DECESE

 

* „Cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să-i cerem odihnă de la Hristos şi sufletelor noastre mare milă."

IONEL SORIN POPA,

CORNELIA MAG,

ANA CHIŞE,

FLOARE CHIŞE,

LUDOVIC KARALYOS. 

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La capătul Drumului" S.R.L.

 

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând în linişte dintre noi. Te-am iubit şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, ieri vorbeai cu noi şi fără veste a venit asupra ta înfricoşătorul ceas al morţii, dar vei fi mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Cu adâncă durere în suflete, o vom conduce pe ultimul drum pe draga noastră mamă, soacră şi bunică,

FLORICA CHIŞE,

de 71 de ani. Înmormântarea are loc azi, 21 iunie 2011, ora 15.00, de la Capela Haşaş. Fiul Mihai, nora Adriana şi nepoatele Dora şi Niculina.

 

* Cu sufletele sfâşiate de durere şi inimile îndoliate, ne despărţim pentru totdeauna de iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

FLORICA CHIŞE.

Sperăm că porţile Împărăţiei Cereşti s-au deschis pentru tine, iar locul tău acolo sus este plin de flori şi lumină. „Cât timp ai mamă eşti copil." Nu te vom uita niciodată. Fiul Dorel, nora Carmen, nepoţii Cristian, Amalia, Laurenţiu şi Adrian.

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea ce s-a aşternut în sufletele noastre, un gol imens, un dor nestins sunt ceea ce ne-a mai rămas în urma pierderii celei care a fost mamă, soacră şi bunică dragă,

FLORICA CHIŞE.

Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace şi să te primească în Împărăţia Sa. Fiul Nelu, nora Rodica, nepoţii Ghiţă, Raluca, Călin, Rodica şi Adrian.

 

* Cu mare durere în suflete, ne luăm rămas bun de la mama noastră dragă,

FLOAREA CHIŞE,

acum când bunul Dumnezeu a luat-o în Împărăţia Sa. Mulţumim, mamă dragă, pentru toată dragostea ta. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Maria şi ginerele Aurel. (2067)

 

* Un ultim omagiu adus celei care a fost bunica noastră,

FLOAREA CHIŞE,

acum când ne despărţim în mod fulgerător de ea. Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa. Nepoţii Mircea şi Mihai cu familiile. (2068)

 

* Cu tristeţe în suflet, îmi iau rămas bun de la cuscra

FLORICA CHIŞE.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Văd. Bochiş Elisabeta.

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre Chişe Adriana şi a familiei ei, acum când se despart pentru totdeauna de scumpa lor mamă, soacră şi bunică,

FLORICA CHIŞE.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegele de la Oficiul Poştal 10 Oradea.

 

* Suntem alături de voi, Mişu, Adi, Dora şi Niculina, în aceste clipe grele când moartea nemiloasă a răpit-o din mijocul vostru pe draga voastră mamă şi bunică. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în latura celor drepţi, iar pe voi să vă mângâie şi să vă dea putere. Aurel, Crina şi Sergiu Cmeciu.

 

* Împărtăşim durerea prin care trece familia Oaie Maria, Chişe Teodor, Dorel şi Mihai, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă, soacră şi bunică,

FLORICA CHIŞE.

Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să vă dea linişte şi putere să treceţi peste toată suferinţa. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Ana Dudas, Marina şi Aurel Elefteriu.

 

* Regret profund trecerea la cele veşnice a cuscrei mele,

FLORICA CHIŞE.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Viorica Popa.

 

* Suntem alături de cumnatul Mitică şi familia, la pierderea fiinţei dragi, care a fost mamă, soacră, bunică. Sincerele noastre condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească. Cumnatul Călin Popa cu familia.

 

* Sunt alături de cumnatul meu Chişe Mihai şi familia sa, în aceste clipe grele când se despart de scumpa lor mamă, soacră şi bunică. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească. Cumnata Alina Popa. 

 

* Împărtăşim durerea prin care trec Mihai şi Adriana Chişe acum, când se despart de buna lor mamă şi soacră. Le transmitem sincere condoleanţe şi un gând de alinare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Mada Petru şi Florica, cu copiii Ciprian, Simona şi Cătălin.

 

* Sunt alături de Mihai, Adriana, Dora şi Niculina, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de mama, soacra şi bunica voastră. Sincere condoleanţe. Aniko şi Gyuszi.

 

* În aceste clipe grele de profundă tristeţe sufletească, suntem alături de familia îndurerată Chişe Nelu şi Rodica, când se despart de mama şi soacra dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i întărească. Sincere condoleanţe. Fam. Mălan Alexandru, Marius şi Natalia. (2007)

 

* Sincere condoleanţe familiei colegului nostru Mihai Florin Oaie, la trecerea la cele veşnice a mult iubitei sale bunici,

FLOARE CHIŞE.   

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la BAC şi cam. 247 Administraţia Imobiliară Oradea. (2058)

 

* Ne luăm rămas bun, acum, la ceas de grea despărţire, de la scumpa noastră naşă,

FLOAREA CHIŞE. 

Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa. Finii Vasile şi Iuliana Pop. (2069)

 

* Suntem alături de colegul nostru Mircea Oaie, la pierderea bunicii sale dragi. Sincere condoleanţe întregii familii. Colegii SMCA, din Cadrul Primăriei Oradea. (2049)

 

* Suntem alături de familia preotului Viorel Samaşca-Nemeş, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celei care le-a fost mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Tăutu Voicu şi Monica împreună cu mama Florica Anton. (2010)

 

* Suntem alături de verişorii noştri familia Samaşca Viorel - preot şi fratele Ioan, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei lor dragi,

CATIŢA SAMAŞCA.

Voi cei dragi care m-aţi iubit

În dureri şi chin v-am părăsit,

Poate aşa mi-a fost destinul

Să mă lupt cu viaţa şi chinul.

Tatăl Ceresc m-a chemat curând,

La Rai în cerul Său sfânt.

Dumnezeu în pace s-o odihnească

În Împărăţia Sfântă Cerească.

Fam. Diţiu Gheorghe şi Zoe, din Oradea, Flonta Floare, din Vărăşeni.

 

* Suntem alături de familia preot Viorel şi Carmen Samaşca-Nemeş şi ne exprimăm întreaga noastră compasiune, în aceste momente de mare durere şi tristeţe pricinuite de trecerea la cele veşnice a mult iubitei şi adoratei lor mame, soacre şi bunici,

CATIŢA SAMAŞCA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă şi pace în Împărăţia Sa, acolo unde lacrimile şi durerea sunt necunoscute, iar celor rămaşi să le dea alinare şi mângâiere să poată trece peste această încercare. Sincere condoleanţe. Fam. Sanda şi Ioan Filip, Luminiţa şi Laci Fekete Nagy şi Maria Morgovan. (2014)

 

* Cu regrete şi compasiune, ne alăturăm durerii naşilor noştri, familia preot Viorel şi Carmen Samaşca-Nemeş, în aceste momente dureroase pricinuite de pierderea dragii lor mame şi soacre, plecată la cele veşnice,

CATIŢA SAMAŞCA.

Ruăm pe bunul Dumnezeu să-i lumineze calea, să-i dea odihnă veşnică şi pace alături de aleşii Săi, iar celor rămaşi să le dea alinare sufletească şi mângâiere. Sincere condoleanţe. Tatăl Ceresc s-o ierte şi s-o aşeze în rândul celor drepţi. Fam. Lucia şi Nicolae Cetlăuş, din SUA. (2015)

 

* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre surori,

ROZALIA GALLOVITS

şi suntem alături de cumnatul şi nepotul cu familia lui. Te vom păstra în amintirea noastră. Surorile şi fratele: Lucreţia, Ileana, Nicu, Elisabeta cu familiile lor. (2008)

 

* Suntem alături de familia Gallovits, în aceste momente grele când o conduc pe ultimul drum pe draga lor

ROZALIA GALLOVITS.

Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Verişoarele, Felicia, Gabriela, Ina şi Carmen, cu familiile lor.

 

* Suntem alături de familia Gallovits, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor soţie, mamă şi bunică,

ROZALIA (RODICA),

fostă telefonistă. Dormi în pace, draga noastră prietenă. Te vom pomeni mereu. Teodora şi Ioan Oros cu familia. (2011)

 

* Suntem alături de vecinul nostru Gallovits Ştefan şi copiii săi, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă, după o scurtă dar grea suferinţă, a celei care a fost soţie, mamă şi bunică iubitoare,

ROZALIA GALLOVITS.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Vecinul Cadar Alexandru şi fiica Simona. (2037)

 

* Un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cea mai bună vecină cu o lacrimă şi un gând bun pentru cea care a fost

RODICA GALLOVITS.

Familia Moza. (2050)

 

* Suntem alături de colegul şi prietenul nostru Gallovits Ştefan la marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi,

ROZALIA GALLOVITS.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Laurenţiu şi Ciprian Danşa. (2057)

 

* Suntem alături de colegul nostru Gallovits Ştefan la marea durere cauzată de decesul bunei sale mame,

GALLOVITS ROZALIA.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace! Colegii de la AJF şi CJA Bihor.

 

* Suntem profund îndureraţi pentru dispariţia doamnei inginer

NICOLIŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească. Familiei puterea de înfrunta drama. Fam. Cociuba. (2009)

 

* Suntem alături de Puiu şi Andreea Mezea, în marea durere a pierderii soţiei şi mamei dragi. Sincere condoleanţe. Fam. Heisu şi Otilia Popa. (2012)

 

* Regretăm profund decesul neaşteptat al iubitei şi stimatei noastre colege şi prietene,

inginer silvic diplomat NICOLIŢA MEZEA.

Sincere sentimente de compasiune şi încurajare familiei îndoliate. Asociaţia Pensionarilor Silvici Bihor-Oradea, preşedinte, ing. Şerfezi Traian. (2017)

 

* Locatarii blocului M6 anunţă cu regret decesul vecinei lor,

NICOLIŢA MEZEA,

în 18 iunie 2011, la vârsta de 75 de ani. Dumnezeu s-o odihnească. (2022)

 

* Suntem alături de Ani, Puiu şi Andreea, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragii voastre soţii şi mame,

CUŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să o aşeze în lumea celor drepţi. Fam. ing. Botescu Iancu şi Florica. (2029)

 

* Cu profundă durere şi regret, ne despărţim de buna noastră vecină, care a fost

NICOLIŢA MEZEA.

Fie-i ţărâna uşoară. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Mariana şi Petru Flora. (2038)

 

* Împărtăşim marea durere a domnului Mezea, a Andreea şi a familiei ei, acum când viaţa îi trece prin această mare şi grea încercare pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei lor soţii şi mame,

NICOLIŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Baciu Dumitru. (2039)

 

* Suntem alături de domnul Mezea, Andreea şi familia ei, în aceste momente grele când se despart de scumpa lor soţie şi mamă,

NICOLIŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Mieluţ Ioan. (2040)

 

* Cu multă durere în suflete şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de draga noastră prietenă,

NICOLIŢA MEZEA (CUŢA).

Sincere condoleanţe familiei. Lia şi Milu Sima. (2043)

 

* Cu durere în suflete, suntem alături de Puiu Mezea şi Andreea cu familia ei, în aceste momente triste, când se despart de draga lor soţie şi mamă,

NICOLIŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea putere şi mângâiere sufletească. Fam. Darie Gheorghe şi fiul Valentin cu familia. (2044)

 

* Regretăm profund trecerea timpurie la cele veşnice a bunului nostru prieten,

preot IOAN VESA.

Suntem alături de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. preot Mihai Negrău. (2018)

 

* Împărtăşim durerea ta, Florica Vesa, şi a copiilor tăi, Radu şi Călin, la despărţirea de bunul şi dragul vostru soţ şi tată, preotul minunat, prietenul şi omul cu vorbă bună pentru fiecare dintre noi,

preot IOAN VESA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiei sincere condoleanţe. Familia Vicaş Alexandru şi Domnica. (2019)

 

* Cu multă durere şi profund regret, ne despărţim de tine, scumpul meu frate,

preot IOAN VESA.

Vei rămâne veşnic în inimile noastre. Fratele Mihai cu familia. (2023)

 

* Suntem alături de familia Vesa Mihai, la marea durere pricinuită de dispariţia fratelui,

preot IOAN VESA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu". (2024)

 

* Atotputernice Dumnezeule, te rugăm să mângâi familia îndurerată, iar slujitorului Tău luminează-i calea spre Împărăţia Ta. Cu durere, ne despărţim de omul special,

preotul VESA,

din Parohia Husasău de Tinca. Fam. Pricăjan Viorel şi Maria, din Oradea. (2030)

 

* Cu regret în suflet, împărtăşim durerea colegei noastre, Vesa Florica, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în eternitate a soţului drag,

preot IOAN VESA,

din Parohia Husasău de Tinca. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Cadrele didactice din comuna Husasău de Tinca. (2048)

 

* Cu sufletul sfâşiat de durere şi cu ochii plini de lacrimi ne despărţim de cel care a fost dragul nostru preot,

IOAN VESA,

de 56 de ani. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa unde nu este nici durere, nici suspinare. Colectivul Primăriei comunei Husasău de Tinca. (2054) 

 

* Cu durere în suflet şi imens regret, ne luăm rămas bun de la cel care a fost

preot IOAN VESA. 

Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ţi fie ţărâna uşoară. Fam. Faur Mihai şi Maria. (2053)

 

* Cu mare durere în suflet ne luăm rămas bun de la colegul şi fratele nostru

P.C. preot IOAN VESA,

trecut la cele veşnice în data de 19 iunie 2011. Suntem alături de familia îndurerată, rugând pe milostivul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa şi să mângâie pe cei rămaşi cu alinarea tainică a Sfântului Duh. Preoţii Protopopiatului Ortodox Tinca, P.C. preot protopop Vasile Popa. (2066)

 

* Suntem alături de preoteasa Vesa Florica şi cei doi copii, când se despart de soţul, tatăl şi bunicul

preot IOAN VESA.

Dumnezeu să-l aşeze între cei drepţi şi să-i dea odihnă veşnică. Consiliul Parohial al Parohiei Ortodoxe Husasău de Tinca. (2081)

 

* Suntem alături de naşa noastră, preoteasa Vesa Florica şi cei doi fii, Călin şi Radu, cu familiile lor, când se despart de soţul, tatăl şi bunicul,

preot IOAN VESA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în lumea celor drepţi. Un ultim omagiu din partea finilor Nelu, Mariana, Corina şi Paula Anton. (2082)

 

* Cu adâncă durere în suflet, ne despărţim de iubitul nostru naş,

TITI ILAŞ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Dumitrescu. (2020)

 

* Suntem alături de familia Ilaş, la moartea fulgerătoare a verişorului nostru,

TITI ILAŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nicoleta Mihon şi Florin Moza. (2021)

 

* M-a întristat profund moartea fulgerătoare a naşului meu de botez,

TITI ILAŞ.

Răzvan Dumitrescu. (2023)

 

* Sunt alături cu gândul de familia Ilaş, la moartea naşului de cununie a copiilor mei, Gheorghe şi Lenuţa Dumitrescu. Constanţa Dumitrescu, din Piteşti. (2022)

 

* Cu mare durere în suflete, ne despărţim de scumpa noastră verişoară,

NUŢA,

din Călătani. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Lucreţia Bogdan cu familia.

 

* Profund îndureraţi cu sufletele zdrobite de durere şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de naşa noastră

ANA MADA,

din satul Calea Mare. Suntem alături de naşul nostru Solomon şi copiii acestuia cu familiile lor, la acest mare necaz. Dumnezeu să te odihnească în pace, naşa noastră dragă. Fam. Reştea Vasile şi Ana, copiii acestora Vasilică şi soţia Corina, Carmen şi soţul Dan, din Oradea. (2028)

 

* Suntem alături de colega noastră Duma Simona, în aceste momente grele când îl conduce pe ultimul drum pe iubitul său tată. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Băncii Transilvania - Ag. Republicii. (2031)

 

* Ne despărţim cu multă durere în suflete de bunul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

TRAIAN NEGREAN,

care s-a dus dintre noi să-şi odihnească trupul şi sufletul la cele veşnice. Înmormântarea are loc azi, 21 iunie, ora 13.00, în Săldăbagiu de Barcău. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (2034)

 

* Ne alăturăm durerii sufleteşti a dintinsei şi bunei familii preot Cornel Negrean, din Diosig, în aceste grele momente când se desparte de dragul lui tată. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar celor rămaşi mângâiere şi alinarea suferinţelor. Sincere condoleanţe. Familia Lia şi Ştefan Venter. (2059)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a înălţat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Cu durere în suflet, ne despărţim de scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,

EMMA COVACIU,

de 75 de ani. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa alături de cei dragi. Înmormântarea va avea loc miercuri, 22 iunie 2011, ora 14.00, în localitatea Popeşti, de la nr. 267. Soţul Gavril, copiii Marcel, Jana şi Dorel, nora Ildiko şi nepoţii Jessica şi Gasson. (2036)

 

* Păreri de rău şi multă durere simţim şi noi alături de colega noastră Jana Covaciu şi dorim ca bunul Dumnezeu să o mângâie şi să-i dea putere să treacă peste această grea încercare la pierderea scumpei sale mame,

EMMA COVACIU.

Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul acolo unde drepţii se odihnesc. Sincere condoleanţe ţie şi familiei tale. Colegii de la Corpul Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi de la Filiala Bihor. (2035)

 

* Suntem alături de prietena noastră Jana Covaciu, în aceste momente de grea cumpănă pricinuită de decesul mamei dragi. Sincere condoleanţe întregii familii şi odihnă veşnică celei trecute în nefiinţă. Fam. Bradiş Mircea şi Laura.

 

* Suntem alături de familia Dumitraş, în aceste momente grele pricinuite de plecarea spre cele veşnice a bunului nostru vecin,

DUMITRU DUMITRAŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Badiu Ioan. (2042)

 

* Un gând de mângâiere transmitem colegilor noştri Dumitraş Lenuţa şi Bronţ Andrei, acum când se despart de bunul lor tată şi bunic, 

DUMITRU DUMITRAŞ.

Sincere condoleanţe. Colectivul Secţiei de Pneumoftiziologie I şi Fişier. (2079)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi durere, transmitem un gând de alinare şi condoleanţe colegilor noştri Dumitraş Lenuţa şi Bronţ Ionuţ, la despărţirea de dragul lor tată şi bunic, 

DUMITRU DUMITRAŞ. 

Colegele Raluca Jurca şi Felicia Avram. (2080)

 

* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga compasiune pentru colega noastră Lal Viorica, la despărţirea de mama-soacră. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de seriviciu de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor. 

 

* Cu  mare durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice în mod fulgerător a celui care ne-a fost soţ, fiu, frate, cumnat şi unchi,

FLORIAN NICOLAE-ODIN DRĂGHICI,

48 de ani, născut în Vaşcău. Înmormântarea are loc azi ora 13.00, în satul Păcăleşti, comuna  Drăgăneşti. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea iertarea de păcate. Soţia Saveta, mama Irina, sora Cornelia, cumnatul Gheorghe şi nepotul Valentin.

 

* Nu se poate exprima în cuvinte durerea pe care o simţim acum la plecarea în veşnicie a iubitului nostru tată,

SORIN-IONEL POPA,

care s-a luptat din răsputeri pentru a amâna despărţirea dureroasă de noi. Nu-l vom uita niciodată. Fetele dragi Ancuţa şi prietenul Dani, Gabriela şi mama Geta. (2063)

 

* Ar fi trebuit să fie sprijinul nostru la bătrâneţe însă destinul face să-l conducem noi pe ultimul drum pe iubitul nostru fiu,

SORIN-IONEL POPA,

care pleacă de lângă noi la doar 50 de ani, răpus fiind de o boală necruţătoare. Înmormântarea va avea loc miercuri, 22 iunie 2011, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Părinţii, în veci nemângâiaţi. (2064)

 

* Te-ai stins încet în suferinţă şi, deşi n-ai vrut să pleci, s-a întâmplat. Cu sufletele îndurerate ne despărţim de fratele, cumnatul şi unchiul nostru,

SORIN-IONEL POPA,

care, la numai 50 de ani, duce cu el în nefiinţă speranţe şi vise neîmplinite, lăsând în urmă tristeţe, regrete şi amintiri. Odihnă veşnică sufletului tău, neuitare şi dor etern din partea surorii Viorica Radu, a cumnatului Ioan şi nepoatei Cristina. (2065)

 

* Suntem alături de colega noastră Radu Viorica, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a fratelui ei drag,

SORIN-IONEL POPA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanţe familiei. Colectivul TESA al Cootex S.C.M. Oradea. (2046)

 

* În aceste momente de tristeţe, transmitem un gând de alinare şi mângâiere colegei noastre Radu Viorica, la marea durere pricinuită de pierderea fratelui drag,

SORIN-IONEL POPA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Consiliul de Administraţie a Cootex S.C.M. Oradea. (2047)

 

* Ne alăturăm suferinţei prietenului Eugen, la tragica pierdere a soţiei sale,

ing. NICOLETA MEZEA,

şi îi dorim să poată depăşi acest moment spre liniştea sa şi a familiei sale. Sincere condoleanţe din partea fam. Elena şi Dumitru Roman.

 

* Trista veste a trecerii la cele veşnice a naşei noastre dragi,

ing. NICOLIŢA MEZEA,

ne-a îndurerat profund. Suntem cu gândul şi sufletul alături de Puiu şi Andreea cu familia, transmiţându-le sincere condoleanţe. Amintirea ei o vom purta mereu în sufletele şi memoria noastră. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Liana, George şi Raymond.

 

* După o lungă şi nemeritată suferinţă, s-a stins din viaţă draga şi buna mea prietenă de-o viaţă,

ing. NICOLIŢA MEZEA-CUŢA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul ei blând şi generos, iar pe familia greu încercată s-o mângâie. Lucia Bogdan.

 

* Împărtăşim durerea pe care o încearcă Puiu şi Andreea cu familia la trecerea neaşteptată la cele veşnice a soţiei, mamei, bunicii şi soacrei,

ing. NICOLIŢA MEZEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să vă dea linişte şi putere să treceţi peste toată suferinţa. Sincere condoleanţe întregii familii. Familia Radu Bogdan.

 

* Un ultim omagiu pentru prea mult iubitul nostru soţ, tată şi bunic,

GAVRIL SELEŞI,

din Marghita, care a plecat dintre noi în loc cu verdeaţă, fără durere, mult prea devreme, la vârst de 66 de ani. Odihneşte-te în pace. Soţia Maria, fiicele Simona şi Mariana cu familiile.

 

* Suntem alături de colega noastră, Ramona Venter, la marea durere pricinuită de moartea părinţilor şi a fratelui drag. Colectivul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

 

* În aceste clipe grele, suntem alături de colegul nostru, Ciarnău Ioan, acum când se desparte de soţia iubită,

MARIANA CIARNĂU,

şi transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea şi colectivul UJCC Bihor.

 

* Suntem alături de colegele noastre Toth Katalin şi Czigler Katalin, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului şi tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate din partea colectivului D.J.A.O.V. Bihor.

 

* Cu profundă tristeţe deplângem plecarea dintre noi a prietenei noastre dragi,

ing. CUŢA MEZEA.

Părintele veşnic s-o primească în Împărăţia Sa. Consolare şi condoleanţe familiei îndoliate, dragii noştri Puiu şi Andreea. Ada şi Sandu Georgescu. (2087)

 

* Suntem alături de domnul ing. Mezea Eugen şi familia sa şi participăm cu tristeţe şi durere la tragicul şi neaşteptatul eveniment al pierderii soţiei, mamei şi bunicii dragi,

CUŢA,

apreciată ca inginer şi dragă mamă, bunică şi soţie. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte. Fam. ing. Bala Dumitru şi Stela. (2088)

 

* Suntem alături de colegul şi prietenul nostru Puiu Mezea, la marea durere a trecerii la cele veşnicie a soţiei dragi,

CUŢA MEZEA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurerate mângâiere şi tărie. Promoţia 1953 a Liceului "Em. Gojdu". (2089)

 

COMEMORĂRI

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi, este tot ce-i putem oferi acum, când se împlinesc 6 luni de când a plecat dintre noi cel mai iubit şi drag soţ, tată şi bunic minunat,

DUMITRU LUNCAN.

Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Veşnic îndureraţi, soţia Matilda, fiul Adi, nora Dana, nepoţii Răzvan şi Ştefania. (1196)

 

* Azi, 21 iunie, se împlinesc 11 ani de când o inimă bună a încetat să mai bată şi un suflet bun s-a înălţat la cer. Nimic nu va putea înlocui bunătatea şi dragostea ta, dragul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,

preot IOAN ŞANDRA.

O rugăciune şi un gând pios în amintirea lui pentru bunătatea şi înţelegerea cu care ne-a înconjurat. Mulţumiri celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu cei aleşi, în cereasca Sa Împărăţie. Fiul Ioan cu copiii şi familiile lor. (2025) 

 

* Se împlinesc azi, 21 iunie 2011, 7 ani de când ai plecat dintre noi, dragul nostru fiu şi frate,

RADU CHIRUC.  

Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia. (2060)