul tău nobil şi generos în Împărăţia Sa, iar rugăciunile noastre să-ţi fie covor de flori în drumul tău! Vei rămâne veşnic nemuritor în sufletele noastre. Celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte, în aceste momente, multe mulţumiri. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 mai, la Biserica Ortodoxă din satul Picleu. Veşnic îndureraţi: soţia Viorica, copiii: Livia, Mircea şi Mirela cu familiile. (430)
* „A mai trecut un an
Un altul fără tine,
Copil frumos şi bun,
Ce ai zdrobit în mine
Tot ce-un părinte drag
Iubind din cale-afară
Ar vrea să aibă-n veci
Drept cea dintâi comoară.
Nu mi-ai lăsat decât
Aleasă amintire,
A unui vis superb
Trăit un sfert de veac,
Şi-o vie suferinţă,
Ce nu-şi găseşte leac”.
În 27 mai se împlinesc trei ani de la dispariţia fulgerătoare a unicului meu diamant,
VIRGILIA NICULA,
care la 25 de ani nu a avut puterea să depăşească cumpăna vieţii sale. Veşnic îndureraţi, mama Claudia Nicula şi Tudor.
* Pios omagiu de recunoştinţă şi dragoste iubitei noastre mame şi soţii,
prof. LILIANA LUCACIU,
la împlinirea, în data de 25 mai, a 2 ani de la plecarea ei în eternitate. Amintirea ei este şi va rămâne veşnic vie în sufletele noastre. Dumnezeu să o odihnească în pace. Mulţumim celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Alexandru şi Doru Lucaciu. (425)
* Cu aceeaşi durere în suflete retrăim mereu aceleaşi clipe de întristare, ca în urmă cu 42 de ani, de la despărţirea pentru totdeauna de cea dragă nouă, mama şi bunica noastră,
FLORICA MARCU
şi 21 de ani de la despărţirea de scumpul nostru tată şi bunic,
GHEORGHE MARCU.
Ne rugăm în continuare pentru odihna sufletelor lor. Vă vom iubi mereu, dragii noştri părinţi şi bunici. Fiica Florica Uivaroşan şi nepotul Cosmin cu familia. (447)
* Cu nemărginită tristeţe şi cu sufletele îndoliate, comemorăm 6 săptămîni de cînd a plecat dintre noi, pe drumul fără întoarcere, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN VIDICAN,
lăsîndu-ne veşnica amintire în locul prezenţei. Cu adâncă pioşenie, aducem un etern omagiu memoriei sale, atât de preţioasă pentru noi şi înălţăm rugăciuni pline de speranţa că sufletul său, nobil şi credincios, a fost ales pentru a sălăşlui în Împărăţia Cerească. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Soţia Magdalena, fiica Florica, ginerele Dorin, nepoţii Cătălin, Camelia şi Gabriela, cu familiile. (464)