DECESE

 

*  „Când sufletul e viu, omul e viu, iar când mor oamenii, ce moare sufletul sau trupul? Trupul, iar sufletul rămâne viu."

IOAN SĂLĂJAN,

TEODOR COVACIU. 

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

   

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată, socru şi bunic

IOSIF HULUBAN,

de 78 ani, din Bănişor, jud. Sălaj. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fiul Ioan, nora Mariana, nepoţii Ionuţ şi Ana-Maria.

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea în veşnicie după o îndelungată suferinţă, a celui care a fost soţ, tată, bunic şi străbunic,

TRAIAN LUP,

în vârstă de 89 ani. Îl vom conduce pe ultimul drum azi, 22 decembrie 2011, ora 12.00, în satul Stracoş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Veşnic îndurerată soţia Veronica şi familia. (4312)

 

* Acum în prag de Crăciun nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea decât atunci când cea dragă pleacă de lângă noi, o căutăm şi nu o găsim, o strigăm şi nu ne mai aude, o aşteptăm şi nu mai vine. Dumnezeu a chemat-o la El, iar nouă ne-a rămas dragostea şi blândeţea cu care ne-a înconjurat mereu. Dumnezeu să-ţi lumineze calea scumpa noastră mamă şi bunică

ANA PANTEA.

„Când mama pleacă şi te lasă

Pustie-i, Doamne, orice casă.

Fiul Traian, nora Laura şi nepoata Meletina cu soţul Leontin. (4344)

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe transmitem naşilor noştri Viorel şi Sanda Pantea, în aceste clipe de mare tristeţe, când se despart de iubita lor mamă şi soacră

ANA PANTEA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Finii Meze Călin, Diana şi Luca. (4354)

 

* Suntem alături de finii noştri Viorel şi Sanda Pantea, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a celei care a fost o iubită mamă şi soacră

ANA PANTEA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Cerului. Naşii Meze Florin şi Viorica. (4355)

 

* Cu lacrimi în ochi şi suflet deplângem trecerea în nefiinţă a celei care ne-a dat o lecţie de viaţă

ANA PANTEA.

Soarta i-a pus multe în spate şi le-a cărat mândră, cu capus sus şi mintea luminată. A fost o mamă şi bunică exemplară. Dumnezeu să-i ţină veşnic sufletul în palmele Sale. Raiul este mai bogat cu un OM, noi rămânem mai săraci pe pământ. Tatăl Ceresc să mângâie familia îndurerată. Nepotul Licuţu cu familia. (4361)

 

* Suntem alături de colegul şi prietenul nostru Vidican Gheorghe, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui socru. Transmitem pe această cale familiei îndurerate sincere condoleanţe. Comitetul As. de proprietari Cerbul, Oneştilor nr. 1 (4343)

 

* Un ultim pios şi cald omagiu de preţuire şi neuitare

monahului VALERIAN CHIŞIU,

căruia îi suntem recunoscători pentru prietenia constantă şi pentru îndrumarea întregii noastre familii pe drumurile sfinte ale credinţei. Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa şi să dea odihnă veşnică sufletului său deosebit. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. dr. Chişiu Ioan şi Stela. (4345)

 

* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete anunţăm trecerea în veşnicie a mult iubitului nostru soţ şi tată

IOAN MOŢ,

în vârstă de 71 ani. Înmormântarea are loc azi, 22  decembrie 2011, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Florica, fiul Ioan şi familia lui.

 

* Cu inimile îndoliate ne despărţim de

IOAN SĂLĂJAN,

în vârstă de 72 ani. Pentru noi, cei care am pierdut un tată, socru şi bunic drag, viaţa pare mai săracă, îndemnându-ne la triste reverii, dar dragostea lui o vom purta mereu în suflete. Îl vom conduce spre odihnă în data de 23 decembrie 2011, în satul Gepiş. Dumnezeu să-l odihnească. Fiul Ioan, nora Noemi, nepoţii Ionuţ şi Caius. 

 

* Cu nemărginită durere în suflete facem cunoscut că iubitul nostru tată, socru şi bunic

IOAN SĂLĂJAN,

în vârstă de 72 ani a trecut în veşnicie, lăsându-ne pe noi aici să-l plângem şi să-l iubim mai departe. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Gheorghe, nora Aurelia, nepoatele Patricia şi Alexandra. (4358)

 

* Sincere condoleanţe colegei noastre Sălăjan Harai Noemi, alinare sufletească şi întreaga compasiune pentru familia greu încercată de despărţirea pământească de tatăl, socrul şi bunicul drag

IOAN SĂLĂJAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă şi linişte veşnică în Împărăţia Sa. Colectivul Serviciului Financiar- Contabil al S.C. TGIE S.R.L. Oradea. 

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la Domnul a celui care a fost cel mai iubit soţ, tată, bunic

NICOLAE HEREDEA.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc  vineri, 23 decembrie 2011, ora 13.00, în localitatea Avram Iancu. Dumnezeu să-l ierte. În veci nemângâiată familia: soţia Ana, fiul Nelu cu familia, fiica Viorica şi fiul Dorel. (4363)

 

* Suntem alături de întreaga familie Heredea căreia îi transmitem adânca noastră compasiune, cuvânt de mângâiere şi de întărire întru Domnul. Însoţim cu pioasă rugăciune trecerea spre cele veşnice a sufletului robului lui Dumnezeu,

NICOLAE

şi avem nădejdea că Domnul îl va rândui cu drepţii în Împărăţia Sa cea cerească. Mântuitorul nostru Isus Hristos, Cel Înviat din morţi, să-i răsplătească jertfelnicia şi credincioşia celor 82 de ani ai vieţii, iar pe cei rămaşi, familie şi credincioşi să ne binecuvânteze şi să ne mângâie pe toţi. Dumnezeu să-l ierte. Familia Gheorghe Micle şi fam. Ciprian Nitulescu. (4362)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost dragul nostru tată, socru şi bunic

lt. col. (r) IOAN CHIŞOZAN

de 81 ani. Îl vom conduce pe ultimul drum vineri, 23 decembrie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Ioan, nora Mirela şi nepotul Ştefan. (4364)

 

* Suntem alături de prietenii noştri Florica şi Neluţu Moţ cu familia, la marea durere a despărţirii de soţul, tatăl şi bunicul lor drag

IOAN MOŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem condoleanţe familiei. Fam. Filip Dumitru şi Maria. (4369)

 

COMEMORĂRI

 

* O lumânare, o floare şi o rugăciune e tot ce-i mai putem oferi, acum când s-au scurs 12 ani, de când ne-a părăsit cea care ne-a fost soţie şi mătuşică

OLGA-MARIA IONESCU.

De când sufletul tău bun şi cald a încetat să mai bată, în urma ta ai lăsat durere şi suferinţă. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. La mormântul tău mergem cu flori udate de lacrimi, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul acolo unde credincioşii şi drepţii se odihnesc. În veci nemângâiaţi, soţul col. (r) Ionescu Eftimie, nepoţii Gavrilă, Corneliţa, Marioara, Gabriela şi familiile lor. (4322)

 

* Azi se împlinesc 6 săptămâni de când s-a stins din viaţă scumpul nostru soţ, tată, socru şi bunic

lt. col. (r) COMAN CIORTAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Soţia Florica, fiica Florentina, fiul  Constantin, nora Marcela şi nepoata Serena-Maria. (4302)

 

* Se împlinesc 6 săptămâni de când ne-a părăsit dragul nostru frate

PETRU GÂRDAN. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Aurel cu familia, din Sântandrei. (4356)

 

* Deşi timpul trece, ochii ne sunt plini de lacrimi, iar gândul nostru este mereu la tine. Tristeţe, durere adâncă, dor nestins şi priviri care te caută mereu de când ai plecat dintre noi, în urmă cu 5 ani, scumpa noastră soţie, mamă, bunică, soră, soacră

FLOARE RADU,

la numai 71 de ani. Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi durerea care s-au aşternut în sufletele noastre de când nu mai eşti cu noi. Amintirea ta o vom purta în inimile noastre întotdeauna cu drag şi duioşie, iar pe mormânt îţi vom lăsa o floare, o lumânare şi calde lacrimi de regret. Familia veşnic îndurerată. (4297)

 

* Deşi timpul trece ochii ne sunt înlăcrimaţi, de când în urmă cu 11 ani l-am condus pe ultimul drum pe dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic

AUREL MAGHIAR.


Vei trăi veşnic în sufletele noastre. Soţia Ana, fiul Gheorghe, nora Nicoleta şi nepoata Adelina. (4368)