DECESE

 

* „Ne rugăm Ţie, Doamne, să nu îngădui ca făpturile lor să fie înghiţite de pieire, ci trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit, iar sufletul să se aşeze în ceata drepţilor."

IOAN CHIŞ,

MARIA POP,

ANA OPRE,

SEVER DERECICHEI,

MARIA KISDED.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Mulţumim tututor acelora care au participat la slujba de înmormântare, în oraşul Salonta, la 3 aprilie 20011, a celei care a fost

ILONA PORUMB.

Aţi fost alături de noi în momentele de grea încercare şi vă mulţumim pentru cuvintele şi momentul vostru de încurajare. Dumnezeu să vă dea sănătate şi viaţă îndelungată. Soţul Teodor cu familia. (4676)

 

* Cu mare tristeţe şi durere în suflet, anunţ trecerea în veşnicii a scumpei mele soţii, după 58 de ani de convieţuire împreună şi ca cel mai potrivit ajutor primit de la Dumnezeu la bine şi la greu şi căruia îi mulţumesc şi-L rog să-mi dea biruinţă acum, când mă despart de scumpa mea soţie,

MARIA POP,

de 76 de ani. Înmormântarea are loc azi, 7 aprilie, în satul Păuşa, de la nr. 96, ora 13.00. Soţul Aurel. (4723)

 

* O rugăciune, gândurile noastre de recunoştinţă, flori şi lacrimi pentru cea care a fost mama, soacra şi bunica noastră,

MARIA POP.

Vei rămâne veşnic în inimile noastre. Fiica Mărioara cu familia din America. (4724)

 

* Cu profund regret şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cea care a fost mama, soacra şi bunica noastră,

MARIA POP,

din Păuşa. Nu te vom uita niciodată. Fiica Livia, soţul Nicu şi nepotul Răzvan. (4725)

 

* O rugăciune, gândurile noastre de recunoştinţă, flori, lacrimi este tot ce-ţi putem oferi acum când Dumnezeu te-a chemat, buna noastră mamă, soacră şi bunică,

MARIA POP.

Vei rămâne în sufletele noastre. Fiul Teofil, nora Adriana şi nepoata Teodora. (4726)

 

* Cu inimile cernite de durere, anunţăm trecerea în veşnicii a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,

MARIA POP.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Avram, nora Corina şi nepotul Denis. (4727)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la mama, soacra şi bunica noastră,

MARIA POP.

Dumnezeu s-o odihnească. Fiica Rebeca, ginerele Vasile şi nepotul Stelian. (4728)

 

* Cu mare tristeţe în suflete, anunţăm trecerea în veşnicii a scumpei noastre mame şi soacre,

MARIA POP.

Nu te vom uita niciodată. Fiul Daniel şi nora Neli. (4729)

 

* Un sincer gând de mângâiere şi sincere condoleanţe pentru unchiul nostru Aurel şi verişorii noştri acum când se despart de soţia şi mama lor,

MARIA POP,

din Păuşa. Dumnezeu s-o odihnească. Sandu şi Mia, de la Girişu de Criş. (4730)

 

* Cel care a ocupat locul central în inima mea,

FLORIAN DRUGAŞ,

de 79 de ani, a plecat de lângă mine şi s-a mutat la cele ce sunt mai presus de lume, lângă Dumnezeu, iar acum nu-mi rămâne decât o mare durere în suflet şi, totodată, va rămâne veşnic în inima mea. Înmormântarea va avea loc vineri, 8 aprilie, ora 13.00, în localitatea Şuşturogiu, de la nr. 86. Soţia, veşnic îndurerată. (4745)

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi este tot ce-ţi putem oferi acum, când Dumnezeu a hotărât să te cheme la El, bunul nostru tată, socru şi bunic,

FLORIAN DRUGAŞ.

Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Fiica Angela cu soţul Dan şi nepoatele Daniela şi Georgiana. (4746)

 

* Nu putem opri clipa tragică a destinului dincolo de durerea nemărginită, dar putem să-l păstrăm veşnic în amintirile noastre pe cel care ne-a fost un bun tată şi bunic,

FLORIAN DRUGAŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Lenuţa şi nepoţii Adrian şi soţia Roxana, Cătălin şi prietena Ioana. (4743)

 

* O inimă bună, plină de dragoste şi bunătate, a încetat să mai bată. Un om de mare hărnicie a lăsat în urmă o nemărginită durere şi un gol imens, la trecerea în eternitate a celui care a fost un tată şi bunic drag,

FLORIAN DRUGAŞ,

la vârsta de 79 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Maria şi nepotul Claudiu cu soţia Romina. (4744)

 

* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei soţii, mame, soacre, bunici şi străbunici,

MINA VESA.

Înmormântarea are loc azi, 7 aprilie 2011, ora 13.00, în Cheşa, de la nr. 271. Soţul Mihai, fiul Ioan cu soţia Florica, nepoţii Călin şi Radu cu soţiile. (4720)

 

* Un suflet bun s-a ridicat la cer, îngerii s-o păzească. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe cea care ne-a fost cea mai iubită mamă, soacră şi bunică,

MINA VESA.

Veşnic nemângâiaţi, fiul Mihai, nora Mariana, nepoţii Cosmin şi Alina cu soţul Leontin. (4721)

 

* Împărtăşim durerea preotului paroh Ioan Vesa, la trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi,

MINA VESA.

Sincere condoleanţe. Membrii Consiliului Parohial din Husasău de Tinca. (4733)

 

* Suntem alături de domnul director Vesa Mihai, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care a fost o mamă bună şi iubitoare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu". (4753)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru întreaga familie Vesa Mihai, Mariana, Alina şi Cosmin, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei şi bunicii dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Conducerea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu" Oradea. (4754)

 

* La despărţirea de draga lor mamă şi soacră,

MINA VESA,

mă alătur durerii pe care o încearcă familia domnului director Vesa Mihai şi Mariana. Dumnezeu s-o odihnească. Înv. Marcela Marian.

 

* Suntem alături de domnul director Mihai Vesa şi doamna dirigintă Mariana Vesa, în aceste clipe grele când sufletul mamei lor,

MINA VESA,

s-a înălţat la cer. Comitetul de părinţi şi elevii clasei a XI-a C, Liceul „Onisifor Ghibu".

 

* Suntem alături de colegul nostru Leac Marcel şi familia lui, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Compania Butan Gas România Bucureşti. (4759)

 

* Suntem alături de cumnata noastră Dărăban Victoria şi familia ei, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui, socrului şi bunicului

SOLOMON LEAC.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei alinare. Fam. Reştea Gheorghe şi Florica. (4731)

 

* Aducem un ultim omagiu şi suntem alături de voi, Ioşca, Puiu, Mariana, Bogdan şi Vlad, când vă despărţiţi de buna voastră soţie, mamă, soacră şi bunică,

LENUŢA CRISTEA,

din Negreni-Cluj. Odihnească-se în pace. Cumnatul Maliţa Augustin cu familia, din Oradea. (4737)

 

* În aceste momente de profundă tristeţe, suntem alături de naşa noastră Carmen Sturz, acum când se desparte de tatăl drag,

IOAN CABA.

Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Cotuna Cristian şi Luminiţa. (4740)

 

* Suntem alături de familia Coţe Petre, la trecerea în nefiinţă a tatălui

LAZĂR COŢE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Ileana Popa, nepoatele Dana şi Luci. (4761)

 

* Cu durere în suflete, am aflat vestea trecerii la cele veşnice a vărului nostru,

SEVER DERECICHEI,

din Sârbi. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia celor drepţi. Familiei îndoliate sincere condoleanţe şi mângâiere de la bunul Dumnezeu. Familia Lugoşi Gheorghe, din Oradea. (4739)

 

* Suntem alături de cumnatul nostru Derecichei Sever şi Voica, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Familia Ardelean Aurel şi Maria. (4741)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi gânduri de alinare şi compasiune pentru familia Derecichei Sever, la trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Fam. Şaitoş Dorel. (4773)

 

* Împărtăşim durerea familiei Derecichei Sever, acum când se desparte de tatăl său drag. Sincere condoleanţe. Fam. Miheş Ioan şi Cotca Ioan. (4774)

 

* În aceste clipe grele, suntem alături de colegul nostru Derecichei Sever, la dureroasa despărţire de tatăl său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Catedra Tehnică de la C.T. „Traian Vuia". (4775)

 

* Suntem alături de colegul nostru Derecichei Sever, la trecerea în nefiinţă a tatălui său drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei alinare. Personalul didactic auxiliar şi nedidactic de la C.T. „Traian Vuia". (4776)

 

* În aceste momente de durere, suntem alături de familia Derecichei Sever, cu un gând de alinare şi mângâiere. Sincere condoleanţe întregii familii. Catedra de Informatică de la C.T. „Traian Vuia" Oradea. (4777)

 

* Suntem alături de familia Derecichei Sever, acum când se despart de tatăl, socrul şi bunicul lor drag,

SEVER DERECICHEI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Iulius Timar. (4779)

 

* Nu putem opri clipa tragică a destinului, dar putem, dincolo de durera nemărginită, să facem să continue amintirea unui om deosebit,

mr. rez. MIHAI ŞUŢI.

Îngerii să te poarte pe aripile lor acolo unde oamenii buni îşi au rânduit locul. Înmormântarea are loc azi, 7 aprilie, ora 13.00, din Capela Haşaş. Iubita ta soţie Maria, veşnic nemângâiată. (4748)

 

* Cu ochii în lacrimi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată şi socru,

MIHAI ŞUŢI,

plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Mihaela şi ginerele Dinu. (4749)

 

* Suntem alături de sora şi mătuşa noastră Şuţi Maria, acum când se desparte pentru totdeauna de soţul ei drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Andor Florica, copiii şi nepoţii. (4750)

 

* Suntem alături de fina noastră Mihaela Petruţiu, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui vitreg,

MIHAI ŞUŢI.

Sincere condoleanţe. Naşii Maria şi Traian Bunicău. (4765)

 

* Sincere condoleanţe cumnatei şi mătuşii noastre Mihaela, pentru trecerea în nefiinţă a tatălui ei vitreg,

MIHAI ŞUŢI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Petruţiu Ionel, Voica, Paula şi Dan. (4764)

 

* Membrii Sindicatului Ansamblului profesionist "Crişana" sunt alături de domnul Lezeu Daniel acum când se desparte de tatăl drag şi transmit sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odignească în pace.

 

COMEMORĂRI

 

* Trecerea nemiloasă a timpului şi uitarea n-au putut şterge din sufletele noastre amintirea scumpă a celei care a fost cea mai bună fiică, soră, nepoată şi soţie,

RALUCA BOCHIŞ-FLORUŢ,

de la a cărei trecere în nefiinţă se împlinesc şase luni. Chipul ei luminos, privirea ei inocentă, sufletul ei blând şi generos, gingăşia şi delicateţea ei vor rămâne veşnic vii în inimile noastre. Suntem convinşi că bunul Dumnezeu a aşezat-o alături de El, între îngeri, acolo unde îi este locul. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 9 aprilie 2011, ora 10.00, la Cimitirul Municipal (la mormânt). În veci nemângâiaţi, părinţii, fratele, bunicii şi soţul. (4780)

 

* Un gând de pioasă aducere aminte acum, când se împlinesc 6 luni de când a plecat pe drumul fără de întoarcere soţul, tatăl, socrul şi bunicul

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Parastasul va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Familia. (4673)

 

* Readucem pentru o clipă în memoria celor care l-au cunoscut că s-au scurs 27 ani de când dragul nostru soţ, tată şi bunic,

lt. col. GHEORGHE SĂFTOIU

a trecut la cele veşnice. Amintirea lui va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată. (4616)

 

* În urmă cu un an, o viaţă s-a transformat în amintire. Ai plecat din această lume, dragul nostru soţ, tată, bunic şi socru,

GHEORGHE ACHIM.

Pentru bunătatea cu care ne-ai înconjurat îţi dăruim recunoştinţă veşnică. Dumnezeu să te odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 10 aprilie, ora 10.00, la Biserica Ortodoxă, din Nojorid. Nu te vom uita niciodată. Soţia Bibi, fiicele Gabriela şi Antonela, ginerii Nelu şi Petre şi nepoţii Neluţu cu familia, Gabi şi Andi. (4755)

 

* Azi, 7 aprilie 2011, se împlinesc 22 de ani de când

GHEORGHE VASILE GHERMAN

plt. maj. adj., soţul şi tatăl băieţilor mei, s-a dus la Tatăl Ceresc. Noi, cei rămaşi, îi datorăm recunoştinţă şi neuitare, pentru dragostea şi grija ce ni le-a purtat în timpul vieţii. Dormi în pace, suflet bun. Familia. (4680)

 

* Se împlinesc 4 ani, respectiv 26 ani de când dragii noştri părinţi au plecat dintre noi,

DUMITRU BONTA

MARIA BONTA,

din Săcădat. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Fiii Dumitru şi Traian Bonta cu familiile. (4738)

 

* La comemorarea a 23 ani de la trecerea în nefiinţă, deşi timpul a trecut, au rămas tristeţea, durerea adâncă şi dorul nestins cauzate de trecerea la cele veşnice a celui care a fost un soţ şi tată devotat,

CORNEL MATEIAŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi lumină fără de sfârşit. Soţia Florica şi fiul Dănuţ cu familia. (4772)