DECESE

 

* Cu nemăsurată tristețe am aflat de moartea prietenului nostru drag

VASILE PALCU

și de aceea simțim nevoia să vă transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanțe. Sperăm din suflet ca în aceste clipe grele prezența rudelor și a prietenilor să vă aducă puțină alinare. De azi înainte îl vom căuta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Sincere condoleanțe soției Dana și fiului Sebi! Prof. univ. dr. Sarca Gheorghe cu familia.

 

* Ne exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită de colega noastră, Angelica Bilc, prin trecerea în neființă a tatălui sau. Bunul Dumnezeu să-i rânduiască veșnica odihnă și să mângâie familia îndoliată. Colectivul Frigospexpres.

 

* Gândurile noastre se îndreaptă către Angela Bilc și familia sa, la trecerea la cele veșnice a tatălui său. Îți suntem alături cu sufletul în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Mihuț Florian.

 

* Suntem profund îndurerați de plecarea, la cele veșnice, a fostului nostru director de la Banca Agricolă (B.A.J.A.) Marghita

VALENTIN POPA.

Îi urăm drum lin, printre stele, până în Împărăția Domnului, iar fiicei sale Nicoleta, cu familia, sincere condoleanțe! Fam. Lizica și Nelu Pater.

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut anii de când ați plecat în veșnicie, dar noi cei rămași în urmă vă păstrăm în inimă, dragii noștri

MARIOARA PELLE,

(1940, Talpoș - 29 ianuarie 2021, Oradea),

PETRU PAUL PELLE,

(1935, Giriș - 8 ianuarie 2017, Oradea). Dumnezeu să vă dea odihnă! Nepoata Daciana și familia. (905)