In memoriam
DECESE
* "Dumnezeu este o fiinţă vie, eternă şi bună, de la care vine toată viaţa" (Aristotel).
FLORIAN IOSIF LAZĂR,
PETRU MARIAN,
ZOLTAN JANOS NAGY,
SANDOR AGYI,
IULIANNA COZAC.
Îngerii voştri păzitori să vă apere cu aripile lor. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP "La Capătul Drumului" S.R.L.
* Familia Racoviţan anunţă cu lacrimi şi durere încetarea fulgerătoare din viaţă a celei care ne-a fost soţie, mamă şi bunică,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN,
în vârstă de 71 de ani. Înmormântarea are loc astăzi, 22 aprilie 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Fie-i ţărâna uşoară. Soţul şi familia îndoliată. (5556)
* Suntem alături de familia Racoviţan Nicolae, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei lor soţii, mame şi bunici,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Semcu Constantin. (5626)
* Suntem alături de întreaga familie Racoviţan, în aceste momente grele şi regretăm profund trecerea la cele veşnice a iubitei lor soţii, mame şi bunici. Dumnezeu s-o odihnească în locul celor buni şi drepţi. Marius, Liana şi Victor. (5611)
* Suntem alături de familia Racoviţan, la marea durere pricinuită de trecerea în eternitate a celei care le-a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Tomşe, din Oradea. (5668)
* Suntem alături de prietenii noştri, Adi, Carina şi Nicoleta Racoviţan, acum când o conduc pe ultimul drum pe draga şi buna lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi, multă mângâiere. Daniela, Alexandra şi Tavi Popescu. (5631)
* Familia Jurcă Constantin este alături de prietenul Adrian Racoviţan la trecerea în nefiinţă a mamei sale. Sincere condoleanţe.
* Suntem alături de familia îndurerată, în aceste momente grele când se despart mult prea devreme de iubita lor soţie, mamă, soacră şi bunică,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Iţu Demeter cu familia. (5670)
* Cu inimile pline de durere, anunţăm încetarea fulgerătoare din viaţă a celui care a fost dragul nostru soţ şi tată,
TRAIAN MATEI,
în vârstă de 50 de ani. Înmormântarea are loc azi, 22 aprilie 2010, ora 15.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal.
Cât ai trăit te-am iubit,
Cât vom trăi te vom plânge.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ica, copiii Ioana-Bianca, Horia şi soacra Irina, fratele Dinu cu familia. (5547)
* Suntem alături de vecinii noştri fam. Matei, acum când se despart de cel care a fost
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească. Emil Reştea cu familia. (5593)
* Suntem alături de doamna Chirodea şi fam. Matei, la decesul celui care a fost
TRAIAN MATEI.
Sincere condoleanţe. Vecina Cornelia cu familia. (5594)
* Suntem alături de fam. Matei, în momentele grele pricinuite de moartea soţului şi tatălui,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească. Vecinul Dan Noane cu familia. (5595)
* Sincere condoleanţe fam. Matei, acum când greu se despart de cel drag,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească. Vecinul Ioan Krisko cu familia. (5596)
* Un ultim omagiu celui care a fost vecin şi prieten,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească. Vecinul Ioan David cu familia. (5597)
* Un gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune pentru familia îndurerată, la despărţirea de bunul nostru vecin,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Plugar Ioan. (5598)
* Suntem alături de voi, Ica, Bianca, Horia, Irina, la marea durere pricinuită de decesul soţului, tatălui şi ginerelui,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Pop Pavel şi Viorica. (5614)
* Cu inimile îndoliate, deplângem trecerea în nefiinţă a vecinului şi prietenului nostru drag,
TRAIAN MATEI,
om de înaltă ţinută morală şi adâncă omenie. Fie-ţi ţărâna uşoară. Vecinii şi prietenii, văd. Apăteanu Iuliana, Curpaş Dorina şi fam. Lugoşan Ana şi familia Apăteanu Ionel şi familia. (5627)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de Ica, Bianca, Horia şi Irina, la marea durere prin care trec acum când se despart pentru totdeauna de soţul, tatăl şi ginerele drag,
TRAIAN MATEI,
un om generos, de caracter şi a cărui amintire o vom păstra în memoria noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Buzlea Aron. (5640)
* Suntem alături de şeful şi colegul nostru Gheorghe Tripa şi familia acestuia, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost tată, socru şi bunic,
GHEORGHE TRIPA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Secţia Reparaţii, din cadrul S.C. Trameco S.A. (5577)
* Suntem alături de Tripa Gheorghe, la trecerea la cele veşnice a tatălui său. Sincere condoleanţe. Fam. Tonţ Gheorghe.
* Un suflet mare, bun şi blând,
profesoara LENUŢA MÂRZA,
a plecat prea timpuriu în veşnicie, lăsând în urmă multe lacrimi, durere şi tristeţe în inimile celor pe care i-a iubit cu toată fiinţa ei: soţul Marcel, copiii Raul şi Monica, nora Alina, nepoţii Rareş şi Alexandru. Borodul pierde un dascăl de elită, de o probitate morală şi profesională deosebită, profesoara lor de istorie. Ne exprimăm întreaga noastră compasiune familiei îndoliate şi greu încercate. Bunul Dumnezeu să reverse mângâierea şi alinarea Lui peste ei, iar ţie,
LENUŢA
dragă, să-ţi rezerve un loc în înalta Lui Împărăţie şi să-ţi vegheze liniştea şi odihna veşnică. Cu nemărginită mâhnire în suflet, prietenii din Bratca, familia Teodor şi Florica Bradea. (5583)
* Suntem alături de naşul nostru Marcel Mârza, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care i-a fost soţie,
LENUŢA MÂRZA,
din Borod. Dumnezeu să te odihnească în pace, naşă dragă. Finii Mărioara şi Viorel, din Bratca.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens. Recunoştinţă scumpei noastre mame şi soţii,
FLORICA ILE,
de 49 de ani. Înmormântarea are loc azi, 22 aprilie 2010, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Fiica Roxana şi soţul Vasile Ile.
* Un gând frumos, un ultim omagiu, sincere condoleanţe familiei celei care a fost o bună colegă şi prietenă,
FLORICA ILE.
Dumnezeu să-i hărăzească odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Colegii de la Blocul Alimentar al Hotelului Padiş. (5615)
* Cu durere în suflet, anunţ încetarea din viaţă a scumpului meu soţ,
IOAN POPA (NUŢU).
Pentru bunătatea ta îţi datorez veşnică recunoştinţă. Înmormântarea va avea loc vineri, 23 aprilie 2010, ora 13.00, în satul Păuşa. Adio, dragul meu. Soţia Any, îndurerată. (5654)
* Doamne, azi a venit la tine un om bun, numele lui este
POPA IOAN.
Îţi mulţumim Doamne că ni l-ai dat, pentru că datorită lui suntem mai buni, sunt oameni realizaţi, pentru că viaţa lui ne-a influenţat-o pe a noastră. Te iubim, dragă tată, dragă tată-socru şi ne vom aminti mereu cu drag de tine. Te rugăm cu umilinţă să ne ierţi pentru toate greşelile noastre. Să ai grijă de el, Doamne. Cu respect, Cosmin, Mariana şi Cristi, copiii lui. (5610)
* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe vă transmite din Italia verişoara Corina acum când vă despărţiţi de tatăl vostru drag,
NUŢU.
Unchiul meu, odihneşte-te în pace. Nepoata Corina cu soţul Adi şi nepoţii Patrik şi Leonardo. (5658)
* Mă despart cu greu de bunul meu frate,
NUŢU,
acum când se duce pe drumul veşniciei şi rog pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul alături de dragii noştri părinţi. Odihneşte-te în pace, fratele meu drag. Sora Cornelia cu soţul Traian Paşcu. (5659)
* Suntem alături de colega noastră Paşcu Cornelia, la decesul fratelui drag,
NUŢU.
Sincere condoleanţe. Colectivul Grădiniţei 49. (5660)
* Suntem alături de colegul nostru consilier local Bodea Nicolae şi familia sa, la marea durere pricinuită de decesul socrului său. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Primarul comunei Remetea, Ionel Rif, şi colectivul primăriei. (5618)
* În aceste momente de mare durere sufletească, suntem alături de colegul nostru consilier Bodea Nicolae, când îl conduce pe ultimul drum pe socrul său. Sincere condoleanţe. Consiliul Local Remetea. (5617)
* O inimă mare a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, acolo unde nu este nici suferinţă, nici uitare,
NICOLAE DUŞE,
în vârstă de 70 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 23 aprilie, ora 14.00, în comuna Câmpani. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Soţia Sanda, fiica Marcela, ginerele Daniel şi nepoata Denisa, fiica Nicoleta, ginerele Adinel şi nepotul Andrei.
* Cu inimile pustiite de durere şi ochii în lacrimi, ne despărţim pentru totdeauna de dragul nostru frate şi unchi,
NICOLAE DUŞE,
un suflet bun şi generos. Dumnezeu să-l aşeze de-a dreapta Sa spre veşnică odihnă. Sora Florica împreună cu fiii Traian Coroiu şi Nicolae Coroiu, cu familiile lor.
* Durerea pierderii fratelui, cumnatului şi unchiului drag,
NICOLAE DUŞE,
ne-a împovărat sufletele şi ne-a cernit inimile, lăsându-ne trişti şi neconsolaţi. Cât am trăit l-am iubit, cât vom trăi îl vom pomeni. Dumnezeu să-i dea pacea şi liniştea de veci în Împărăţia Sa. Sora Aurelia cu soţul Ioan, împreună cu fiii Ciprian Scarlat şi Mihai Scarlat, cu familiile.
* A încetat să mai bată inima care mi-a fost atât de dragă, iar cuvintele sunt prea sărace şi nu o să poată umple golul imens rămas în sufletul meu la trecerea în nefiinţă a celui care mi-a fost tată,
MATEI PARDEK.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Laura, în veci îndurerată. (5621)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm despărţirea de draga noastră soră, cumnată şi mătuşă,
RELI ENACHE.
Înmormântarea are loc azi, 22 aprilie, în Cimitirul din Aleşd, la ora 14.00. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fratele Titi, cumnata Ani, nepoţii Diana şi Dragoş cu familiile lor. (5628)
* Împărtăşim durerea colegului nostru, profesor Gheboianu Adolf, în momentul dificil al despărţirii de mama mult iubită. Colectivul Colegiului Naţional "Iosif Vulcan" Oradea. (5629)
* Suntem alături de colega noastră Zoţ Dumitriţa, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a bunicii dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul AFPC Mijlocii Bihor. (5663)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la cea care a fost
DOMNICA COPIL.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Florian, fiica Genica cu familia. (5632)
* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost cea mai bună mamă, soacră şi bunică,
DOMNICA COPIL.
Înmormântarea are loc vineri, 23 aprilie, ora 13.00, în Valea Mare de Codru. Dormi în pace. Fiul Ivantie cu familia. (5633)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a celei mai iubite mame, bunici şi soacre,
DOMNICA COPIL,
din Valea Mare. Dormi în pace. Fiul Virgil cu familia. (5634)
* Suntem alături de prietenul nostru Adrian Marchiş, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Colegii de la echipa de fotbal "Amicii". (5609)
* Cu durere în suflet, anunţ trecerea în nefiinţă a iubitului meu tată,
FLORIAN-IOSIF LAZĂR,
în vârstă de 53 de ani. Înmormântarea are loc vineri, 23 aprilie, ora 13.00, în Cacuciul Vechi, de la nr. 30. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Mihai.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet cald s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, lăsându-mă cu ochii înlăcrimaţi şi inima zdrobită de durere. Îmi iau rămas bun de la fiul meu cel drag, sprijinul bătrâneţii mele,
ing. agronom FLORIAN LAZĂR.
Te-am iubit şi te voi iubi mereu, să-ţi fie ţărâna uşoară. Mămica Sofia. (5623)
* Un suflet blând şi nobil, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer. Durerea este nemărginită, despărţirea este sfâşietoare. Te-am iubit şi te-am preţuit, dragul meu frate,
ing. agronom FLORIAN LAZĂR.
Înmormântarea va avea loc vineri, 23 aprilie 2010, ora 13.00, în Cacuciul Vechi, de la nr. 30. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Lenuţa. (5624)
* Sincere condoleanţe cumnatei Lenuţa şi familiei, la marea durere pricinuită de decesul fratelui, fiului şi tatălui lor,
FLORIAN LAZĂR.
Carmen. (5604)
* Suntem alături de mătuşa noastră Lenuţa, la marea durere pricinuită de decesul fratelui ei,
FLORIAN LAZĂR.
Fam. Tăutan Cosmin, Diana şi Natalia. (5605)
* Suntem alături de mătuşa noastră Lenuţa, la marea durere pricinuită de decesul fratelui ei,
FLORIAN LAZĂR.
Claudiu şi Ioana. (5606)
* Sunt alături de cumnata mea Lenuţa şi familia ei, în aceste momente de profundă durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a fratelui, fiului şi tatălui lor,
FLORIAN LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Odeta. (5607)
* Suntem alături de mătuşa noastră Lenuţa şi familia ei, în aceste clipe de grea încercare când fratele, fiul şi tatăl lor,
FLORIAN LAZĂR,
s-a mutat la ceruri. Sincere condoleanţe. Fam. Dumitriu Vasile şi Carmen. (5608)
* Suntem alături de cumnata noastră Lenuţa şi familia, la marea durere pricinuită de decesul fratelui şi fiului lor,
FLORIAN LAZĂR.
Fam. Roman Constantin, Felicia şi Ramona, fam. Neagu Cristian, Mariana şi Cristinuţa. (5603)
* Suntem alături de familiile Sofia Lazăr, Elena Neagu şi Mihai Lazăr, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost iubitor fiu, frate şi tată,
FLORIAN LAZĂR.
Odihnească-se în pace. Sincere condoleanţe, din partea familiilor Popa şi Karacson. (5635)
* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga compasiune pentru familiile: Sofia Lazăr, Elena Neagu şi Mihai Lazăr, în momentele grele când se despart de iubitul lor fiu, frate şi tată,
FLORIAN LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Pop Mircea şi Liana. (5636)
* Împărtăşesc durerea familiilor Sofia Lazăr, Elena Neagu şi Mihai Lazăr, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea fiului, fratelui şi tatălui lor iubit,
FLORIAN LAZĂR.
Odihnească-se în pace. Sincere condoleanţe, din partea lui Neagu Florin. (5637)
* Sincere condoleanţe doamnei Lenuţa Neagu, la pierderea fratelui ei drag,
FLORIAN LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Aurica Bumb. (5602)
* În aceste clipe grele şi pline de durere, ne luăm cu greu rămas bun de la cel care a plecat mult prea devreme dintre noi,
FLORIAN LAZĂR.
Suntem alături de mama Sofia, sora Elena şi fiul Mihai. Dumnezeu să-i dea liniştea şi odihna binemeritată. Fam. Nicolae şi Maria Sandu. (5646)
* În aceste momente de grea suferinţă, suntem alături de mult iubita familie a celui care a plecat mult prea devreme dintre noi, lăsând în urma lui un gol imens,
FLORIAN LAZĂR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei: mamei Sofia, surorii Elena şi fiului Mihai, puterea de a-l conduce pe ultimul drum. Nicoleta şi Ioana. (5647)
* În aceste clipe de tristeţe, suntem alături de vecina noastră Neagu Lenuţa, în greaua încercare pricinuită de moartea fratelui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Locatarii Asociaţiei de Proprietari Cantemir 29. (5664)
* Suntem alături de vecina noastră Neagu Lenuţa, la marea durere pricinuită de dispariţia prematură a fratelui drag. Dumnezeu să-i vegheze sufletul. Familiile Hava Iosif şi Bogdan Teodor. (5665)
* Cu sufletul îndurerat, ne despărţim de dragul nostru frate şi unchi,
GHEORGHE CADAR,
care a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-i hărăzească odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sora Iuliana cu familia. (5652)
* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la unchiul nostru drag,
GHEORGHE CADAR.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Nepoata Dana cu familia. (5653)
* Anunţăm cu mare durere în suflet trecerea în nefiinţă a soţiei şi mamei iubite,
ANA SOANEA.
Înmormântarea are loc azi, 22 aprilie, ora 14.00, din Capela Haşaş.
Odihnească-se în pace. Soţul Ioan şi fiul Petru.
* Anunţăm cu durere în suflet dispariţia iubitei noastre mame şi bunici,
ANA SOANEA.
Odihnească-se în pace. Fiica Rodica şi nepotul Andrei.
* În aceste momente de mare durere, suntem alături cu tot sufletul de prietenii noştri Rodica, Andrei, Petre şi tatăl lor drag acum când se despart de buna lor mamă, soţie şi bunică,
ANA SOANEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Raluca, Dan, Radu şi George.
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe familiei Serac Ioan şi Eva, în aceste clipe de grea încercare şi durere, pricinuite de plecarea spre cele veşnice a mamei şi soacrei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Geambaşu, Supuran şi Haş Maria. (5673)
* Cu multă tristeţe şi durere, mă despart pentru totdeauna de scumpa mea soţie,
FLOARE MARINĂU,
la vârsta de 75 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 23 aprilie 2010, ora 14.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Florin.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la
FLOARE MARINĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Gabi, ginerele Viorel şi nepotul Cristi.
* Ne luăm rămas bun acum, la ceas de grea şi dureroasă despărţire, de scumpa noastră,
FLOARE MARINĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Liviu, nora Geta şi nepoatele Raluca şi Ana-Maria.
COMEMORĂRI
* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre, acum la împlinirea unui an de la plecarea dintre noi a celui care a fost iubitul nostru tată,
ing. NICOLAE SÂRCA,
din Cefa. Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îi aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Recunoştinţă şi mulţumiri celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 25 aprilie 2010, la Biserica din Gheghie. Fiul Sârca Eugen, din SUA Canada, şi fiica dr. Sîrca Nicoleta, din Cheşereu. (5642)
* Tristeţe, dor şi lacrimi nesecate s-au adunat în sufletele noastre în 9 ani care au trecut de la plecarea de lângă noi a soţului, tatălui şi bunicului nostru,
col. (r) TEODOR SAVA.
Neuitare, o rugăciune, o floare este tot ce-ţi mai putem oferi. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia. (5599)
* Doamne Dumnezeul meu, cu lacrimi în ochi şi cu mare durere în inimă, anunţ împlinirea a 11 ani, azi, 22 aprilie, de când a plecat din această lume un soţ, un tată, socru şi bunic, cel care a fost
NICULAE FILDAN,
din Oşorhei.
Doamne, bine îmi era odată,
Când eram toţi laolaltă
Oriunde mă duceam
Cu drag acasă veneam.
Dar acuma nu mi-i bine
Am rămas singură în lume
Dar acuma mi-e greu,
Am rămas singură eu.
Doamne, bine este în lume,
Când trăiesc doi împreună,
Când unul pleacă din lume,
E greu de care rămâne.
Te las cu bunul Dumnezeu, soţul meu, la dreapta măriei Lui, să-ţi fie somnul lin. Cu mare durere, a ta soţie Maria. (5519)
* Cu profundă tristeţe, amintim celor care l-au cunoscut că astăzi, 22 aprilie 2010, se împlinesc 10 ani de la trecerea în eternitate a iubitului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
ALEXANDRU CSASZAR.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Soţia Aurica, fiica Mariana, ginerele Aurel şi nepoata Alexandrina-Mihaela. (5538)
* Aceeaşi durere şi nemărginită tristeţe în sufletele noastre, aceleaşi amintiri împletite cu lacrimi şi dor retrăim acum, la împlinirea a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a bunului nostru soţ, tată, bunic şi socru,
IULIU PORCOLAB
(GYUSZY).
Ce n-am da să vii acasă,
Doar o clipă să-ţi vorbim
Să ne spui că-ţi este bine,
Dorul să ni-l potolim
Şi-ntristarea n-a-ncetat
Dar în inimile noastre
Vei trăi neîncetat.
Oricâte zile au trecut
Şi câte or mai trece,
Iubirea noastră-ţi va încălzi
Mormântul trist şi rece.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică. Le mulţumim celor care se vor opri o clipă din drumul lor pentru aducere aminte. Familia îndurerată. (5641)
* Azi, 22 aprilie 2010, se împlinesc 3 ani de când a trecut în eternitate bunul şi mult iubitul nostru soţ, tată, bunic şi străbunic,
IOAN GHERLE,
lăsând un gol imens în inimile noastre îndurerate. Te vom iubi mereu şi vei fi veşnic în rugăciunile noastre. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în cel mai luminat loc din Împărăţia Sa. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 24 aprilie 2010, ora 9.00, la Biserica cu Lună din Oradea. Veşnic îndurerată, soţia Domnica, fiica Cătălina, fiul Ioan cu familia, din Ungaria, şi scumpa lui nepoată Alina cu soţul Mircea. (5671)