In memoriam
DECESE
* "Ar fi chiar o nebunie mare, zice Sf. Ioan Gură de Aur, să deplângi pe aceia care se mută de pe pământ la cer, din moment ce crezi că există fericire cerească."
MARIA FARCĂU,
CONSTANTIN SABĂU,
JANOS SZEMBER.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (2685)
* După o grea suferinţă, ai obosit să lupţi cu boala, ai obosit să mai trăieşti şi-atunci ne-ai arătat cărarea pe care trebuie să pleci. O inimă nobilă a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Recunoştinţă veşnică scumpei noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
MARIA VOLOŞTIUC,
de 93 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie 2009, ora 11.00, de la Capela Greco-Catolică Frenţiu. Te vom păstra vie în inimile noastre. Fiica Doina, ginerele Viorel, nepotul Radu cu soţia Cristina şi fiul Lucas. (2692)
* A trecut la Domnul, după o grea şi îndelungată suferinţă, cea care mi-a călăuzit copilăria şi mi-a oferit cea mai mare dragoste, scumpa mea bunică,
MARIA VOLOŞTIUC.
Dormi în pace şi te voi iubi mereu. Nepotul Radu cu familia. (2693)
* Cu durere în suflete şi ochii înlăcrimaţi, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mamă şi soacră,
MARIA VOLOŞTIUC,
de 93 de ani, care s-a stins după o grea suferinţă. Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiica Doina şi ginerele Viorel. (2695)
* Împărtăşim marea suferinţă a cumnatului, ginerelui, respectiv cuscrilor noştri, pricinuită de trecerea în eternitate a celei care le-a fost bunică şi mamă,
MARIA VOLOŞTIUC.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Nechifor, fam. Jurcă şi fam. Pirtea. (2694)
* Sincere condoleanţe şi compasiune pentru familia Morgovan, acum când se despart pentru totdeauna de cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Colegii de la CAS Bihor. (2662)
* Suntem alături de colega noastră, Maria Morgovan, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu s-o ierte şi să-i odihnească sufletul în pace. Sindicatul CAS Bihor. (2661)
* Regret profund trecerea în nefiinţă a colaboratorului şi colegului meu,
ILIE BOLOVĂNESCU,
om de înaltă ţinută morală şi profesională. Transmit întreaga mea compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Ing. Radu Lazăr. (2653)
* Ne despărţim pentru totdeauna de prietenul şi colegul nostru,
ILIE BOLOVĂNESCU.
Împărtăşim durerea familiei. Ing. Eugen Ardelean. (2682)
* Cu sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun de la cea care a fost soacra şi bunica noastră,
FLOAREA ŢICĂRAT,
de 85 de ani, din Tăşad. Dumnezeu să o odihnească în pace. Nora Maria cu soţul Florian şi nepoţii Simona, Călin şi Angela, Dani, Sebi. (2655)
* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu şi de cei dragi ei. Înlăcrimaţi şi cu multă durere în suflete, anunţăm trecerea în lumea celor drepţi a scumpei noastre mame, bunici şi străbunici,
MARIA ELENA FĂRCĂU,
care a trăit 89 de ani. Înmormântarea are loc azi, 17 aprilie, ora 13.00, în loc. Cefa, de la nr. 382. Te vom păstra mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia. (2656)
* Suntem alături de colegul nostru, ing. Iova Daniel, la marea durere pricinuită de pierderea bunicii dragi,
FLOARE PETRUŢ.
Sincere condoleanţe din partea colegilor din biroul producţie al Direcţiei Silvice Oradea. (2657)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru familia îndurerată a celui care a fost un soţ, tată şi bunic deosebit,
CRĂCIUN AVRAM,
drag nouă tuturor pentru bunătatea sufletului lui şi imensa dragoste dăruită permanent celor dragi. Fam. Sabău Iancu. (2665)
* Cu ochii înlăcrimaţi şi durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui şi bunicului nostru drag,
ALEXANDRU FLORUNCUŢ
la numai 70 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie 2009, ora 14.00, la Cimitirul din Marghita. Familia veşnic îndurerată: soţia Reghina, copiii Alexandru şi Marius cu familiile. (2676)
* Suntem alături de sora mea, Reghina şi copiii ei, la marea durere pricinuită de moartea soţului ei drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Szerak Ianos, din Marghita. (2677)
* Suntem alături de mătuşa noastră şi de verişorii noştri, la trecerea în nefiinţă a bunului nostru unchi,
ALEXANDRU FLORUNCUŢ.
Odihnă veşnică. Familiile Tăutu Daniel şi Tăutu Dorin. (2678)
* Sincere condoleanţe familiei profund îndurerate la marea pierdere a celui care a fost cumnat exemplar,
ALEXANDRU FLORUNCUŢ.
Dormi în pace, suflet bun. Fam. Tăutu Liviu, din Almaşu Mic. (2679)
* Împărtăşim durerea familiei pricinuită de trecerea la cele veşnice a bunului nostru unchi,
ALEXANDRU FLORUNCUŢ.
Nu-l vom uita niciodată. Fie-i ţărâna uşoară. Fam. Şocăriceanu, din Oradea. (2680)
* Suntem alături de doamna Reli şi familia ei, acum când se despart de iubitul soţ, tată şi bunic,
ALEXANDRU FLORUNCUŢ.
Va rămâne în amintirea noastră şi-L rugăm pe Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil de-a dreapta Sa. Fam. Traian Cheregi, din Marghita. (2669)
* Suntem alături de prietenul nostru, Iagăr Moise, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Pocşe Ovidiu şi Viorica. (2671)
* Suntem alături de familia Sabău, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care ne-a fost coleg,
CONSTANTIN SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul S.C. Torja, din Inand. (2674)
* Cu mare durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN DRIMBĂU,
de 83 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, ora 13.00, în localitatea Brusturi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Maria, fiul Ghiţă, nora Mărioara şi nepotul Ionuţ. (2675)
* Suntem alături de verişorii noştri, Ghiţă, Mărioara şi Ionuţ, acum când se despart de bunul lor tată, socru şi bunic, cel care a fost
IOAN DRIMBĂU,
din Brusturi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Liviu, Maria şi Geta Fălcuşan. (2687)
* Ne alăturăm durerii finilor noştri, Ghiţă, Mărioara şi fiul Ionuţ, la dureroasa despărţire de bunul lor tată, socru şi bunic, cel care a fost
IOAN DRIMBĂU,
din Brusturi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Murg Cornel şi Viorica, cu copiii Cornelia şi Dan. (2688)
* Mă alătur durerii finei mele, Maria Drimbău, şi familiei ei, acum când se desparte de bunul ei soţ,
IOAN DRIMBĂU.
Celui dispărut Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi, mângâiere sufletească. Văd. Lucreţia Murg, din Brusturi. (2689)
* Ne alăturăm durerii verişorilor noştri, Ghiţă, Mărioara şi Ionuţ, acum când se despart de bunul lor tată, socru şi bunic,
IOAN DRIMBĂU.
Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Geta şi Dumitru Coita, din Brusturi. (2690)
* Transmitem condoleanţe Lenuţei Onchiş şi Vioricăi Sălăgean precum şi familiilor lor, acum la despărţirea de mama lor dragă. Din partea familiei Octavian Negrean. (2683)
* Cu sufletele cernite de durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a mătuşii noastre,
ELENA MOŢ,
în vârstă de 81 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 17 aprilie 2009, ora 13.00, în localitatea Fughiu. Nepoata Dana cu soţul Iosif, cumnata Rozalia, nepoţii Andrei şi Cristi. (2686)
* Dacă se stinge o lumânare o aprinzi din nou, dacă se stinge o viaţă o plângi mereu. Cuvintele nu pot exprima durerea şi tristeţea ce s-au aşternut în sufletele noastre acum, când moartea fulgerătoare şi nemiloasă a răpit-o dintre noi pe mama, soacra şi bunica noastră,
MARIA HANGA,
în vârstă de 62 de ani. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Pentru bunătatea şi dragostea ta bunul Dumnezeu să-ţi dea loc de cinste în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie 2009, ora 13.00, în localitatea Băile Felix, de la nr. 20. Nu te vom uita niciodată. Fiul Liviu cu soţia Mioara, fiul Sorin cu soţia Gabriela, fiul Daniel cu soţia Alexandrina, fiica Sorina, nepoatele Arabela, Daniela, Amalia, Mădălina, Teodora. (2697)
* La ceas de grea încercare, acum când moartea fulgerătoare a luat-o dintre noi pe scumpa noastră soră, cumnată şi mătuşă,
MARIA HANGA,
suntem alături de nepoţii noştri, Liviu, Sorin, Daniel şi Sorina, în aceste momente de mare întristare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Viorica, cu soţul Alexandru şi nepoţii. (2701)
* Cu ochii plini de lacrimi şi inimile cernite de durere, anunţăm neaşteptata moarte a scumpei noastre surori şi cumnate,
MARIA HANGA.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul de-a dreapta Lui, în pace şi linişte. Fratele Traian cu soţia Domnica şi familia. (2698)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de nepoţii noştri, acum când moartea nemiloasă i-a despărţit de mama lor,
MARIA HANGA.
Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe. Cumnata Maria cu soţul Iosif şi familia. (2699)
* Tristeţea ne apasă acum, când a plecat dintre noi draga noastră cumnată şi mătuşă,
MARIA HANGA.
Dumnezeu s-o vegheze în Marea Lui Împărăţie. Dormi în pace. Cumnata Domnica, cu soţul Dorel şi familia. (2700)
* Suntem alături de voi, dragii noştri Liviu şi Mioara, la marea durere pricinuită de pierderea celei care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA HANGA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei. Conducerea şi salariaţii de la S.C. Maxim S.A. (2684)
* Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la dragul şi iubitul nostru tată şi bunic,
FLORIAN FEHER,
de 75 de ani. Sufletul lui bun şi dragostea cu care ne-a înconjurat le vom păstra veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace alături de cei buni în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, ora 13.00, în localitatea Chistag, de la nr. 180. Veşnic îndurerată, familia Monenciu.
COMEMORĂRI
* S-au scurs 15 ani de la stingerea dragului nostru soţ, tată, bunic, cumnat şi cuscru,
CONSTANTIN TOPALĂ.
Amintirea sa dăinuie vie în sufletele noastre. Familia îndurerată. (2533)
* O lacrimă, o floare şi o rugăciune este tot ce îi mai putem oferi la împlinirea celor 7 ani de când iubita noastră mamă, soacră şi bunică,
ANA GOLDEA
din Drăgeşti, a plecat dintre noi la numai 54 de ani. Dumnezeu să te odihnească, iar cei care te-au cunoscut să-şi aducă aminte de tine. Fiica Mirela, ginerele Viorel, nepoţii tăi dragi ţie, Dragoş şi Adela. (2529)
* Multe regrete şi duioase amintiri ne încearcă sufletele azi, 17 aprilie, la împlinirea a 5 ani de când ne-a părăsit dragul nostru soţ, tată, socru, cuscru şi bunic deosebit,
col. (rez.) ION DUMITRU.
Te vom plânge mereu şi nu te vom uita niciodată. Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască odihnă veşnică, linişte şi pace. Familia, mereu îndurerată. (2599)
* De 3 ani, respectiv 2 ani şi jumătate
Vă căutăm printre stele
Şi ne gândim mereu la voi,
Ne rugăm la fiecare dintre ele
Şi ne spunem de-atâtea ori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
PAVEL
şi
MARIA BALAJ,
din Leş, veţi rămâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să vă odihnească în pace. Veşnic îndurerate fiicele Zenovia, Marioara şi Liana cu familiile lor. (2643)
* Chiar dacă anii au trecut, vă păstrăm în inimile noastre şi ne rugăm pentru voi, dragii noştri bunici şi străbunici,
PAVEL
şi
MARIA BALAJ,
din Leş. Îngerii cerului să vă vegheze somnul etern. Dumnezeu să fie cu voi în veşnicie. Nepoţii Gabriela, Ciprian, Adrian şi Octavian cu familiile lor. (2642)
* Azi, 17 aprilie, se împlinesc 10 ani de când a plecat dintre noi, fulgerător şi pentru totdeauna, dragul şi iubitul nostru tată, socru şi bunic,
IOAN BOCHIE,
din comuna Lunca. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia cea Cerească. Cei pe care i-ai iubit foarte mult şi nu te vor uita niciodată, copiii tăi dragi, Crăciun cu familia, Marioara cu familia şi Dorina cu familia. (2605)
* Sufletele noastre plâng şi acum când se împlinesc 6 ani de la trecerea în veşnicie a bunei noastre mame,
MARIA BUDA,
din Câmpani de Pomezeu. A fost pentru fiecare dintre noi o mamă iubitoare, o soţie bună şi întotdeauna a ştiut să dăruiască dragoste şi bunătate. Poate că viaţa nu i-a oferit tot ce ar fi meritat, dar noi ştim că de acolo, din ceruri, spiritul ei nobil veghează asupra fiecăruia dintre noi, cei care am iubit-o şi cărora le-a dedicat atâtea clipe şi ne-a oferit tuturor dragostea şi înţelepciunea ei. O vom păstra veşnic în inimile noastre. Fiul Florin cu soţia Florica, din Oradea şi soţul Ivantie, din Câmpani. (2664)
* Păstrându-le neştearsă amintirea, aducem un pios omagiu de dragoste, recunoştinţă şi neuitare în memoria iubiţilor noştri părinţi, socri, bunici şi străbunici,
FLORIŢA
şi
TRAIAN MUDURA,
din Cihei, de la a căror trecere în eternitate s-au scurs 19, respectiv 14 ani. Amintirea lor scumpă o păstrăm vie în inimile şi rugăciunile noastre. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Familia îndurerată. (2681)