DECESE

* "Ce despărţire este, o, fraţilor! Ce tânguire, ce plângere, în ceasul de acum. Veniţi, deci, să sărutăm pe cela ce puţin mai înainte a fost cu noi. Că se dă mormântului."
NICOLETA PINŢA,
MIRCEA-IOSIF POPOVICI,
VICTOR-MIRCEA GETINA,
MARIA GAVRE,
KERTESZ FERENCZ,
FLORIAN FITERO,
MARIA BOTĂU,
GHEORGHE NEGRU,
ANA KOVARI,
MARIA SZEMBER,
NICOLAIE TĂUT,
FLOARE SECARĂ,
IOAN PALER,
VIOREL HEREDEA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Durerea este nemărginită şi cuvintele goale pentru a exprima sentimentele care ne cuprind la despărţirea de scumpul nostru tată şi bunic,
prof. pens. NICOLAE TĂUTU,
un om deosebit, un suflet nobil, un dascăl dedicat. Dispariţia lui lasă un gol imens în sufletele noastre şi lacrimi neputincioase. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i aşeze sufletul la dreapta Sa. Înmormântarea va avea loc marţi, 20 ianuarie, ora 14.00, din Capela Frenţiu. În veci nemângâiaţi, fiica Alina, ginerele Dan şi nepotul Andrei. (6485)

* Cu sufletele cernite de durere, anunţăm că un suflet bun şi blând s-a ridicat la ceruri, unde bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa. Ne vine greu să credem că sora, cumnata şi mătuşa noastră,
MARIA POPA,
nu mai este printre noi. Draga noastră, cu lacrimi în ochi, îţi spune adio şi o să ne rugăm pentru tine. Fie ca bunul Dumnezeu să o aşeze de-a dreapta Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Dormi în pace, suflet blând. Fratele Petru, cumnata Irina, nepoţii Petrişor, Ovidiu, Anca, Elena, Fabian.

* Plecarea ta fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletele noastre, iubită soţie, mamă şi noră, la numai 49 de ani,
NICOLETA PINŢA.
Chipul tău blând va rămâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să-ţi dea iertare şi odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 19 ianuarie 2009, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţul Dan, copiii Diana şi Alin, mama-soacră Nely.

* Suntem alături de verişorul nostru Dan, nepoţii Diana şi Alin, acum când se despart de draga lor soţie şi mamă,
NICOLETA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să le dea putere să treacă peste această durere. Familia Stelian şi Mirella Pinţa.

* Cu multă tristeţe şi adâncă durere, ne alăturăm fam. Pinţa Dan, Diana şi Alin, greu încercată prin trecerea în nefiinţă a soţiei şi mamei dragi,
ec. NICOLETA PINŢA.
Vom regreta veşnic o colegă minunată şi un suflet mare. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să mângâie familia îndoliată. Prietenii şi colegii de la S.C. Orintex S.A. (6479)

* Regretăm nespus de mult pierderea prietenei noastre dragi, suflet nobil, minunat şi bun,
ec. NICOLETA PINŢA.
Te vom păstra veşnic în inimile noastre. Suntem alături de voi, Diana, Alin şi Dan, şi vă transmitem întreaga noastră compasiune. Mariana şi Andrea Horvath. (6480)

* Suntem alături de fam. dr. Pinţa Dan, Diana şi Alin, la marea durere pricinuită de decesul soţiei şi mamei dragi,
NICOLETA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o odihnească între aleşii Săi. Adresăm sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Cismaş Enescu şi Marcel. (6486)

* Cu imensă durere în suflete, suntem alături de prietenul nostru dr. Pinţa Dan, copiii Diana şi Alin, la marea durere pricinuită de dispariţia atât de neaşteptată a soţiei dragi,
NICOLETA.
Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei bun şi generos. Sincere condoleanţe. Fam. Ţigan: Adi, Ica, Vlad şi Sergiu. (6489)

* Suntem alături de familia Pinţa Dan, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţiei sale dragi. Familia Cepleu Marius.

* Împărtăşesc durerea familiei dr. Pinţa Dan, pricinuită de dispariţia prematură a dragii lor soţii, mame, nurori,
NICOLETA.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Jutka Cepleu.

* Ne alăturăm cu toată compasiunea la marea durere a fam. dr. Pinţa Dan, la despărţirea de soţia şi mama lor dragă,
NICOLETA.
Sincere condoleanţe. Fam. dr. Cordoş Decebal şi Claudia şi fam. Filip Lucreţia.

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia dr. Pinţa Dan, acum când se despart de soţia şi mama lor dragă,
NICOLETA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Cermian Petru şi Florica.

* Ne luăm cu greu rămas bun de la tine, prietena şi naşa noastră,
NICOLETA PINŢA,
şi suntem alături de voi, dragii noştri Dănuţ, Diana şi Alin, în aceste clipe grele. Pentru aceşti ani petrecuţi împreună, pentru dragostea şi prietenia ta, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi să-ţi aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Fam. Blaga Florin, Angi şi Vadim.

* Suntem alături de familia prietenului nostru dr. Dan Pinţa, în marea durere provocată de petrecerea pe ultimul drum a
NICOLETEI,
soţie, mamă şi noră iubită. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. dr. Bocaniciu Marius. (6494)

* O veste cutremurătoare ne-a împietrit şi ne-a răvăşit sufletul. Trecerea în nefiinţă a dragii noastre finuţe,
ec. NICOLETA PINŢA,
dispărută într-un tragic accident, lasă în urmă durere, multă suferinţă dragului ei soţ Dan, adoraţilor ei copii Diana şi Alin, precum şi mamei-soacre Cornelia Pinţa, cărora le vom rămâne mereu aproape. Odihneşte-te în pace, suflet bun!
Atotputernic e destinul
Pe viaţa sa nimeni nu e stăpân.
Fam. ing. Bocaniciu Silviu. (6495)

* Vestea neaşteptată şi tragică a trecerii în eternitate a apropiatei şi dragii noastre
ec. NICOLETA PINŢA
ne îndurerează profund, iar bunului prieten dr. Pinţa Dan, precum şi copiilor Diana şi Alin, naşei noastre Cornelia Pinţa le transmitem din inimă compasiune, putere şi credinţă. Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun. Fam. ing. Bocaniciu Ovidiu. (6496)

* Cu multă durere, ne luăm rămas bun de la colega şi prietena noastră,
NICOLETA.
Te vom păstra mereu în gândurile şi inimile noastre. Dumnezeu să-ţi dăruiască linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sanda şi Alin Meseşan. (6502)

* Ai plecat prea repede în lumea celor buni, draga mea prietenă,
NICOLETA.
Vei trăi întotdeauna în inima mea. Mona. (6503)

* Deplângem trecerea la cele veşnice a colegei şi prietenei noastre,
NICOLETA PINŢA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Mihai Târnăveanu cu familia. (6504)

* Colegii din clasa XII-A promoţia 1978 de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi prof. Dorel Tifor îşi iau rămas bun de la eleva, colega şi prietena lor,
NICOLETA PINŢA.
Va rămâne mereu prezentă în sufletele noastre. Dumnezeu s-o primească între aleşii Săi, iar pe cei dragi ei să-i mângâie şi să-i ocrotească. (6505)

* Pios şi îndurerat omagiu celei care a fost un suflet bun şi blând,
NICOLETA.
Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Lui. Tanti Firez. (6506)

* Dacă se stinge o lumânare o poţi aprinde când doreşti. Dacă se stinge un suflet bun, nu poţi decât să-ţi aminteşti. Azi mă despart de dragul meu soţ,
MIRCEA IOSIF POPOVICI.
Nimeni nu va şterge niciodată din mintea şi inima mea chipul tău frumos şi blând, dragostea pe care mi-ai arătat-o în fiecare clipă a vieţii tale. Mă rog să te odihneşti în pace. Înmormântarea are loc azi, 19 ianuarie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Scumpa ta soţie, Popovici Ana.

* Cu sufletele cernite de durere, anunţăm că un suflet scump şi blând s-a ridicat la ceruri, unde bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa, scumpului nostru tată, socru şi bunic,
MIRCEA IOSIF POPOVICI.
Înmormântarea are loc azi, 19 ianuarie 2009, ora 12.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Florin, nora Mihaela, nepotul Răzvan.

* Un suflet mare, bun şi iubitor de familie şi oameni s-a înălţat la ceruri. Vei rămâne veşnic în amintirea mea, bunul şi iubitul meu tată,
MIRCEA IOSIF POPOVICI.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Nu te voi uita niciodată. Fiul Popovici Nicolae.

* O inimă bună, un suflet mare şi nobil s-a ridicat la cer. Cu adâncă durere în suflete şi lacrimi în ochi, ne despărţim de bunicul şi străbunicul nostru,
MIRCEA IOSIF POPOVICI.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Mircea şi Florentina şi strănepoata Anne-Marie.

* Ne despărţim cu mare durere în suflete de dragul nostru cuscru,
MIRCEA POPOVICI.
Condoleanţe familiei îndoliate, din partea familiei Piţig Emil. (6481)

* Un ultim omagiu celui care a fost
MIRCEA POPOVICI.
Sincere condoleanţe soţiei Popovici Ana şi fiilor Popovici Nicolae, Popovici Florin. Cumnata Floruţa Verica; Corina, Alexandra şi Ovidiu Neamţu. (6498)

* Suntem alături de fam. Fiter Vasile, la pierderea celui care a fost un bun frate, cumnat şi unchi,
FLORIAN FITERO.
Sincere condoleanţe din partea fam. Ghiţă şi Viorica Cuc. (6482)

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme de lângă noi. Te-ai dus la Dumnezeu, unde-ţi vei găsi liniştea. Cuvintele nu pot exprima durerea ce s-a aşternut în sufletele noastre prin plecarea dintre noi în lumea celor drepţi a scumpei noastre soţii, mame şi bunici, cea care a fost
FLORICA OROS,
de 64 de ani.
Nu ţi-a fost frică de moarte,
Ai ştiut că-i scrisă-n carte,
Iarăşi boala cea cumplită,
Ai răbdat-o liniştită,
Până când Domnul Iisus
Te-a chemat acolo sus.
A ta este tăcerea
A noastră e durerea.
Ai fost plină de viaţă,
Ai fi vrut să mai trăieşti,
Dar aşa ţi-a fost scris
Tu să ne părăseşti.
Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc marţi, 20 ianuarie 2009, ora 13.00, în loc. Ciuhoi. Soţul, copiii, nurorile şi nepoţii, în veci îndureraţi. (6484)

* Cuvintele nu pot exprima durerea ce o simţim acum, la despărţirea de cea care ne-a fost soră, cumnată şi mătuşă,
FLORICA OROS.
Ne-ai părăsit în miez de iarnă, fără niciun cuvânt de adio, lăsându-ne cu ochii înlăcrimaţi şi cu amintiri pentru toată viaţa. Etelca, Viorel, Nicu, Dorina şi nepoţii. (6483)

* Durerea şi tristeţea din sufletele noastre este nespus de mare la trecerea în nefiinţă a scumpei noastre soţii şi mame,
MARIA GAVRE,
din Gepiu. Dormi în pace, suflet bun. Soţul Dumitru şi fiul Ionel. (6488)

* Cu nemărginită durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost mamă şi bunică,
MARIA GAVRE,
din Gepiu. Dumnezeu s-o primească în rândul celor drepţi. Înmormântarea are loc azi, la ora 12.00, în Gepiu. Fiica Berindan Lenuţa cu soţul Florin şi nepoţii Florin şi Alina. (6487)

* O inimă bună a încetat să mai bată. Un om modest, frumos la suflet, cea care a fost
MARIA GUŢANU,
născută Hora, de 85 de ani. Slujba de înmormântare are loc marţi, 20 ianuarie 2009, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Zorina cu soţul Vasile şi copiii Cristian şi Olivia. (6490)

* E trist, dar adevărat, că ne luăm rămas bun cu ochii plini de lacrimi de la scumpa noastră bunică,
MARIA GUŢANU.
O vom purta mereu în suflete. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepoţii Cristian şi Olivia, în veci nemângâiaţi. (6491)

* Sincere condoleanţe familiei Igna Zorina, la pierderea mamei şi bunicii lor dragi. Fie-i ţărâna uşoară. Lenuţa, Romi şi Dani Petca. (6492)

* Suntem alături de naşii noştri fam. Igna, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei lor mame şi bunici,
MARIA GUŢANU.
Odihnească-se în pace. Costi, Elvira, Vlad, Ioana şi Cosmin. (6493)

* Suntem alături trup şi suflet de fosta noastră colegă de clasă şi prietenă foarte bună, înv. Ica Perneş cu familia, acum, când se despart pentru totdeauna de dragul şi bunul lor soţ, tată, bunic, socru şi cumnat,
prof. FLORIAN PERNEŞ.
Preamilostivul Dumnezeu să-i ajute să treacă mai uşor peste această mare durere, iar celui plecat să-i dea odihnă liniştită şi să-l aşeze de-a dreapta Sa. Colegii, promoţia 1963-64, doamnele diriginte prof. Maria Copil, Lucia Vancea şi prietena din copilărie, înv. Ileana Molnar (Sas). (6497)

* Suntem alături de naşa noastră Florica şi copiii Arin, Marius şi Rareş, în aceste momente de mare suferinţă sufletească pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care a fost soţ, tată, socru şi bunic,
FLORIAN PERNEŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Monica şi Teodora. (6499)

* Suntem alături de fina noastră Florica şi copiii Arin, Marius şi Rareş, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,
FLORIAN PERNEŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Maria şi Doru. (6500)

* Când ne părăsesc cei dragi şi apropiaţi realizăm cât de singuri rămânem în faţa destinului. Ne alăturăm şi noi marii dureri a distinsei noastre prietene, dr. Elena Moldovan, la pierderea tatălui drag,
PRICOP CHIRILOV.
Dumnezeu să-l călăuzească în marea Lui Împărăţie. Prietenii franciscani. (6507)