DECESE

 

*  „Păcatul străbunilor

Precum şi pedeapsa lor

Au trecut la următorii

Şi toţi suntem muritori".

VIORICA BALA,

RAVEICA POPA,

ELISABETA HORVATH,

MATEI KOVACS,

JOZSEF MAHOVICS,

PETRU LAZĂU.   

La ceas de grea încercare suntem alături de familiile îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Cu sufletul plin de durere, anunţ încetarea din viaţă a scumpului meu tată,

TRAIAN PUSTAN,

care a plecat dintre noi la 70 de ani, după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc miercuri, 20 octombrie 2010, de la ora 13.00, în Cimitirul Episcopia Bihor, Oradea. Fiul Traian Pustan.

 

* Ne despărţim de tatăl, socrul şi bunicul

TRAIAN PUSTAN

cu ochii în lacrimi şi cu sufletul greu. Îţi mulţumim pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Mariana Bakter, ginerele Sorin şi nepotul Andrei Mihai.

 

* Cu lacrimi amare, îmi iau rămas bun de la scumpul meu tată,

TRAIAN PUSTAN,

plecat în lumea celor drepţi după o lungă şi grea suferinţă. Te voi iubi mereu şi mă voi ruga neîncetat pentru odihna sufletului tău bun. Odihneşte-te în pace! Fiica Mirela Pustan.

 

* Ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate şi cumnat,

TRAIAN PUSTAN,

plecat pentru totdeauna în lumea celor drepţi. Vei rămâne mereu în sufletele noastre şi vom aprinde mereu o lumânare la tristul tău mormânt. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fratele Florian Pustan şi cumnata Ecaterina.

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de cel care a fost

TRAIAN PUSTAN,

frate, cumnat şi unchi drag. Îl vom păstra mereu în amintirea noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Maria Brînzaş, cumnatul Alexandru, nepoatele Aurica şi Jeni cu familiile.

 

* Cu sufletele îndurerate, ne despărţim de cel care a fost mult iubitul nostru unchi,

TRAIAN PUSTAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Doina Micula cu soţul Viorel şi copiii Alin şi Victor.

 

* Suntem alături de cumnatul nostru Florian Pustan şi de întreaga familie, la despărţirea de fratele drag,

TRAIAN PUSTAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fraţii Terean şi sora Valerica Brînzaş, cu familiile.

 

 

 *Cu lacrimi şi durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,

MARIA COSTEA,

de 65 de ani. Înmormântarea va avea loc în 20 octombrie 2010, ora 14.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiul Lucian, nora Rodica, nepoţii Cristian şi Luciana. (4622)

 

* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens şi lacrimi. Aşa ne despărţim de iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

MARIA COSTEA.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiul Marcel, nora Mihaela, nepoţii Adrian şi Denis. (4620)

 

* Cu durere sufletească, ne despărţim de cea care a fost buna noastră cumnată,

LUCIA ELENA TIFOR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Doru. (4616)

 

* Un gând de mângâiere, alinare şi întreaga noastră compasiune pentru familia Tifor, acum când se despart de cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică,

LUCIA ELENA TIFOR.

Dumnezeu să-i dăruiască iertare şi odihnă veşnică. Cumnatul Gelu cu familia. (4628)

 

*Suntem alături de colegul nostru Tifor Dan, în aceste clipe de suferinţă pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale,

LUCIA ELENA TIFOR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de serviciu de la U.M. 0561 Oradea. (4602)

 

* Sincere condoleanţe familiei Tifor Dan, acum când se despart de cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Gabor Iosif. (4639)

 

* Deplângem despărţirea de

ILINCA TIFOR.

Inteligenţa înţeleaptă, demnitatea, simţul umorului nu s-au stins nici în boala care, necruţătoare însă, i-a curmat viaţa. Dumnezeu să te aibă în paza Sa. Violeta, Anda, Ioan Ardelean. (4630)

 

* Suntem alături de voi, dragi verişoare Felicia, Dana şi Mirela, în aceste clipe grele când o conduceţi pe ultimul drum pe scumpa voastră mamă,

FLOARE PETRIŞOR.

Părintele Ceresc s-o odihnească în Împărăţia Sa, iar deasupra familiei să reverse balsamul mângâierii şi alinării. Nepoata Dana cu soţul Marius şi strănepoatele Miruna, Vanesa şi Carina. (4607)

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, ne despărţim de draga noastră mătuşă,

FLOARE PETRIŞOR.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei greu încercate mângâiere şi alinare. Nepoata Sanda cu familia. (4608)

 

* O inimă plină de dragoste şi credinţă s-a oprit, după o grea suferinţă. O rugăciune şi multe lacrimi pentru mătuşa noastră,

FLOARE PETRIŞOR.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Nepoata Angela şi fiul Sebi. (4609)

 

* Îmi iau rămas bun de la tine, soră dragă,

FLOARE PETRIŞOR,

acum când Dumnezeu a hotărât să treci în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-ţi dăruiască odihnă veşnică. Sabău Maria cu familia. (4610)

 

* Cu multă durere în suflet şi copleşitoare tristeţe, mă despart de cea care a fost draga mea cumnată,

FLOARE PETRIŞOR.

Odihnească-se în pace. Cumnatul Crăciun Ioan. (4611)

 

* Suntem alături de vecina noastră Martin Maria, la marea durere pricinuită de decesul fiicei dragi,

LILI GABRIELA BUCUR.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Vecinii din bloc. (4604)

 

* Vestea trecerii la cele veşnice a lui

PETRU BRÂNDAŞ

ne-a întristat profund. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Bodea Teodor. (4617)

 

* Vestea trecerii la cele veşnice a lui

PETRU BRÂNDAŞ

ne-a întristat profund. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Ianc Dorel şi Ianc Florin. (4618)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la soţul şi tatăl iubit,

PETRU LAZĂU.

Înmormântarea are loc azi, 19 octombrie 2010, ora 11.00, de la Capela Haşaş. Fiul Călin, soţia Maria.

 

* Un gând de mângâiere, alinare şi sincere condoleanţe pentru Mărioara şi fiul ei, acum când se despart de soţul şi tatăl drag,

PETRU LAZĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Lazău Maria şi familia. (4638)

 

* Întregul colectiv al Băncii Transilvania - Sucursala Oradea este alături de colegii Ioana şi Ciprian Popa, în aceste momente grele din viaţa lor, ca urmare a pierderii mamei şi soacrei dragi,

CRISTINA MORAR.

Dumnezeu s-o odihnească. (4631)

 

* Suntem alături de colegii noştri Ioana şi Ciprian Popa, în aceste momente grele din viaţa lor, ca urmare a pierderii mamei şi soacrei dragi,

CRISTINA MORAR.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească şi celor dragi să le dea puterea de a trece peste acest moment. Colectivul Băncii Transilvania - Agenţia Republicii. (4632)

 

* Suntem alături de tine, dragă Mimi, la marea durere provocată de trecerea la cele veşnice a iubitului tău soţ,

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa. Condoleanţe întregii familii. Ecaterina Paşca, cu familia. (4619)

 

* Suntem alături de voi, Alin şi Alina, în aceste momente grele la despărţirea de mama voastră dragă,

VIORICA BALA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Ciocic Aron şi Angela şi fam. Edu Viorel şi Cristina. (4644)

 

* Suntem alături de colegul nostru Alin Ciocic, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul firmei Romaro Impex S.R.L. (4614)

 

* Cu lacrimi în ochi, anunţăm trecerea în veşnicie a minunatei şi mult iubitei noastre mame,

VERONICA-MARIA  PINTEAN.

Înmormântarea are loc azi, 19 octombrie 2010, ora 15.00, de la Capela Frenţiu, Cimitirul Municipal. Fiul Stelian şi fiica Liliana-Maria.

 

* Sincere condoleanţe familiei doamnei învăţătoare Pintean Brînduşa, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei-soacre. Colectivul clasei a II-a E, de la Liceul "Onisifor Ghibu". (4640)

 

* Suntem alături de familia Flutur, la marea durere pricinuită de moartea soţului, tatălui şi bunicului drag,

AUREL FLUTUR.

Sincere condoleanţe. Fam. dr. Ritli şi fam. jurist Ritli. (4600)

 

* Suntem alături de vecinii noştri, Paşcondea Gheorghe şi Aurelia, la decesul mamei şi soacrei lor,

FLOARE BONCA,

din Mihai Bravu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei puterea pentru a putea trece peste această mare pierdere. Fam. Copos Florian şi Maria. 

 

COMEMORĂRI

 

* La şase săptămâni de la trecerea la cele veşnice a soţului meu,

GAVRIL FĂRCUŢĂ,

 care mi-a fost reazem nepreţuit în încercările şi bucuriile vieţii, retrăiesc povara dureroasei despărţiri. Cât ai trăit te-am iubit, cât voi trăi te voi plânge! Soţia Veronica. (4643)

 

* Timpul nu va şterge niciodată durerea care ne-a cuprins în urmă cu şase săptămâni, când tatăl, socrul şi bunicul nostru drag,

GAVRIL FĂRCUŢĂ,

a plecat dintre noi la cele veşnice. Am fi vrut să nu te lăsăm să ne părăseşti, dar Dumnezeu te-a luat la El. Îţi simţim absenţa din mijlocul nostru şi ne aducem cu drag aminte de dumneata. Fiica Mariana, ginerele Viorel şi nepoatele Natalia şi Ramona. (4642)

 

* N-aud acum decât tăcerea ta,

Şi chipul nu ţi-l văd decât în vis,

Şi mi-aş dori să-ţi pot pătrunde-n taine

Dar cum să întru?... Porţile-s închise.

Doar noaptea te mai văd prin somn,

Când toate lumânările sunt stinse,

Şi vreau atât de mult să nu se facă zi,

Căci e atât de greu să te trezeşti din vise.

În amintirea celui mai bun soţ şi tată,

VASILE DEMIAN,

la scurgerea incredibilă a 7 ani de când s-a despărţit de noi, la vârsta de numai 51 de ani. Tuturor celor care l-au cunoscut şi stimat le alăturăm profunda noastră recunoştinţă pentru clipa de aducere aminte. Noi îl păstrăm imaculat în minţile şi sufletele noastre, şi-l venerăm cu pioşenia cuvenită. Nu-l vor uita niciodată soţia Lenuţa şi copiii Ciprian şi Alexandra. (4601)

 

* Recunoştinţă celor care printr-un gând pios îşi vor aduce aminte de buna noastră mamă,

ELISABETA PĂTROC,

care s-a stins ca o lumânare în urmă cu 33 de ani. Fiicele Maria şi Doina cu familiile. (4723)

 

* Deşi timpul trece, tristeţe, durere adâncă, dor nestins şi priviri înlăcrimate ce vă caută mereu de când aţi plecat dintre noi, acum 11 ani şi 10 luni,

FLORIAN DEMIAN,

şi 7 ani

VASILE DEMIAN.

Aţi rămas printre noi, în inimile noastre şi vom păstra vie amintirea chipurilor voastre dragi. Cu fruntea plecată în faţa tristelor morminte, vă aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către Bunul Dumnezeu să vă dea odihnă veşnică. Familia îndurerată.