focurile de armă ale unui naţionalist sârb, Gavrilo Princip, care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, la 28 iunie 1914 la Sarajevo, au declanşat Primul Război Mondial, dar cauzele reale au fost mult mai complexe.

Astfel, naşterea unei Germanii unite după războiul franco-prusac din 1870-1871 a perturbat echilibrul de forţe în Europa, tensiunile fiind amplificate de ambiţiile naţionale conflictuale, de competiţia economică şi de rivalităţile coloniale. În 1914, Europa era divizată în două tabere: Tripla Alianţă dintre Austro-Ungaria, Germania şi Italia şi Tripla Alianţă dintre Anglia, Franţa şi Rusia, astfel că orice incident în care ar fi fost implicată una din ţări, urma să le atragă pe toate în conflict. Asasinatul de la Sarajevo a fost acel incident, pentru ca o lună mai târziu Europa să se mobilizeze pentru război; război care începe pe 4 august 1914, când Marea Britanie declară război Germaniei, după ce trupele lui Wilhelm II invadaseră Belgia, a cărei independenţă o garantase aceasta (Marea Britanie).

În ceea ce priveşte România, care era legată de Puterile Centrale (Austro-Ungaria, Germania şi Italia) printr-un tratat (1883) ţinut secret de Carol I (adept al intrării României în război alături de acestea) scopul ei era altul: reîntregirea naţională şi eliberarea teritoriilor româneşti de sub dominaţia Imperiului Ţarist şi, respectiv, Austro-Ungar, unde deşi erau majoritari, românii nu beneficiază de drepturi şi libertăţi democratice.

În pofida tratatului secret încheiat de Carol I cu Puterile Centrale, Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 decide adoptarea neutralităţii, care va dura până în 1916, când s-au configurat două variante ale intrării României în război: 1) Intrarea de partea Puterilor Centrale sperându-se recuperarea Basarabiei şi 2) Intrarea de Partea Antantei (Anglia, Franţa, Rusia) sperându-se eliberarea Transilvaniei, Banatului şi Nordului Bucovinei. Noul rege, Ferdinand, influenţat şi de regina Maria, decide în cadrul Consiliului de Coroană din 27 august 1916 intrarea în Război alături de Antantă care, încă din 17 august acelaşi an, prin Tratatul semnat cu România, recunoaşte dreptul acesteia de a alipi teritoriile locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar.

Armata română, numărând circa 800.000 de oameni, începe înaintarea spre Transilvania bazându-se pe sprijinul ofensivei ruse în Galiţia şi franceze în Salonic, menită a uşura presiunea asupra frontului românesc pe linia Dunării, unde atacau forţe bulgaro-germano-turce, dar, din păcate, aliaţii nu-şi respectă angajamentul. Astfel, trupele române se văd silite să treacă în defensivă, pierzând până la sfârşitul lunii noiembrie 1916, Oltenia, Muntenia (inclusiv capitala) şi Dobrogea.

În aceste condiţii, armata, parlamentul, guvernul şi familia regală se retrag în Moldova, de unde se putea organiza o rezistenţă mai eficace pe culmile Carpaţilor şi pe linia Focşani-Galaţi-Braţul Sf. Gheorghe pe Dunăre. Reorganizată cu ajutorul unei misiuni militare franceze, armata română reuşeşte să obţină victoriile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.

Singurul aliat al României pe frontul de Est, Rusia, ca urmare a victoriei loviturii de stat bolşevice se vede nevoită să încheie o pace separată cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk, iar România, rămasă singură, încheie cu Puterile Centrale, Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918, prin care cedează Dobrogea, Bulgariei, Munţii Carpaţi, Austro-Ungariei, iar petrolul, grâul şi pădurile sunt concesionate Germaniei.

Regele Ferdinand refuză să semneze Tratatul, ceea ce prefigura un sfârşit dezastruos pentru România, dar printr-un complex de împrejurări externe (destrămarea Austro-Ungariei; războiul civil din Rusia şi încheierea armistiţiului la 11 noiembrie 1918) se pune capăt războiului şi se face posibilă împlinirea speranţelor de veacuri ale românilor - Marea Unire - ceea ce face ca teritoriul României să se dubleze, iar populaţia să crească de la 7,2 milioane la 16,3 milioane de locuitori.

Din păcate, în cei patru ani de măcel, prea puţine chestiuni politice fuseseră rezolvate, dar muriseră peste 10 milioane de oameni, iar peste alţi 20 de ani se declanşează cel de-al Doilea Război Mondial, astfel cum previzionase mareşalul Ferdinand Foch, comandantul Aliaţilor: "Aranjamentele finale la Conferinţa de Pace de la Paris nu reprezintă de fapt, un tratat de pace durabilă, ci doar un armistiţiu pe 20 de ani", prezicerile lui îndeplinindu-se peste 22 de ani, când, în iunie 1941 începea Războiul Al Doilea Mondial.