DECESE

* "Omul născut din femeie are puţine zile de trăit... Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge." (Iov. 14, 1-2).
IRINA LĂZĂRESCU,
IOAN TĂTAR,
NORBERT-ZSOLT TAKACS,
FLOARE SAS,
PAVEL DURĂU,
ADELINA COVACI.
Dumnezeu să-i ierte şi să le dea odihnă veşnică. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi la dureroasa despărţire, pentru totdeauna, de dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
prof. DUMITRU VICTOR VAŞADI.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia, veşnic nemângâiată. (2064)

* Copleşiţi de durere, anunţăm moartea dragii noastre soţii, mame şi soacre,
DORINA OLGA POP,
după o suferinţă îndelungată. Dumnezeu să-i odihnească sufletul blând şi nobil. Înmormântarea va avea loc vineri, 12 februarie, ora 13.00, în Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş. Nicu, Raul, Mihaela. (2027)

* În aceste clipe de grea încercare, acum când draga noastră verişoară,
DORINA OLGA POP,
s-a suit la ceruri, rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei un gând de alinare. Suntem alături de Nicu, Raul şi Mihaela. Verişoara Aurica şi familia. (2045)

* Cu durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost buna noastră colegă,
DORINA POP.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe îndureratei familii. Colectivul de medici de familie, medici stomatologi şi colegele ei - asistentele din Complexul Medical Nufărul. (2038)

* Cu sufletul îndurerat, mă despart de colega mea,
DORINA POP.
Te rog, Doamne Sfinte, s-o ocroteşti la dreapta Ta pentru că ea Te-a iubit mult. Doamne, ajută-i pe fiul ei Raul şi pe soţul Nicu să îndure imensa durere. Adio, DORINA dragă. Fie-ţi ţărâna uşoară. Maria Pricăjan. (2032)

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urma sa doar lacrimi şi durere. Profund îndureraţi, ne despărţim de cea care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA CRĂCIUN,
de 92 de ani, din Gepiu. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 13 februarie 2010, ora 12.00, în loc. Gepiu, de la nr. 132. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci, iar candela neuitării să ardă veşnic la căpătâiul tău. Fiica Lenuţa, ginerele Nicu, nepoţii Alina şi Dan. (2029)

* Cu nemărginită durere şi tristeţe în suflete, ne despărţim de draga şi iubita noastră bunică,
MARIA CRĂCIUN,
din Gepiu. O floare şi niciodată uitare este tot ce putem să-ţi oferim acum la ceas de despărţire. Dormi în pace, suflet blând. Nepoţii Alina şi Dan. (2030)

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru prietena noastră Alina Rus, la dureroasa despărţire de draga ei bunică,
MARIA CRĂCIUN.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mioara, Cătălina şi Nelu. (2039)

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urma sa doar lacrimi şi durere. Profund îndurerat, mă despart de cea care mi-a fost mamă,
MARIA CRĂCIUN.
Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci. Fiul Ioan, în veci nemângâiat. (2034)

* S-a dus să-şi odihnească sufletul şi trupul întru cele veşnice cea care a fost bunică şi străbunică,
MARIA CRĂCIUN.
Dumnezeu s-o odihnească. Nepoata Angela şi strănepotul Sebi. (2036)

* Cu tristeţe şi durere în suflete, ne despărţim de bunica şi străbunica
MARIA CRĂCIUN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoata Dana cu soţul Marius şi strănepoatele Miruna, Vanesa şi Carina. (2035)

* Ne luăm rămas bun de la draga noastră bunică,
MARIA CRĂCIUN.
Nu te vom uita niciodată. Nepoata Sanda, soţul Petrică şi fiica Romana. (2037)

* Un gând de mângâiere şi alinare transmitem prietenei noastre Angela şi fiului Sebi, acum când se despart de bunica şi străbunica lor dragă. Sincvere condoleanţe. Fam. Lombardo. (2033)

* Suntem alături de verişorii noştri în aceste momente de grea încercare pricinuite de moartea mătuşii noastre,
MARIA CRĂCIUN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Moldovan şi Păsula. (2068)

* Dumnezeu s-o odihnească în pace pe draga mea verişoară,
VICTORIA FRĂŢILĂ.
Condoleanţe, dragii mei Doru, Maria şi Laurenţiu. Valeria Nogea. (2042)

* Dumnezeu s-o odihnească pe mama, soacra şi bunica voastră mult iubită,
VICTORIA FRĂŢILĂ.
Mariana, Vlad şi Puiu Sfîrlea. (2043)

* Familia colonelului (r) Patatu Petru, din Craiova, regretă dispariţia naşei dragi,
VICTORIA FRĂŢILĂ (VIORICA),
şi transmitem sincere condoleanţe familiei Frăţilă Doru. Dumnezeu s-o odihnească în pace. (2041)

* Un suflet nobil şi plin de bunătate s-a ridicat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Cu durere în suflete, ne despărţim de verişoara noastră dragă,
VICTORIA FRĂŢILĂ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Văcaru şi Venter. (2057)

* A plecat din lumea terestră în veşnicie iubita noastră
VIORICA FRĂŢILĂ
pentru a fi din nou împreună cu preaiubiţii ei părinţi şi soţ, împărtăşind bucuriile cereşti hărăzite de Pronia Divină celor binemerituoşi. Familiei îndoliate gând creştinesc de mângâiere şi alinare. Adio, dragă
VIORICĂ!
Fie-ţi ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Fam. dr. Lucia şi Nicolae Cucu. (2052)

* Adânc îndurerată, îmi exprim compasiunea şi sunt alături de Doru şi Maria, acum când se despart de cea care a fost
VIORICA FRĂŢILĂ VENTER,
un om de o moralitate ireproşabilă, cinste şi corectitudine, a trecut prin viaţă frumos, discret, dedicându-se familiei, fiind mamă devotată, o bună soacră, bunică iubitoare. În amintirea mea rămâne una dintre cele mai frumoase fiinţe care mi-a fost model în tinereţe, stâlp şi ajutor în momentele grele din viaţă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Haiaş Florica Bacoş. (2051)

* La ceas de grea încercare ne alăturăm vouă, Horaţiu, Gabriela, Iulia şi Cezara acum când vă despărţiţi de cea care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA MIHEŞ.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Nelu şi Florica Porumb. (2059)

* Împărtăşim durerea domnului Miheş Horaţiu şi a familiei sale, acum când se desparte de draga sa mamă,
MARIA MIHEŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Primarul Maghear Alexandru şi angajaţii Primăriei comunei Sânnicolau Român. (2060)

* O inimă bună a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la ceruri. Ne luăm rămas bun de la cea care a fost învăţătoarea
MARIA MIHEŞ.
Condoleanţe familiei îndoliate. Săvianu Elena cu familia, din Sânnicolau Român. (2061)

* Sincere condoleanţe verişorilor Sorin, Horaţiu, Mirel şi familiilor lor, la despărţirea de devotata lor mamă şi deosebita noastră tuşică,
înv. MARIOARA MIHEŞ,
dascăl eminent. Să-i dea Dumnezeu în ceruri în loc luminos pe măsura sufletului ei mare. Nepoata Dorina cu soţul Gheorghe Indrieş. (2054)

* Suntem alături de colegul nostru Miheş Mirel şi de familia lui, la dureroasa despărţire de iubita lor mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Gabi Kiss şi Crenguţa Mărculescu. (2074)

* Un gând de mângâiere sufletească pentru voi, Horaţiu, Gabi, Iulia şi Cezara, acum când vă despărţiţi de iubita voastră mamă, soacră şi bunică,
înv. MARIA MIHEŞ.
Sincere condoleanţe. Fam. Strugar. (2079)

* Un ultim omagiu la trecerea în nefiinţă a distinsei doamne
înv. MARIA MIHEŞ,
dascăl de neuitat al comunităţii noastre. Un sincer gând de mângâiere domnului prof. Miheş Ioan şi colegei noastre înv. Miheş Gabriela cu familia, acum când se despart de iubita lor soţie, mamă, soacră şi bunică. Conducerea şi colectivul de cadre didactice al Şcolii cu cls. I-VIII Sânnicolau Român. (2078)

* S-a mai stins un far ce-a luminat
Atâtea vieţi întunecate
Speranţe multora le-a dat
Dar care vineri spre veşnicie a plecat
înv. MARIA MIHEŞ,
fostă colegă de generaţie, o fiinţă ce se naşte extrem de rar. A fost, este şi va rămâne un simbol al iubirii, al generozităţii, al iertării, al iubirii de Dumnezeu şi familie, motiv pentru care nu o vom uita niciodată, cât pământ vom mai avea. Toată viaţa ei a muncit pentru alţii, educând generaţii de elevi, însufleţindu-le dragostea de ţară şi popor, de dreptate, adevăr şi omenie, care i-a sporit aura în ale educaţiei. Ne exprimăm sentimentele de compasiune şi mai zicem să se odihnească în pace această fiică a românilor din Bihor, România şi din lume, iar fostului coleg de facultate, Ioan, şi soţul defunctei îi dorim linişte, pace, mângâiere şi mai ales SĂNĂTATE. Fam. prof. Paul Chişiu, din Oradea. (2082)

* Suntem alături de verişorul nostru Nelu şi de nepoţii noştri Sorin, Horaţiu şi Mirel, cu familiile lor, în aceste clipe de grea încercare, când se despart de cea mai dragă soţie, mamă şi bunică,
înv. MARIA MIHEŞ,
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Pop Petru şi Aurelia, Maria Uivaroşan. (2093)

* Mare ne este durerea acum când viaţa ne trece prin momente de mare durere pricinuite de plecarea la cele veşnice a mult iubitului nostru prieten,
COCIO.
Tavi, Camelia, Ghiţă şi familia Andrei.

* Suntem alături de colegul nostru Chirilă Viorel şi familia sa, în aceste clipe grele când se despart de scumpul lor bunic,
FLORIAN MOISA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la APIA Bihor, serviciul SASMP. (2071)

* Suntem alături de colega noastră Jurău Daniela, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi,
IRINA LĂZĂRESCU.
Sincere condoleanţe. Colectivul S.C. Audio Bronx S.R.L. (2076)

* Cu inima sfâşiată de durere, anunţ încetarea din viaţă, după o grea suferinţă, a iubitei mele mame, cea care a fost sprijinul, bucuria şi reazemul meu sufletesc,
FLOARE SAS.
A trăit 83 de ani. Îl rog pe bunul Dumnezeu s-o aşeze între aleşii Săi şi să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 februarie 2010, ora 14.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Fiica Jeni Sas. (2080)

* O inimă a încetat să mai bată, un suflet s-a ridicat la ce, lăsându-ne îndureraţi acum când mătuşa noastră dragă,
FLOARE SAS,
ne-a părăsit. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică, iar pe verişoara noastră Jeni să o mângâie. Mariana, Gogu, Moni, Vlad, Giorgiana şi Nicu. (2084)

* O inimă plină de dragoste şi credinţă s-a oprit după o grea suferinţă. O rugăciune şi multe lacrimi pentru mătuşa noastră,
FLOARE SAS.
Sincere condoleanţe verişoarei noastre Jeni. Angela, Nelu, Sandu, Adelina şi mătuşa Mărioara. (2083)

* Suntem alături de prof. Sas Eugenia, fiica naşei noastre, la trecerea în eternitate a mamei sale dragi,
FLOARE SAS.
Pentru tot ce a făcut pentru noi îi datorăm recunoştinţă. Dormi în pace, scumpa mea naşă. Fam. Paul Iuliana. (2086)

* În aceste momente grele, suntem alături de naşa mea prof. Sas Eugenia, la trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi,
FLOARE SAS.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Paul Dorin, Emilia şi Vlăduţ. (2087)

* Împărtăşim aceeaşi durere cu profesoara Sas Eugenia, la despărţirea de mama ei dragă,
FLOARE SAS.
Dumnezeu să te odihnească în pace, draga noastră naşă. Fam. Paul Alexandru, Leontina, Alexandra. (2088)

* Cu adâncă durere şi mare gol în suflete, ne luăm un ultim rămas bun de la draga noastră mamă, bunică şi străbunică,
IULIANA OPRE.
Vei rămâne mereu în inimile noastre. Fiica Viorica, nepoţii Ovidiu, Sorin cu soţia Claudia şi strănepotul Andrei. (2089)

* Suntem alături de colega noastră, domnişoara doctor Alina Rus, în aceste clipe îndurerate, pricinuite de trecerea în lumea celor veşnice a iubitei sale bunici. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul D.G.A.S.P.C. Bihor. (2090)

* Suntem alături de şefa noastră, dr. Rus Alina, la pierderea pricinuită de decesul bunicii sale dragi. Sincere condoleanţe! Colectivul Centrului Maternal "Phoenix", Oradea.


* Suntem alături de voi, Neli, Corneliu şi familiile voastre, acum când o conduceţi pe ultimul drum pe cea care a fost iubita voastră mamă şi bunică,
MARIA LUNCAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ghiţă, Viorica şi Flavius Pop. (2095)

* Suntem alături de prietena noastră Marilena Boţa, în aceste momente de mare durere sufletească pricinuită de moartea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Elena Nemeş şi familia Balaciu. (2096)

COMEMORĂRI

* Se împlinesc azi, 12 februarie, 21 de ani de la despărţirea pentru totdeauna de cel care a fost
DORU NEGRUŢIU.
Pentru dragostea şi dăruirea cu care ne-a înconjurat îl vom păstra veşnic în inima noastră. Dumnezeu să-l odihnească. Familia. (2065)

* Au trecut 4 ani de la încetarea din viaţă a celei care a fost o bună şi iubitoare soţie, mamă, soacră şi bunică,
FLORICA SĂLĂGEAN.
Timpul nu va şterge durerea şi tristeţea rămase în sufletele noastre şi vom păstra mereu vie amintirea chipului tău drag. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 14 februarie, la Biserica "Izvorul Tămăduirii", din incinta Spitalului nr. 1. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, alături de cei drepţi. Mulţumim tuturor celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţul Vasile, fiicele Olimpia şi Daniela, ginerele Dan şi nepoţii Emanuel, Diana şi Maria. (2094)

* Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu, parcă ieri erai lângă noi, dar ai plecat prea devreme, bunul meu frate,
IONEL MITRAN.
A trecut un an de lacrimi şi durere în sufletul meu, vei rămâne viu în inimile noastre, dragul meu frate. Sora Livia cu soţul Gheorghe şi nepoţii Gabriela şi Cătălin, din Timişoara.

* Prezent în gândurile şi în inimile noastre, acum, la un an de la dureroasa despărţire de iubitul nostru frate, cumnat şi unchi, IONEL MITRAN,
îi aducem un pios omagiu de dragoste şi preţuire. Nu te vom uita niciodată. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească! Fratele Tudor, cu familia.


* Au trecut 2 ani de când sufletul blând şi nobil al dragului nostru
DUMITRU BONTA
s-a ridicat la ceruri lăsând un gol imens în sufletele noastre. De asemenea, s-a scurs un an de când buna noastră
SAVETA BONTA
s-a dus la cele veşnice. Ne rugăm la Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să le fie memoria binecuvântată. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie, ora 9.00, la Biserica Izvorul Tămăduirii din incinta Spitalului de lângă Magazinul Crişul. Elvira, Larisa şi Dan Bonta, în veci nemângâiaţi. (1944)

* Se împlineşte un an de când ai părăsit această lume, la numai 66 de ani. Pentru dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat ne rugăm la bunul Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată, după lunga ta suferinţă. În fiecare clipă chipul tău este printre noi, ochii ne sunt plini de lacrimi, iar gândul ne este mereu la tine. Tristeţe, durere adâncă ne încearcă de când ai plecat, dar gândul că nu mai suferi ne face să sperăm că bunul Dumnezeu are grijă de tine în Împărăţia Sa. Mulţumim tuturor celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte, de preţuire şi neuitare. Cât vom trăi vei fi prezent în inimile noastre, dragul nostru
VICTOR PARIS (VIKI).
Rugăm pe bunul Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie 2010, ora 17.00, la Sfânta Catedrală Greco-Catolică "Sf. Nicolae". În veci nemângâiaţi, Suzana, Simona, Liviu, Sile cu familiile. (1994)

* Timpul nu aduce uitarea, ci adânceşte şi mai mult durerea şi dorul din sufletele noastre acum când se împlineşte un an de la plecarea din lumea aceasta. Ne plecăm lângă mormântul tău şi ne rugăm la Bunul Dumnezeu pentru odihna ta veşnică. O lumânare, o floare, o rugăciune mai putem aduce la tristul tău mormânt, în amintirea ta. Pe 13 februarie se împlineşte un an de când dragul nostru
bunu' VIKI, VICTOR PARIS,
s-a înălţat printre îngeri la doar 66 de ani. În lipsa ta, totul pare un pustiu. Ai plecat fără să ne spui un cuvânt, iar în urma ta ai lăsat numai tristeţe, durere şi lacrimi. Pentru noi vei trăi de-a pururi, ne vom aminti mereu de sufletul tău bun. Simona, Nuţu, Miruna şi Daria. (2031)

* Aceeaşi tristeţe, însoţită de lacrimi şi mult dor ne cuprinde şi acum la trei ani de la tragica despărţire de iubitul nostru fiu şi frate,
RADU OVIDIU ŞANDOR.
Chipul lui vesel şi blând va rămâne mereu viu în inimile noastre. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Bunul Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie, ora 9.00, la Biserica Albastră. Mami, tati, sora Ioana, cumnatul Petre. (1997)

* Au trecut 5 ani de când bunul şi dragul nostru
GHEORGHE ROMAN,
din Cefa, ne-a părăsit pentru totdeauna. Bunătatea şi glasul lui dulce nu le vom uita niciodată. Dumnezeu să-l ierte şi să-l pomenească în Împărăţia Sa. Familia. (2018)

* Nu doar lacrimile spun durerea, regretul şi dorul pentru cel dispărut dintre noi. Noroc că ne rămân amintirile. Cât de frumos spune poetul:
"Amintiri, amintiri, tainic ne vor urma,
Glasul lor în priviri cu drag ne va chema,
Voi păstraţi dragi comori, zâmbet, soare şi flori,
Amintiri, amintiri, luminaţi viaţa mea!"
Durerea pricinuită de pierderea bunului meu tată,
DUMITRU ZENECAN,
este la fel de mare ca acum 13 ani, când a părăsit această lume, doar chipul său blând, amintirile despre sufletul său bun, cu umbra lor caldă şi vie, care în suflet mi-au rămas, mă întăresc. Recunoştinţă şi mulţumire celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Nu te voi uita niciodată, dragul meu tată. Dana Coman. (2022)

* Cela ce toate le-ai orânduit ziditu-m-ai pe mine omul ca pe o făptură amestecată din smerenie şi mărire. Pentru aceasta odihneşte, Mântuitorule, sufletele scumpilor noştri părinţi,
PETRU BALOG,
plecat în lumea celor drepţi în urmă cu 41 de ani,
IULIANA BALOG,
la 2 ani de la deces,
FLORICA LEICA,
CONSTANTIN LEICA,
30 de ani de la deces,
FLOARE DUMITRESCU,
CONSTANTIN DUMITRESCU,
cinci ani de la plecarea în lumea celor drepţi. Aţi lăsat sufletele noastre pustiite de durere. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 14 februarie, la Biserica Ortodoxă din Hotar. Fiica Victoria cu familia, fiica Iuliana Leica şi soţul Florin, Leica Marcel cu Raluca, din Canada. (1932)

* Acum 8 ani, la 12 februarie 2002, sub privirile noastre neputincioase, ai pornit pe drumul ce duce spre eternitate, lăsând în urma ta un gol imens, durere, lacrimi şi tristeţe, draga noastră mamă, soră şi mătuşă,
înv. ELISABETA BURLĂU (GICA).
Ne este dor de tine, mamă, vei fi mereu vie în amintirile noastre şi te rugăm de acolo de sus să ne veghezi mereu. Recunoştinţă celor care-i vor păstra un moment de reculegere şi aducere aminte. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Copiii Cristian şi Ionuţ. (2046)

* Lacrimi, durere şi un dor nestins este tot ce ne-a rămas de când, în urmă cu 40 de zile, un suflet bun şi nobil s-a înălţat la Ceruri. Vei fi pururi prezentă în inimile şi gândurile noastre, iubită soţie, mamă, soacră, bunică şi soră dragă,
MARIOARA VLAICU.
Parastasul de pomenire va avea loc mâine, 13 februarie a.c., de la ora 9.30, la Biserica ortodoxă "Sfânta Treime" din Oradea, Parcul Traian nr. 13 A, preot Aurel Puşcaş. Dormi în pace, suflet blând. În veci nemângâiaţi, soţul Mihai, fiica Mihaela, ginerele Mihai, nepoata Ioana şi sora văd. Florica Marta.


* Pios omagiu, acum la împlinirea a 8 ani de la dureroasa despărţire de buna mea fostă colegă şi prietenă,
înv. GICA BURLĂU,
respectiv 3 ani de când am condus-o pe ultimul drum şi pe draga mea cuscră,
MARIA HAŞ.
Preabunul Dumnezeu să le odihnească în pace şi linişte alături de cei buni şi drepţi! Înv. Ileana Molnar. (1419)

* În, 13 februarie 2010, ora 12.00, la Biserica Ortodoxă din Beiuş, are loc parastasul celui care a fost Om între Oameni,
ing. GEORGE-MARIUS POPA
(1940-2010). S-a născut la 10 februarie 1940, în oraşul Beiuş, din părinţii Ileana şi Grigore Popa (ofiţer). Soţia Elena-Cornelia şi Paul, fiul adoptiv, îl plâng. Liceul "E. Gojdu" Oradea, promoţia 1956, studii superioare la Institutul de Mine Petroşani-inginer. A lucrat la Combinatul Cărbunelui Oradea, Întreprinderea de Sere Oradea, SC Mecord S.A. Oradea-autobază, director (1980/1994). Colegii şi subalternii l-au respectat pe domnul
POPA,
şeful, om de mare omenie, bunătate şi făcător de bine. Decesul
ing. GEORGE MARIUS POPA
a lăsat un gol în sufletul meu. Dumnezeu să-l odihnească. Vasile D. Tătar, din Oradea. (2024)

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, multă durere în suflete şi un dor nestins este tot ce a rămas de când în urmă cu un an un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru soţ şi tată,
FLORIAN GABOR.
Parastasul de pomenire va avea loc la 20 februarie, ora 9.30, la Biserica cu Lună. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Nicoleta şi fiul cel drag Alex. (2048)

* Curând se vor împlini doi ani de când sora mea,
IULIANA BALOG,
din Păuşa, a plecat într-o altă lume. Duminică, 14 februarie, cu ocazia săvârşirii parastasului de pomenire ne vor ruga pentru sufletul ei curat şi pentru sufletele celor dragi nouă, plecaţi de mult din această lume. Timpul trece, amintirile rămân. Vorbele ei de duh şi înţelepte sunt mereu pe buzele noastre. Odihneşte-te în pace, suflet bun, alături de soţul tău, de părinţii noştri, de cumnatul tău şi de dragul tău nepot
PUIU.
Cu credinţă şi dragoste, sora ta Florica. (2050)

* Amintiri dragi, lacrimi, multă durere în suflete şi un dor nestins, este tot ce a rămas de când în urmă cu 4 ani, 14 februarie 2006, un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
DRAGOMIR IŞTOC (PAUL).
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică şi pacea binemeritată. Mulţumim celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţia Viorica, fiica Adela, ginerele Marius, nepoatele Diana şi Paula Carţiş. (2063)

* Omagiu, respect şi duioase amintiri, împletite cu lacrimi de tristeţe şi dor nestins, retrăim acum, la împlinirea unui an de când bunul şi dragul nostru soţ şi tată,
NICOLAE VUTAN,
din Căbeşti, a plecat la cele veşnice. Bunătatea, dragostea, căldura sufletească şi înţelepciunea te-au însoţit o viaţă întreagă, dăruindu-le din plin şi altora. Mulţumim celor care ne-au fost aproape şi-i vor dărui o clipă de aducere aminte.
Dormi în place, suflet blând. Nu te vom uita nicicând. Soţia şi fiul, îndureraţi.


* A trecut aproape un an din veşnicia adoratei noastre fiice, soţii, mame şi surori,
IOANA AOŞAN,
născută Lascu. Împreună cu ea am cunoscut fericirea deplină pe acest pământ, fără de ea, trăim o durere fără de margini. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dea sufletului ei scump fericirea cea nepieritoare. Dragostea şi dorul nostru o vor însoţi întotdeauna. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Mulţumim tuturor celor care-i vor jertfi o clipă de aducere aminte. Familiile Lascu, Aoşan şi Indre. (2056)

* Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi suferinţa ce s-au aşternut în sufletele naostre, acum când se împlineşte un an de la despărţirea de dragii noştri părinţi,
prof. ELISABETA PODILĂ,
ing. IOAN PODILĂ.
Pentru bunătatea, dragostea şi grija ce ni le-au purtat îi vom purta mereu în inimile noastre. Recunoştinţă celor care le vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie, ora 9.00, la Biserica Sf. Apostol Andrei. Bunul Dumnezeu să vă dea odihnă veşnică. Fiica Diana, ginerele Răzvan şi nepoţelul Luca. (2070)

* Duioase amintiri împletite cu lacrimi, dor şi recunoştinţă, retrăim acum, la împlinirea a 4 ani de la despărţirea de draga noastră soţie, mamă, bunică,
IOANA VASILE.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o aşeze între aleşii Săi. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 13 februarie 2010, ora 10.00, la Bisericuţa din Nufărul. Soţul Nicu, fiicele Angela, Cornelia cu familiile, nepoţii Gabi, Hanna, Octavia, Dragoş, Mircea cu familiile. (2081)