DECESE

 

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputinciose plecând prea devreme dintre noi. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică

ECATERINA POPA (DINA).

Înmormântarea are loc azi, 3 octombrie 2015, ora 13.00, din Capela Orăşenească Beiuş. Soţul Gheorghe, copiii Florin, Sorin şi Adina, cu familiile lor. (9289)

 

* Cu nespusă durere în suflet mă despart de scumpa mea soră

ECATERINA POPA (DINA),

plecată dintre noi pe neaşteptate la cele veşnice, la vârsta de 63 de ani. Rog pe bunul Dumnezeu să o aşeze alături de cei drepţi. Fratele Haidu Ioan cu familia. (9290)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, la 81 de ani, iar noi, Călin şi Ana, ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost o minunată mamă şi bunică,

PAULA MACRA.

Înmormântarea va avea loc luni, 5 octombrie, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace! (9292)

 

* Cu mare durere în suflete ne despărţim de scumpa noastră naşă şi dragă prietenă, cea care a fost

doamna PAULA MACRA.

Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Sa cerească. Ai tăi fini, Any, Petre şi Dorin Crainic cu familia. (9301)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi suntem alături de familia fostului nostru coleg,

VILI MARGITTAI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Orintex S.A. Oradea (fost I.C.R.T.I.) (9278)

 

* Suntem alături de Marika şi fiicele ei, la marea durere pricinuită de decesul soţului şi tatălui drag,

ANDREI.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Doina Cionca şi părinţii. (9279)

 

* Suntem alături de colegii noştri, Robert şi Ana Maria Halasz, în aceste momente grele când se despart de tatăl şi socrul lor drag,

LASZLO HALASZ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea şi colegii de la S.F.D.E.E. Electrica Distribuţie T.N. S.A. - S.D.E.E. Oradea.

 

* Un gând de sinceră compasiune şi mângâiere colegilor noştri Robert şi Ana Maria Halasz, acum când se despart de mult iubitul lor tată şi socru,

LASZLO HALASZ.                           

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Direcţia Economică - SDEE Oradea.

 

* Sincere condoleanţe familia Bala Ioan şi Neli, la moartea mamei lor dragi,

ELEONORA BALA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Motoran Vasile şi Vali. (9282)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre

SABINA BODOGAI.

Înmormântarea are loc azi, 3 octombrie 2015, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţul Florian, fiicele Gabriela şi Florica, nepoata Larisa. (9288) 

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic

ANDREI ERDELYI,

în vârstă de 66 ani, fostul patron de la OK S.R.L. Înmormântarea va avea loc marţi, 6 octombrie 2015, ora 14.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Maria, fiicele Kinga şi Reka, cu familiile.

 

* Suntem recunoscători şi vă mulţumim tuturor celor care prin prezenţă, mesaje şi multe flori au fost alături de noi când am condus-o pe ultimul ei drum pe acest pământ pe draga noastră soţie, mamă, fiică, soră, noră şi cumnată

NADIA RAŢ.

Familiile îndoliate: Raţ, Imre, Roman. (9293)

 

* Suntem alături de colega şi prietena noastră Erika Wagner, la despărţirea pentru totdeauna de tatăl său drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Adriana şi Vasile Bunea. (9295)

 

* Suntem alături de doamna profesoară Erika Wagner, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Elevii clasei a X-a, Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller". (9294)

 

* Regretăm profund dispariţia prea devreme din mijlocul familiei a dragului nostru verişor

GAVRIL BAICU.

Sincere condoleanţe soţiei Eliza cu familia şi fratelui Baicu Ioan, la această grea încercare. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familiile verişorilor Covaci Cornelia, Baicu Ioan şi Bungău Maria. (9300)

 

* Vestea trecerii la cele veşnice a verişorului nostru

GAVRIL BAICU

ne-a întristat profund. Dorim familiei mângâiere. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Bocra Floare, Baicu Florica, Purdea Răzvan şi Natalia, din Chiraleu. (9299)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru nepoata noastră dragă Alexandra acum când cu mare durere se desparte de iubitul ei tată,

ALEXANDRU MOISA.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Fam. Tudor şi Doina Coşoi.

 

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de verişoara noastră Alexandra Moisa când îl conduce pe ultimnul drum pe dragul ei tată,

ALEXANDRU MOISA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Liana Dimitriu şi Marius Coşoi, cu familiile lor.

 

* Suntem alături de familia greu încercată, la durerea pricinuită de moartea soţului, tatălui şi bunicului drag,

ANDREI ERDELY.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească. Camelia Bologan şi Viorel Varga. (4606)

 

* Vestea trecerii la cele veşnice a vecinului

ANDREI ERDELY

ne-a întristat profund. Condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Vecinii din blocul RB 8. (4607)

 

 

COMEMORĂRI

 

* Retrăim cu durere în suflete momentul despărţirii, în urmă cu 12 ani, de dragii noştri,

MARIANA

şi

ION BOBIC,

plecaţi în mod tragic şi neaşteptat în Împărăţia Cerurilor.  Înălţăm rugăciuni la ceruri pentru sufletele lor şi mulţumim celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiul Bogdan cu familia sa, surorile şi fraţii cu familiile lor. (4608)

 

* Se împlineşte un an de la nedreapta despărţire de iubitul nostru soţ, tată şi bunic

GHEORGHE PRECUP.

A luptat din răsputeri cu suferinţa, a luptat şi a pierdut, lăsând în urma lui un gol imens. Singurul loc de unde nu-l poate lua nimeni este inima noastră, unde va rămâne veşnic. Parastasul de pomenire are loc azi, 3 octombrie 2015, ora 9.00, la Biserica "Sf. Nicolae" din Ioşia. Familia îndurerată. (9224) 

 

* Cu aceeaşi durere în suflete comemorăm 8 ani de când a trecut în nefiinţă

col. (r.) VASILE SCHINTEIE.

Amintirea lui rămâne vie în inimile noastre. Familia. (9213)

 

* Timpul se scurge, dar durerea rămâne în suflet tot restul vieţii. Azi se împlinesc 7 ani de la plecarea la veşnicie a scumpei şi iubitei mamă şi soţie

ANA COJOCARIU (COITA).

Odihnă veşnică acolo unde toate necazurile şi durerile au dispărut. Familia îndurerată. (7950)

 

* Au trecut şase săptămâni de când ne-a părăsit un suflet bun, iubita noastră mamă, soacră şi bunică

FLORICA CRĂCIUN,

lăsând pentru totdeauna un gol imens în inimile noastre. Slujba de pomenire va avea loc duminică, 4 octombrie 2015, ora 10.30, la Biserica din satul Cheresig. Fiii Călin şi Adi cu soţiile şi copiii. (9221)

 

* La crucea ta privindu-ţi mormântul

Ochii-n lacrimi ni se inundă

În a Domnului grădini îţi zărim chipul drag

Şi privirea-ţi blândă.

Cu cât dor de acolo-ţi priveşti copiii,

Cărora sfaturi numai bune le-ai spus.

Drumul crucii-i greu da-i drept,

Priviţi-nainte, cu voi alături pururea-i Isus.

La un an de la trecerea-n veşnicii a dragii noastre soţii, mame şi bunici,

LUCREŢIA PAL,

îi spunem odihneşte-n pace! Copiii Mirel, Corina, Carmen şi soţul Ioan Pal, în veci îndureraţi. (9277) 

 

* A trecut un an de când scumpul nostru soţ, tată, bunic şi socru

GHEORGHE SĂRĂCUŢ,

ne-a părăsit lăsând în urma lui lacrimi şi durere. Parastasul va avea loc duminică, 4 octombrie 2015, la Biserica Ortodoxă din Tileagd. Amintirea lui rămâne veşnică în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată.

 

* Retrăiesc aceleaşi clipe de durere, tristeţe şi dor, acum, când se împlinesc 2 ani de când m-am despărţit fulgerător şi pentru totdeauna de dragul şi iubitul meu soţ,

col. (r.) VASILE LUCACIU,

suflet ales, de o bunătate, cinste şi corectitudine nemărginită, care mi-a dăruit toată dragostea şi ataşamentul lui de-a lungul căsniciei noastre. Vei rămâne veşnic în inima mea. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, iar celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte, sincera mea recunoştinţă. Soţia Cati. (9284)

 

* Duminică, 4 octombrie se vor împlini 10 ani de lacrimi şi durere în sufletele noastre, de când ai plecat pe drumul fără întoarcere, tu, cea care ai fost mult iubita şi scumpa noastră fiică, soră, cumnată şi tuşică

IOANA SORINA SARCA (HAVA).

"Ce repede te-ai grăbit să pleci

De lângă noi

Acolo de unde nimeni nu vine înapoi,

Ştiai că te iubesc aceia ce rămân,

Te-ai dus în graba mare,

Pe celălalt tărâm.

Azi eşti plecată pe ultimul tău drum

Nu ţi-ai luat în grabă

Nici tristul rămas bun".

Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, alături de tăticul tău drag şi iubit. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Mulţumim din suflet celor care îţi vor păstra o clipă de aducere aminte. Mama Anuţa, în veci îndurerată, surorile Dana şi Alina cu familiile, din Italia. (9296)

 

* Am rămas cu amintirile dragi, nepreţuite, cu mult dor şi dragoste de când în urmă cu 10 ani ai plecat de lângă noi, draga, scumpa şi iubita noastră soră, cumnată şi tuşică

IOANA SORINA SARCA (HAVA),

în vârstă de numai 28 de ani.

"Să ştii că noi nu te-am uitat

De-atunci te plângem tot mereu

Că tu fără să vrei ne-ai lăsat,

Te-ai dus la bunul Dumnezeu".

Dorul şi dragostea pe care ţi le purtăm nu se vor stinge niciodată. Dumnezeu să-ţi dăruiască pace şi odihnă veşnică. Sora ta Adriana, cumnatul Călin şi nepoţii Adrian, Anda şi Ioana. (9297)