"Tunul" imobiliar din poligonul de tancuri!
Dacă până anul trecut conducerea municipalităţii orădene se plângea că nu mai are în proprietate nicio bucată de pâmânt disponibilă, peste noapte s-a trezit că ceva pământ s-ar mai găsi, totuşi, în preajma oraşului. Asul din mânecă a fost scos la iveală doar acum, înainte cu câteva luni de expirarea mandatului actualei echipe din Primăria Oradea.
Iată vin investitori...
Deşi în timpul ultimelor două mandate ale lui Filip nu s-a găsit niciun mare investitor dispus să vină aici să demareze proiecte de mare anvergură, odată cu plecarea lui porţile par să se fi deschis, însă amatorismul celor care coordonează o astfel de problemă este pe punctul a lăsa oraşul fără 140 de ha. Preţiosul teren se află la doar 10-15 minute depărtare de zona centrală, dincolo de Cimitirul Municipal. O parte din suprafaţă este afectată de clădirile Unităţii de Tancuri. Mai mult, în CF-ul din 1960, când s-a făcut traducerea colii deschise în limba maghiară în urmă cu un secol, proprietar a fost trecut Statul Român. Aceast lucru a fost catalogat de către Marcel Boloş, directorul AIO, ca un act de amatorism al acelui funcţionar, lucru care, în opinia sa, nu are cum să împieteze asupra situaţiei juridice a terenului, al cărui proprietar este municipiul Oradea. Cu toate aceste probleme încă nelămurite, terenul pare să fi devenit peste noapte un punct de atracţie pentru investitori.
Un vot care-i doare-n... cot
Primii care s-au trezit că terenul de pe strada Ogorului este amplasarea perfectă pentru demararea unei investiţii au fost coreenii de la Hanil, aprig sprijiniţi chiar de către mai marii Primăriei Oradea. Dorinţa celor din PMO de a-şi satisface viitorii parteneri a fost atât de mare încât, pe data de 31 ianuarie a.c., când a avut loc şedinţa ordinară de Consiliu Local Oradea, conducerea AIO, cu preţul încălcării procedurilor legale, a forţat mâna aleşilor locali pentru a vota o hotărâre privind încheierea unui parteneriat cu SC Hanil Electronics. La acea dată, directorul Marcel Boloş gira cu propria funcţie seriozitatea firmei Hanil, motiv pentru care a susţinut sus şi tare în faţa consilierilor locali oportunitatea încheierii unui astfel de parteneriat cu Hanil. La rândul lor, nici consilierii locali nu s-au arătat mai vigilenţi, denotând aceeaşi constantă lipsă de preocupare faţă de interesele comunităţii, votând în bloc parteneriatul cu Hanil, fără nicio obiecţie sau fără ca măcar să ridice în discuţie vreo problemă. Nici preţul de 3 euro/mp pe care Hanil l-a oferit pentru teren nu le-a provocat consilierilor locali măcar cel mai mic fior, luând de bună orice explicaţie oferită de executiv, demonstrând încă odată că sunt doar o masă de manevră în mâinile executivului.
Cine nu deschide ochii...
Dovada că acest proiect a fost de la început unul prost gândit a venit la o săptămână, când amatorismul celor din Primăria Oradea a primit şi certificat în acest sens. Pentru cele 140 de ha, conducerea AIO a primit o altă ofertă, de această dată preţul de vânzare a terenului este de 15 euro/mp, de 5 ori mai mare decât preţul oferit de Hanil. Această nouă propunere vine din partea unui consorţiu ceho-olandez, CTP, care intenţionează să construiască aici un parc industrial. Conducerea AIO recunoaşte că negocierile cu cele două firme au pornit în paralel, însă abia după ce au bătut palma cu cei de la Hanil, cei de la CTP au făcut contrapropunerea. Mai mult, abia acum a ajuns la urechile directorilor din Primărie şi lipsa de seriozitate a celor de la Hanil, care, la Palota, unde au câteva hale, "au uitat" să-şi achite chiriile şi facturile la electricitate şi utilităţi. Toate aceste informaţii ar fi trebuit să fie cunoscute de către angajaţii AIO înainte să dea pe mâna coreenilor o investiţie de 30 milioane euro sau poate le cunoşteu, însă au preferat să le ignore. Duplicitatea celor de la Primăria Oradea a fost demascată de noile informaţii, cei de la AIO văzându-se nevoiţi să dea înapoi şi să-şi recunoască eşecul în gestionarea acestei probleme. În aceste condiţii, la trei săptămâni după ce au bătut palma cu coreeni, conducerea AIO intenţionează să prezinte consilierilor orădeni şi noua ofertă a CTP în ce priveşte cei 140 de hectare. "În şedinţa din data de 21 februarie voi prezenta cele două oferte consilierilor, urmând ca aceştia să ia o decizie în privinţa celei mai avantajoase propuneri pentru oraş", a declarat Marcel Boloş.
În timp ce SC Hanil solicită 32 ha, oferind un preţ de 3 euro/mp, o valoare a investiţiei de 30 milioane euro şi 2.000 locuri de muncă, CTP oferă 15 euro/mp pentru cele 140 de ha, o investiţie de 200 milioane euro şi 10.000 locuri de muncă. Până la noi dovezi concludente că şi această afacere este pusă la cale de anumite grupuri de interese, CTP pare să aibă câştig de cauză.
sunt total de acord cu opinia d-lui Mihai.Rusine d-lor consilieri!
...caracterizata "activitatea" consilierilor nostri ?? Cumva o putem incadra pe Cod penal?? Eu zic ca DA!!!Unui jurist care are habar, nu-i va fi greu sa dovedeasca acest. lucru.Pentru ei (conzilierii!!) aceasta poate fi incadrata in mic la subminarea intereselor municipiului. Aviz !! s-ar putea inchide cercul .