Deşi la prima vedere multora le-ar putea părea neinteresant a vorbi despre semnificaţia zilei de 12 octombrie pentru Oradea, în condiţiile în care an de an au loc marcări ale evenimentului şi într-un context în care a discuta despre momente importante din trecut cu iz naţional nu mai este considerat în România a fi de bon ton, pentru toată populaţia oraşului 12 octombrie 1918 reprezintă totuşi o bornă peste care nu se va aşterne prea uşor uitarea.

Unii consideră acest recurs ca făcând parte din categoria celor deja foarte obositor de abordat, iar istoricul care face acest lucru unul tradiţionalist, ba chiar retrograd, ce nu  înţelege sensul istoriei, unul în care renunţarea la afirmarea unor momente de identitate naţională, este adevărat mult exacerbate şi exploatate ideologic de vechiul regim, ar fi mai degrabă o virtute decât un lucru de blamat. Istoricul este astăzi, din păcate, pus în situaţia în care „pierde teren", iar disciplina pe ce o serveşte este agresată de unele discipline conexe dar, foarte grav, de prea multe ori de spaţiul politic. Foarte interesant din această perspectivă este faptul că tentaţia istoriei este prezentă atât în cadrul regimurilor totalitare, cât şi a celor democratice, tentaţie satisfăcută cu instrumente mult mai subtile în cazul din urmă. Ziua de 12 octombrie 1918, semnarea Declaraţiei de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, se numără printre cele mai importante zile din trecutul oraşului nostru. Cu toate acestea destinul zilei a fost unul destul de vitreg de-a lungul istoriei. Dacă în perioada interbelică locul său a fost respectat aşa cum se cuvine, făuritorii fiind încă în viaţă, după al doilea război mondial acesta a avut mult de suferit. În etapa internaţionalismului proletar evenimentul a fost uitat întru-totul, un uşor reviriment al interesului, controlat evident de cenzură, fiind de remarcat în anii '60-'70 pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist, când utilizarea istoriei ca utilaj propagandistic să devină un fapt omniprezent până la saturaţie, pentru a masca problemele majore ale societăţii româneşti, a deturnat adesea şi semnificaţia acestei zile. Cetăţenii trebuiau să trăiască într-un trecut eroic care avea menirea să-i îmbărbăteze în faţa prezentului, trăind certitudinea unui viitor luminos. În primii ani după 1990, poate tocmai din această cauză, semnalarea lui 12 octombrie 1918 s-a făcut cu o oarecare timiditate, pentru ca abia apoi acesta să se aniverseze aşa cum se cuvine şi să se insereze mai pregnant în spaţiul public adevăratele dimensiuni şi semnificaţii ale Declaraţiei de independenţă de la Oradea. Aceasta a generat alte analize şi discuţii legate de necesitatea pomenirii evenimentului istoric întrucât se clamează adesea, mai ales de către neistorici, că „ar trebui să accentuăm ceea ce ne uneşte nu ceea ce ne desparte", cu trimitere directă la faptul că decizia românilor din 12 octombrie 1918 a produs nemulţumiri comunităţii maghiare din Transilvania. Este o abordare cât se poate de greşită întrucât istoricii ştiu că de fapt apropierea se produce prin cunoaşterea reală a trecutului şi rezolvarea cu inteligenţă a problemelor lăsate în suspensie de acesta. Sugestii de acest tip vin însă de la personaje aflate la periferia disciplinei istorice şi care încearcă să impună instrumente de analiză, utile în alte circumstanţe ştiinţifice, dar cu o precaritate evidentă în ceea ce priveşte analiza istorică.Având în vedere „agresiunile" la care sunt supuse unele evenimente istorice, precum a fost şi, poate, mai este 12 octombrie 1918 de-a lungul timpului, făcându-se apel la sofisticate şi stufoase legislaţii comunitare europene pentru a întoarce din drum istoria, trebuie spus apăsat că acestea răspund prezentului, nicidecum trecutului. Este total greşit a căuta „soluţii" trecutului recurgând, spre exemplu, la legislaţia europeană de astăzi. Fenomenele istorice trebuie cântărite exclusiv cu măsurile folosite în epocă. Este ca şi cum am acuza un aghiotant al regelui Carol Quintul că nu cunoaşte regulile de desfăşurare ale competiţiei fotbalistice europene numită Champions League, ba chiar incriminându-l pentru aceasta. Orădenii trebuie să marcheze an de an momentul 12 octombrie 1918 pentru că este al lor al tuturor, indiferent că este sau nu pe placul unora sau altora şi indiferent de regulile actuale cevoe guvernează societatea europeană. Istoria comună este a noastră şi trebuie să o cinstim ca atare în memoria celor care au făcut posibilă existenţa locuitorilor oraşului Oradea astăzi într-un spaţiu tolerant aşa cum este cel românesc.

Gabriel MOISA