In memoriam 30 decembrie 2020
DECESE
* Cuvintele nu pot cuprinde durerea, care ne încearcă, în aceste momente deosebit de grele ale despărţirii de dragul nostru,
DOREL LUGOŞAN.
Dragostea şi bunătatea cu care ne-a înconjurat, sprijinul pe care-l acorda tuturor care aveau nevoie, grija pentru cei din jur şi încrederea pe care o transmitea vor rămâne veşnic în inimile şi gândurile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină! Înmormântarea va avea loc în data de 2 ianuarie, la ora 14.00, la mormânt în Cimitirul Municipal. Soţia Mălina, fratele Marius, cumnata Violeta şi nepotul Mădălin. (6890)
* Cu nemărginită durere ne despărţim de dragul nostru nepot şi verişor,
DOREL LUGOŞAN,
cel pe care-l consideram ca pe un fiu şi frate. A fost tot timpul alături de noi, în momente de bucurie sau de durere, ne-a înfrumuseţat viaţa şi a făcut tot ce a putut cu inima lui mare ca să ne bucurăm de prezenţa lui lângă noi. Bunătatea lui nu poate fi exprimată în cuvinte. Ne va lipsi enorm! Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar Mălinei şi fraţilor lui Marius, Mircea şi Luci cu familiile să le dea putere să treacă peste aceste momente grele. Tuşica Ileana şi Lăcrimioara Ţic. (6891)
* Cu durere în suflet am aflat despre plecarea dintre noi a lui
DOREL LUGOŞAN.
Vestea ne-a întristat profund şi va rămâne mereu în inimile şi amintirea noastră. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei putere multă! Fam. Nistor Ioan. (6892)
*Adio, drag prieten de-o viaţă,
DORU,
ne vei lipsi mult. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar ţie, Mălina, să-ţi mângâie sufletul răvăşit de durere. Dana Gavriş şi Anca Hacker. (6887)
* Cu durere şi tristeţe în suflete, ne despărţim de cel care a fost un deosebit om de sport, profesor care și-a dedicat întreaga carieră fotbalului şi elevilor săi,
prof. PUIU STOIA.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Conducerea şi colectivul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la ceruri, iar noi cu durere în suflete ne despărțim de cumnata
RAMONA BAICU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Înmormântarea are loc azi, 30 decembrie 2020, ora 14.00, din Capela Orășenească, Cimitirul Rulikowski Oradea. Cumnatul Baicu Sorin cu familia. (6831)
* Suntem alături de finii noştri, Mirela, Petru şi copiii Ioana şi Mihai, la marea durere pricinuită de decesul mamei, soacrei şi bunicii lor dragi şi a naşei noastre dragi,
DOINA VICTORIA AGUT.
Bunul Dumnezeu s-o aşeze în Lumina şi Împărăţia Cerului, s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică! Fam. Elena şi Traian Iştoc şi copiii lor, Daniel şi Radu cu familiile. (6888)
* Cu adâncă durere în suflet mă despart de scumpa mea verişoară,
DOINA AGUT,
un suflet bun, nobil, care ne va rămâne veşnic în amintire. Dumnezeu să te odihnească în pace şi să te aşeze în Împărăţia Sa! Mariana Vancea şi familia. (6893)
* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la draga noastră mătuşă,
DOINA AGUT,
un suflet nobil, cu chip blând şi luminos, care ne va rămâne mereu în amintire. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Nepoata Marieta Sehleanu şi familia. (6894)
* Un ultim şi pios omagiu pentru cea care a fost colega şi prietena mea,
DOINA AGUT.
Sincere condoleanţe familiei! Arhitecta V. Zărnescu. (6895)
* Cu adâncă durere în suflet, mă despart de cea mai bună prietenă din copilărie
DOINA AGUT.
Un suflet nobil s-a înălțat la Cer. Dumnezeu să o odihnească! Gânduri de alinare copiilor Mirela și Călin cu familiile lor. Maria Zaharie și copiii.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer. Dumnezeu să o odihnească în pace pe prietena noastră,
DOINA AGUT,
iar pe voi, Mirela și Călin, să vă mângâie. Fam. Troie Gheorghe.
* Cu tristețe și durere în suflete ne despărțim de prietenul
IOAN VESE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Cociuba Pavel cu soția Eva, fiicele Dana Vilciuc și Rodica Petrica cu familiile.
* Suntem alături de tine, bunul nostru prieten Forian Ioan și de întreaga ta familie, la pierderea soției, mamei și bunicii voastre dragi,
ANA FORIAN.
Transmitem sincere condoleanțe! Fam. Popa Ioan și Vichi. (6867)
* Suntem alături de familia Ciorba Ioan, la marea durere suferită prin pierderea mamei, soacrei și bunicii și rugăm pe bunul Dumnezeu să o primească în rândul celor drepți. Anda și Achim Dorca. (6869)
* Sincere condoleanțe familiei Ciorba Ioan, pentru pierderea bunei lor mame,
FLORICA BLAGA.
Să-i fie țărâna ușoară! Vecinii din scara E, Piața București. (6870)
* Împărtășim durerea familiei, la despărțirea de mama și bunica dragă,
OLGA LUKACS.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Vecinii din str. Aluminei 78, bl. M2, sc. A. (6871)
* Regretăm profund plecarea fulgerătoare și atât de departe de noi a bunei noastre mătuși,
FLORICA SUCIU.
Transmitem pe această cale gânduri de mângâiere fiicei Dana și familiei. Bunul Dumnezeu s-o așeze în lumina celor drepți și sufletul de-a dreapta Sa! Nepoatele Maria și Lenuța cu familiile lor. (6872)
* Aducem un ultim omagiu acum, când pleacă dintre noi la cele veșnice mătușa noastră,
FLORICA SUCIU.
Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Nepoata Maria din Brusturi, cu familia. (6873)
* Cu regret profund anunțăm dispariția fulgerătoare a celui ce a fost
NICOLAE NECHIFOR,
un OM deosebit. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei! Familia Pitiș Gheorghe. (6874)
* Suntem alături de familia Bunta Ioan, la durerea pricinuită de trecerea la cele veșnice a fratelui și cumnatului drag. Sincere condoleanțe! Fam. Doroftei și Meșter. (6877)
* Ne va lipsi râsul și optimismul tău, draga noastră colegă,
ADINA POPA,
care ai plecat prea repede dintre noi, după o grea suferință, lăsând un gol imens în inimile tuturor, mai ales a copiilor tăi, cărora le dorim putere și mângâiere. Drum lin în Lumină! Colectivul C.S.M. Copii - Spitalul Municipal Dr. „Gavril Curteanu”. (6878)
* Cu tristeţe şi durere în suflete ne luăm rămas bun de la
ȘTEFAN TALIAN,
care s-a stins din viaţă şi ne-a părăsit pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fratele Gyuri Talian şi soţia Magda. (6884)
* Ne exprimăm adânca mâhnire pricinuită de vestea decesului unchiului nostru,
ȘTEFAN TALIAN.
Un ultim omagiu şi condoleanţe familiei! Odihnească-se în pace! Nepoata Lidia şi familia. (6885)
* Un pios omagiu îi aducem profesorului,
ȘTEFAN TALIAN,
celui care ne-a fost coleg mulți ani și care pleacă astăzi spre veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Catedra de Limba și Literatura Română a Colegiului Național ”Emanuil Gojdu” Oradea. (6879)
* A plecat la Ceruri sufletul minunat, blând şi credincios al distinsului
prof. ȘTEFAN TALIAN,
slujitor devotat şcolii, magistrul şi mentorul multor generaţii de absolvenţi gojdişti, care l-au aprecit şi iubit pentru calităţile sale de OM şi DASCĂL. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa! Compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndoliate! Prof. Ciortin Augustin cu familia. (6883)
* Regretăm profund trecerea la cele veşnice a fostului nostru profesor şi diriginte
ȘTEFAN TALIAN.
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Foştii elevi din clasa a XII-a D, promoţia 1972 a Lic. „Emanuil Gojdu” Oradea.
* Distruşi de durere anunţăm plecarea într-o lume mai bună a scumpei noastre soţii, fiice, nepoate şi verişoare,
DELIA RODICA VLAD,
de 48 ani, din Franţa. A fost iubită şi iubitoare de oameni. A plecat într-o lume mai bună, regretată şi de neînlocuit. Odihnă veşnică! Soţul Patrick cu fiul Arnaud, mama Livia cu Adrian, Anca, Dănuţ, Angelica, Juji, fam. Manea Ileana, finul Tudorel şi Viorica. (6882)
* Cu mare durere în suflete ne despărţim de verişoara noastră dragă,
VIORICA SĂLĂJAN.
Împărtăşim această durere cu verii noştri, părintele Dumitru Sălăjan-soţ, Aurel-fiu, Nelu şi familia-frate şi cu mult îndurerata mamă, mătuşa Ana-Corina. Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace! Verişorul Traian şi familia, din Oradea. (6889)
* Promoţia ’72 a I.E.F.S. Bucureşti a aflat cu mare tristeţe de trecerea la cele veşnice a scumpului coleg,
PUIU STOIA.
Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei! Tavi Bâc şi colegii de promoţie. (6886)
* Cu durere şi tristeţe în suflete ne despărţim de cel care a fost un deosebit om de sport, profesor dedicat întreaga carieră fotbalului şi elevilor săi,
prof. PUIU STOIA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Conducerea şi colectivul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor.
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la mama, soţia, soacra, bunica,
ANA CUC,
72 ani. Dumnezeu să-i aşeze sufletul de-a dreapta Sa! Slujba de înmormântare va avea loc joi, 31 decembrie, ora 13.00, la Capela Haşaş, Oradea. Fiul Dorel, soţia Melinda, nepoţii Dennis şi Nicholas, soţul Dimitrie Cuc.
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm moartea celui care a fost cel mai iubit soţ, tată, bunic şi socru,
ŞTEFAN NAGY,
angajatul fostei „Înfrăţirea”, fost fotbalist la Stăruinţa Oradea. S-a stins la 92 ani. Înmormântarea va avea loc joi, 31 decembrie, ora 14.00, din Capela Steinberger. Rugămintea decedatului este că la înmormântare nimeni să nu-i aducă coroane, eventual un fir de floare pe mormântul lui. Familia îndurerată. (6881)
* Un gând de mângâiere și alinare pentru Mirela și Călin cu familiile lor în aceste momente de tristețe și durere când se despart de mama, soacra și bunica,
DOINA AGUT.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!. Fam. Dumitru și Minerva Petruș. (303)
* Suntem alături de Mirela, Petre, Mihai și Ioana la marea durere pricinuită de trecerea în neființă a mamei, soacrei și bunicii dragi,
DOINA AGUT.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Fam. Mircea, Adriana și Miruna Petruș. (304)
COMEMORĂRI
* Trecerea timpului adâncește în sufletele noastre durerea și dorul nestins. În 2 ianuarie se împlinesc 18 ani de durere, lacrimi și dor pentru cea care ne-a dăruit dragostea și bunătatea ei nemărginită, scumpa noastră mamă, bunică și soră,
MARIA PAIZS,
(fostă învățătoare, din Salonta). Candela cu lumina veșnic aprinsă în semn de prețuire și neuitare, să te călăuzească în viața veșnică. Te vom plânge cât vom trăi și te vom păstra în sufletele noastre unde vei dăinui mereu. Mulțumim celor care îi vor păstra vie amintirea. Dormi în pace, suflet drag! Familia, veșnic îndurerată.
* Au trecut 15 ani, respectiv 13 ani de când ați plecat de lângă noi, dragii noștri părinți,
ANA CIORBA
și
EMERIC CIORBA,
din Ciumeghiu. Odihnă veșnică! Fiul Traian, nepoții Laura și Adi și strănepotul Răzvan.