Conducerea ANAF a schimbat, prin rotaţie, pentru o perioadă de până la şase luni, 17 directori executivi din direcţiile generale ale finanţelor publice, 15 comisari şefi ai secţiilor judeţene ale Gărzii Financiare, precum şi 8 directori executivi de la Autoritatea Vămilor, a anunţat instituţia. Una dintre persoanele care a intrat sub incidenţa acestei decizii este Călin Gal, comisar şef al Secţiei Judeţene Bihor a Gărzii Financiare.

ANAF nu precizează dacă cei retrogradaţi temporar îşi vor relua, la finele celor şase luni, posturile de conducere. Potrivit comunicatului, decizia vine în sprijinul îndeplinirii obiectivelor asumate în strategia de optimizare a managementului structurilor ANAF şi vizează eficientizarea acestui management în judeţele unde nu au fost atinşi toţi indicatorii de performanţă. Cât priveşte Bihorul, una dintre persoanele care a intrat sub incidenţa deciziei conducerii ANAF este Călin Gal, comisar şef al Secţiei Judeţene Bihor a Gărzii Financiare. Contactat telefonic, avea să ne spună, ieri, că în baza Ordinului nr. 766 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, i s-a comunicat că va fi detaşat, pentru şase luni, în judeţul Olt, la Slatina, în aceeaşi funcţie deţinută la Bihor. "Am luat act de această decizie, în ordin menţionându-se că detaşarea mea este pentru eficientizarea activităţii, optimizarea procesului de coordonare, control şi decizional şi îmbunătăţirea comunicării instituţionale la nivelul judeţului Olt."

Rugat să comenteze această decizie a ANAF, dl Călin Gal nu consideră detaşarea sa ca fiind de natură politică. "Nu sunt om politic, nici membru al vreunui partid. Secţia Judeţeană Bihor a Grăzii Financiare a fost apreciată ca având o activitate foarte bună, iar în acest context detaşarea mea din Oradea la Slatina, la aproximativ 600 de km, concordă, ca scop, enunţului din ordinul pe care l-am primit", a concluzionat domnul Călin Gal.