DECESE

 

* „Veniţi să-l rugăm pe Împăratul cel fără de moarte, Doamne, de veşnicele Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s-a mutat de la noi."

ANA ŞTEFĂNUŢI,

GHEORGHE ABRUDAN,

IOAN MANEA,

MARIA POP,

LASZLO-ZSOLT VERES,

ILONA SALATI.  

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La capătul Drumului" S.R.L.

 

* Suntem alături de familia Florica şi Teodor Pop la dureroasa despărţire de scumpa lor mamă şi soacră. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei îndoliate să-i aducă mângâiere. Fam. gen (r.) Dumitru Strava şi Rodica.

 

 

* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste momente grele când am condus-o pe ultimul ei drum pe scumpa noastră soţie, mamă şi bunică,

ROZALIA GALLOVITS.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia, în veci îndurerată. (2232)

 

* Cu inima zdrobită de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,

ECATERINA VESA.

Ai plâns, ai râs, ai visat şi ai trăit doar pentru noi, în urma ta lacrimi şi inimi ce nu vor mai bate niciodată la fel, am vrea măcar o dată să ne mai îmbrăţişezi cu căldura ta unică, am vrea măcar o dată să ne mai întâmpini în prag şi să ne spui ce dor ţi-a fost de noi. Te vom iubi mereu. Înmormântarea are loc azi, 25 iunie, ora 13.00, în localitatea Cresuia. Veşnic nemângâiaţi, copiii Ioan şi Nicolae, nurorile Florica şi Viorica, nepoţii Ionel, Nicu, Andreea şi Bianca. (2256)

 

* Suntem alături de colegul nostru Vesa Ioan, în urma decesului mamei dragi,

ECATERINA VESA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea colegilor şi colegelor din cadrul Serviciului Intendenţă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu". (2257)

 

* Un suflet bun s-a ridicat la cer, cea care a fost bună mamă, soacră şi bunică,

ECATERINA VESA. 

Sincere condoleanţe şi alinare întregii familii. Felicia Drimbea cu familia. (2244)

 

* Sunt alături de colegul meu, Vesa Ioan, în clipele grele de durere şi lacrimi, la decesul mamei sale,

ECATERINA VESA.

Sincere condoleanţe. Directorul economic de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu". (2275)

 

* Suntem alături de colega noastră Ilea Sabina, la pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească. Dora Cornea, Ica Luncan, Adina McGraw, Aurica Crăciun, Anna Indrie, Violeta Şumălan, Mihai Molnar. (2242)

       

* Suntem  alături de colegul nostru János Veres, împărtăşindu-i durerea la tragica şi atât de prematura despărţire de iubitul său fiu,

LASZLO-ZSOLT.

Condoleanţe familiei alături de care ne rugăm ca îngerii să-l poarte pe aripile lor către Împărăţia lui Dumnezeu. Colegii din cadrul Societăţii Oradea Transport Local.

 

* Locatarii blocului M 7, B-dul Magheru, sunt alături de familia îndoliată acum, la trecerea în nefiinţă a vecinului nostru,

LUDOVIC KARALYOS.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. (2248)

 

* În aceste clipe pline de durere şi suferinţă pricinuite de trecerea la cele veşnice a mamei dragi,

AURORA BARBONŢA,

suntem alături de tine, Dorin. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mariana Venter, Liciniu şi Albiniţa cu familiile lor. (2243)

 

* Sunt alături de fostul coleg Dorin Barbonţa, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mult iubitei sale mame. Claudia. (2270)

 

* Suntem alături de vărul nostru Dorin Barbonţa la marea suferinţă, în urma pierderii mamei,

AURORA.

Odihnească-se în pace. Familia Barbonţa Paşcu. (2277) 

 

* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, ne despărţim de dragul nostru tată, socru şi bunic, 

GHEORGHE ABRUDAN,

în vârstă de 91 de ani. Înmormântarea are loc azi, 25 iunie 2011, ora 13.00, în satul Livada, de la nr. 30. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiii veşnic îndureraţi: Gheorghe şi Teodor cu familiile. 

 

* Aduc un pios omagiu şi sunt alături de bunii mei nepoţi Teodor, Luminiţa-Angela şi Patricia, la despărţirea eternă de dragul lor tată, socru şi bunic iubitor,

GHEORGHE ABRUDAN.

Dumnezeu să-i vegheze somnul lin, iar familiei îndurerate să-i aline suferinţa. Sincere condoleanţe. Florica Ardelean. (2245)

 

* Suntem alături de colega noastră Maria Vaş şi de familia ei, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veşnicie a scumpului său tată,

TEODOR CIPLEU.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la SPMCR. (2258)

 

* Suntem alături de colega noastră de serviciu, Toia Mariana, în aceste momente grele când îl conduce pe ultimul drum pe iubitul ei tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul S.C. Aconalex S.R.L. (2260)

 

* Se cuvin mai mult decât calde mulţumiri celor care au cheltuit şi s-au obosit să răspundă cu prezenţa momentului de ADIO trăitorului pământean

lt. col. (r) PETRE UDRESCU,

iubitor de neam, de ţară, de culorile naţionale, de unitatea românilor. Cu aceeaşi măsură, mulţumiri şi celor care l-au însoţit doar cu gândul. Îmi plec fruntea în faţa celor care i-au alinat suferinţele, domniile lor doctorii Aurel Simion, Eva-Monica Vajda, Adrian Bondici, împreună cu colaboratorii. Sărutări de mâini preoţilor care i-au oficiat slujba de rămas bun. Un loc plin de linişte la Dumnezeu. Amin. M. Cord. (2218)

 

* Mulţumim tuturor celor care au însoţit cortegiul funerar al fratelui, cumnatului şi unchiului nostru drag şi adorat,

PETRE UDRESCU,

în drumul lui spre eternitate. De asemeni, mulţumim doamnei Marioara, care a fost alături de el, îngrijindu-l cu devotament, alinându-i astfel suferinţa. Prea trista familie Paula şi Ioan Gui, nepoţii Carmen, Lucian, nora Paula şi micuţa Aruna. (2217)

 

* Ne despărţim cu lacrimi în ochi de dragul nostru frate şi  unchi,

VICTOR POP,

din Spinuş-Bihor, stabilit în Ciacova, şi transmitem sincere condoleanţe familiei sale, nepoţilor Rodica şi Dorel, cu familiile lor. Dormi în pace, suflet bun. Sora Lenuţa cu familia, nepoatele şi nepoţii din Bihor. (2269)

 

* Mulţumim tuturor rudelor, prietenilor, vecinilor şi cunoştinţelor care, prin prezenţă, flori şi cuvinte de mângâiere, au fost alături de noi la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celei care ne-a ocrotit cu bunătatea, blândeţea şi dragostea ei,

AURORA DOBRAŞ.

Familia îndoliată. (2266)

 

* Nu se poate descrie cât de grea este despărţirea de părinţi, de acea fiinţă care este MAMA

MARIA POP,

pe care acum o cauţi şi nu o găseşti, o aştepţi şi nu mai vine. Este greu, foarte greu... Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 25 iunie 2011, ora 13.00, în Sânnicolau Român, de la nr. 90. În veci nemângâiaţi, fiica Viorica, ginerele Petrică şi nepoata Alina.

 

* Un suflet minunat, plin de dragoste, s-a înălţat la cer, în zori de zi, după o grea suferinţă, lăsând în urmă multă tristeţe. Chipul tău cald şi blând îl voi purta mereu ca pe o icoană scumpă în sufletul meu, draga noastră

MARIA POP.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 25 iunie 2011, ora 13.00, în Sânnicolau Român, de la nr. 90. În veci nemângâiaţi, fiica Florica, ginerele Vasile, nepotul Cristian cu soţia Ruxandra şi strănepotul Tudor. 

 

*  Un gând de alinare familiei Pop Petru (a Gherghichi), la despărţirea de iubita lor mamă,

MARIA VARII,

din partea verişoarei Roiti Silvia şi familia. (2273)

 

* Gârba Dumitru (Nelu), din Bucureşti, împreună cu familia, anunţ decesul surorii mele,

MARIOARA GÎRBA,

din Oradea, la vârsta de 80 de ani. Înmormântarea are loc azi, 25 iunie 2011, ora 15.00, la Cimitirul Municipal, Capela Haşaş. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică în Împărăţia Sa. (2278)

 

* Lucia Gârba şi fiul Victor, din Bucureşti, aducem un ultim omagiu mătuşii noastre,

MARIOARA GÎRBA,

la trecerea sa la cele veşnice. Să-i fie ţărâna uşoară, iar somnul lin de-a pururi. (2279)

 

* Noapte bună şi somn uşor spun acum pentru totdeauna mătuşii mele,

MARIOARA GÎRBA,

la ceasul greu al despărţirii noastre. Să-ţi fie ţărâna uşoară şi îngerii aproape. Nepotul Dan Gârba. (2280)

 

* Ne despărţim cu durere în suflet de verişoara noastră,

MĂRIOARA GÎRBA,

al cărei suflet s-a ridicat la cer după o viaţă frumoasă şi zbuciumată. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, alături de părinţii şi fratele ei, în lumea celor drepţi. Adiob dragă

MĂRIOARA.

Fam. Constantin şi Elisabeta Butişcă.

 

* Un ultim omagiu la despărţirea de iubita noastră verişoară,

MARIOARA GÂRBA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Gârba Florian, Genovica şi Sabin. (2274)

 

* La trecerea în nefiinţă a verişoarei noastre,

MARIOARA GÎRBA,

rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea pacea şi odihna veşnică în Împărăţia Sa. O petrecem pe ultimul drum cu amintirile dragi ale tinereţii noastre, când alături de mama sa, mătuşa SAVETA, ne-a fost mereu aproape, în gând şi faptă. Transmitem sincere condoleanţe verişorilor noştri. Cornel şi Marioara Gârba. (2281)

 

* Suntem alături de nepotul şi verişorul nostru Dorin Barbonţa la despărţirea de iubita sa mamă,

AURORA BARBONŢA,

cea care a fost un minunat exemplu de educator, devotată meseriei sale. Fie ca acolo, în cerul luminat de stele, să-şi găsească locul alături de iubitul său soţ. Fam. Mărginean Vasile.

 

* Cu sufletele pline de durere, cu ochii plini de lacrimi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost bunul nostru tată şi socru,

PETRU CRĂCIUN.

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc în s. Girişu Negru, duminică, 26 iunie, de la ora 14.00. Fiica Floare şi ginerele Nelu Bejan.

 

* A plecat în lumea veşniciei un suflet ales, blând şi iubitor, cel care a fost iubitul nostru socru şi bunic,

PETRU CRĂCIUN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Ana, ginerele Ionică şi nepoţii Adi şi Diana cu familia.

 

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de cel care a fost bunul nostru tată,

PETRU CRĂCIUN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Irina Oprean, ginerele Ionică, nepoţii Ionuţ şi Irina.

 

* Cu mare durere în suflete, ne despărţim de scumpul nostru bunic. Dragostea cu care ne-a înconjurat o vom păstra în amintirea noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoatele Dana, Ioana şi Mirela cu familiile.

 

* Suntem alături de cuscrii noştri dragi Florica şi Nelu Bejan la marea suferinţă cauzată de pierderea tatălui. Sincere condoleanţe. Fam. Cureş Lazăr, din Ştei.

 

* Gânduri de alinare şi mângâiere pentru Dorin Barbonţa la ceas de grea încercare, la pierderea mamei dragi,

VICTORIA BARBONŢA.

Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Cerului. Neli şi Aneta Covaci.

 

* Cu ochii plini de lacrimi, cu sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun de la mătuşa noastră,

VICTORIA BARBONŢA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepoatele Ioana, Adriana şi Lavinia Mudura.

 

COMEMORĂRI

* Pe data de 26 iunie 2011,

Se va împlini un an de când

Şi cerul a-nceput să plângă

Şi totul s-a întunecat

Din ziua în care ai plecat

Şi ploi de lacrimi au căzut

Din clipa-n care te-am pierdut

Acum venim îndureraţi

La umbra crucii tale

Cu lacrimi îţi vom uda mormântul

Cu flori şi cu petale.

Vom fi în veci nemângâiaţi

Căci tu ne-ai fost raza de soare

Venim cu sufletul zdrobit

Căci prea curând ne-ai părăsit,

Unicul şi iubitul meu frate,

VIOREL PAUL.

Voi mulţumi din tot sufletul celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Sora Viorica Rotar şi întreaga familie. (2233)

 

* O rugăciune, flori şi gândurile noastre de recunoştinţă şi respect este tot ce-i putem oferi eternului nostru preşedinte

ing. VIOREL PAUL,

la împlinirea unui an de când a plecat la cele veşnice, lăsând un imens gol în inimile naostre. Dumnezeu să vă odihnească în pace. Veţi rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre. Personalul Agenţiei Romcontrol S.A. Oradea. (2237)

 

* Se împlineşte un an de când o inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu. Vă păstrăm în inimile noastre, domnule preşedinte

VIOREL PAUL,

şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să vă odihnească sufletul în pace. Familia Groza Viorel. (2238)

 

* Un gând de preţuire şi aducere aminte pentru draga noastră soţie, cumnată şi mătuşă,

AURORA CHIFOR,

acum când se împlinesc 10 ani de când fulgerător ai plecat în veşnicie. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Mihai. (2267)

 

* Păstrăm în suflete aceeaşi tristeţe care ne-a cuprins în urmă cu 4 ani, la plecarea mult prea devreme dintre noi a dragii noastre soţii, mame, soacre şi bunici iubitoare,

MARIA-VIORICA ŞANDOR.

Flori şi lacrimi pe mormântul tău. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia. (2271)

 

* Se împlineşte un an de când o inimă bună a încetat să mai bată şi un suflet bun s-a înălţat la cer. Nimic nu va putea înlocui bunătatea şi dragostea ta, dragul nostru soţ, tată, bunic şi socru,

IOSIF TEUŞDEA.

Dumnezeu să-l odihnească. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 iunie 2011, ora 12.00, la Biserica din satul Auşeu. Soţia Rodica, fiicele Monica şi Corina, cu familiile.

 

* Pios omagiu şi tristă amintire acum la împlinirea a 16 ani de la trecerea în eternitate a unui om de mare caracter, celui mai iubit şi iubitor soţ, tată, socru şi bunic,

dr. STELIAN HERBEI,

medic veterinar. Pentru tot ceea ce-a făcut pentru noi îi datorăm neuitarea şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia, veşnic îndurerată. (2235)

 

* S-au scurs 7 ani de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost

ILIE MITRAN.

Parastasul de pomenire are loc azi, 25 iunie 2011, ora 9.00, la Biserica din curtea Spitalului Judeţean-Staţionar II. Familia Mitran. (2236)

 

* Deşi timpul trece, ochii ne sunt plini de lacrimi, tristeţe, durere adâncă şi priviri care te caută mereu de când ai plecat dintre noi în urmă cu 6 ani, iubitul nostru soţ şi tată,

ADRIAN SARAZ.

Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îţi aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi lumină fără sfârşit. Ai rămas printre noi, în inimile noastre şi vom păstra vie amintirea chipului tău drag şi a sufletului tău bun. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 iunie 2011, ora 12.00, la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, str. Universităţii (Armatei Române). Soţia Ramona cu fiii Andrei şi Alexandru. (2240) 

 

* Durerea cea mai mare ce nu se poate exprima, nici uita este aceea că acum 6 ani a plecat dintre noi, pentru totdeauna, dragul nostru ginere, cumnat şi unchi,

ADRIAN SARAZ.

Amintirea chipului său blând, bun şi iubitor, va fi veşnic luminată de candela ce arde în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet drag. Socrii Mihai şi Veronica, cumnata Mihaela şi nepotul Ionuţ. (2241)

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre la împlinirea a 6 luni de când a plecat dragul nostru

ALEXANDRU BUGHIU.

Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 iunie 2011, ora 11.00, la Biserica Ortodoxă din Sititelec. Te vom păstra mereu în inima noastră. Familia îndurerată. (2259)

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi este tot ce-i putem oferi acum, când se împlinesc 2 ani de când a plecat dintre noi cea mai iubită şi dragă soţie, mamă şi bunică,

ANA IGNAT

(a Blaghi). Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 iunie 2011, la Biserica Greco-Catolică din Sântandrei. Veşnic îndureraţi soţul Gheorghe, fiul Gheorghe, fiica Florica, nora Cristina, ginerele Ioan, nepoţii Andrei, Alex, Bianca şi Călin. (2263)

 

* Durerea cea mai mare ce se nu poate exprima, nici uita este aceea că acum 2 ani a închis ochii pentru un somn veşnic sora şi cumnata noastră,

ANA IGNAT

(a Blaghi). În amintire o să închinăm o rugăciune pentru odihna sufletului său bun şi milostiv. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Maria şi cumnatul Puiu. (2262)

 

* S-au scurs 2 ani de la dureroasa despărţire de dragul nostru

VIOREL-LAURIAN ŞUTEU,

multă tristeţe, durere şi lacrimi au rămas în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 26 iunie, după slujbă, la Biserica „Izvorul Tămăduirii", din curtea Spitalului (Staţionar 2). Nu te vom uita niciodată. Mama, Horia şi Marcela. (2265)

 

* Se împlinesc 25 de ani de când inima celui mai bun tată, socru şi bunic,

FLORIAN MEZE

(a Aronii), a încetat brusc să mai bată. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică alături de mama noastră,

FLOAREA MEZE

(a Vendi), trecută la cele veşnice în data de 19 mai 2003. Cât aţi trăit v-am iubit, cât vom trăi o să vă purtăm în gând şi rugăciuni. Familia. (2282)