Presiuni în creștere, războaie neterminate, alegeri cruciale, tendințe care reformează ordinea mondială, întrebări esențiale. Lumea la răscruce. Acesta este contextul anului dificil care începe, într-o formulare ultra-simplificată. Și tot acestea sunt cele cinci repere care vor compune tabloul analitic al sistemului relațiilor internaționale, aflat în cea mai gravă criză de după 1945 încoace.

Se va accentua sentimentul că ne apropiem de momentul inevitabil al unei uriașe confruntări, de „Războiul Lumilor” între dictaturile orientale și democrațiile occidentale, dar nu avem în acest moment indicii și argumente suficient de puternice pentru a spune că momentul confruntării va veni în 2024. Nu aș credita nici scenariul prezentat zilele trecute de publicația germană Bild, cu „atacul Rusiei asupra Europei”, în primele luni de după alegerile prezidențiale din SUA.

…Punând astfel întrebarea din titlu, s-ar putea crea impresia că 2024 va fi ori extraordinar de bun, miraculos, ori teribil de rău, apocaliptic. Fals. Aceste extreme există, de fapt, doar în percepția noastră, influențată de emoțiile și așteptările prea mari create de sloganurile politicienilor, în timp ce viitorul nu are „rolul” de a ne confirma sau infirma nouă speranțele, ci de a continua să construiască povestea lumii, ca un amestec de componente mai bune și mai rele.

Fără a fi minunat sau oribil, 2024 în politica internațională va fi „doar” important și complicat și știm și de ce, îi cunoaștem provocările și vom discuta despre ele. Va fi chiar mai dificil și cu consecințe mai mari decât 2023, care, la rândul lui, a fost mai dificil și mai complicat decât 2022, dar nu va fi nici annus mirabilis, nici annus horribilis. Ca să risipim de la început un suspans inutil. Altele sunt temele și mizele de discutat aici. Pentru cei care caută direct „punctele pe scurt”, de data aceasta le vor găsi la sfârșit.  

Înainte de a trece la lista temelor prioritare ale anului care începe, să mai aruncăm o ultimă privire asupra anului care se încheie. 2023 nu a rezolvat nimic din moștenirea războinică, problemele și crizele lăsate în urmă de 2022, ba mai mult, le-a adâncit și a creat altele noi. A adus, ce-i drept, și câteva lucruri bune, pe care, ca de obicei, unii le văd mai mult, alții mai puțin, în funcție de interesele și opțiunile specifice.

Lumea este astăzi mai scufundată în îngrijorări, dileme și incertitudini decât era acum un an. Nu sunt doar știri negative, ci și pozitive, dar inclusiv amestecul între veștile bune și cele proaste este unul care ne pune pe gânduri, în încercarea de a descifra sensul evoluțiilor pe termen lung (a se vedea dezvoltarea inteligenței artificiale și impactul acesteia).

În prezent, nu mai avem unul, ci două războaie în desfășurare, revizionismul a prins curaj și s-a accentuat, axa antioccidentală Rusia-China-Iran-Coreea de Nord pare că s-a consolidat, sondajele de opinie ne arată că polarizarea și bătălia ideologică între progresism și conservatorism a spulberat, practic, centrul politic. SUA și UE, adică pilonii Occidentului, sunt divizate politic intern pe tema celor două războaie, pe tema migrației și pe alte teme legate de reformele politicilor publice.

Pe de altă parte, inteligența artificială a progresat uluitor de repede dar asta a venit cu o mulțime de întrebări și de necunoscute pentru noi ca indivizi și pentru societate, Ucraina a rezistat celui de-al doilea an al războiului deși a ratat contraofensiva începută în iunie iar linia frontului a rămas cam aceeași, UE a deschis negocierile de aderare cu Kievul și Chișinăul dar drumul până la aderarea deplină este lung și incert, în Orientul Mijlociu s-a evitat până acum escaladarea războiului început de Hamas pe 7 octombrie dar faliile create în societățile occidentale pe dimensiunea pro-Israel vs. pro-Palestina sunt mai adânci decât credeam inițial, și, în fine, politicienii, partidele și guvernele s-au poziționat deja pentru alegeri, care se vor organiza cam peste tot unde contează în ecuația de putere a lumii sau unde sunt puncte geopolitice fierbinți.

Vor fi alegeri în 64 de țări plus UE în ansamblu pentru Parlamentul European, reprezentând 49% din populația lumii[1], adică aproximativ 4 miliarde de oameni de pe planetă vor fi chemați la vot. Urmează așadar un an politic plin.

Nicicând în istoria recentă nu a mai existat un an atât de încărcat cu mize cruciale cum va fi 2024. Se vor combina vectorial, în următoarele 12 luni, evoluțiile unor războaie, alegeri și tendințe politico-ideologice care au potențialul de a transforma lumea în care trăim. Peste toate acestea, vin o serie de întrebări esențiale, cărora societățile, statele și organizațiile internaționale vor încerca să le dea răspunsul în acest an politic uriaș sau în anii care urmează, pe fondul unei crize tot mai adânci a ordinii mondiale.

Va aduce 2024 un bilanț pozitiv sau negativ pentru noi, pentru lumea democratică?

Va reuși Ucraina să reziste și să respingă definitiv agresiunea Rusiei?

Când și cum se va încheia Războiul lui Putin împotriva Occidentului, început în 2008 cu invadarea Georgiei, în care agresiunea asupra Ucrainei este doar o etapă, nici prima și probabil nici ultima?

Va reuși Israelul să elimine guvernarea teroriștilor de la Hamas și amenințările de securitate din Fâșia Gaza? Vor începe anul viitor discuțiile politico-diplomatice pentru un viitor mai pașnic în regiune? Se vor calma tensiunile sau dimpotrivă, va urma o escaladare a războiului în sudul Libanului? Dar riscurile teroriste din partea islamiștilor radicalizați din societățile occidentale, care invocă lupta pentru „cauza palestiniană”? 

Vor reuși SUA și Occidentul să apere ordinea liberală bazată pe reglementări (dreptul internațional) sau sistemul se va dezintegra în cele din urmă, sub asaltul dictaturilor orientale și războaielor declanșate de agresorii revizioniști? Se va impune forța dreptului sau „dreptul forței”?

Ce va alege până la urmă Sudul Global ezitant și duplicitar (dar majoritar, ca populație a lumii), să vină alături de SUA și lumea occidentală dezvoltată, care prețuiește drepturile și libertățile individuale, sau să se apropie de regimurile autocratice din China și Rusia, sub umbrela unei neutralități ipocrite?

Poate deveni BRICS+, ajuns acum la 11 membri, o forță coerentă și articulată, un bloc dominat de China, care va realiza o contrapondere antioccidentală la G7? Se va extinde G7 (așa cum cred că ar fi necesar) și va coopta alte țări democratice cu economii puternice, precum Australia, Coreea de Sud etc.?

Vor reuși Vladimir Putin și Xi Jinping să impună viziunea și interesele dictaturilor orientale în fața democrațiilor liberale occidentale? Vor reuși cei doi „prieteni dragi” schimbarea ordinii mondiale în sensul anulării supremației SUA și valorilor liberale?

Își va crește China presiunea amenințătoare asupra democrației din Taiwan?

Cu ce rezultate va naviga UE printre aisbergurile provocărilor externe, ale războaielor din vecinătăți, respectiv cele ale provocările interne, ale diviziunilor, alegerilor, populismului și naționalismului revigorat? Este posibilă reforma instituțională și funcțională a UE fără revizuirea Tratatului de la Lisabona, care ar deschide „cutia Pandorei” și dezacordurile între cele 27 de state membre?

Și-a atins oare democrația limitele ei organice, date de declinul educațional și cultural evident al populației, de mediocritatea intelectuală a politicienilor și ignoranța în creștere a alegătorilor, dincolo de care urmează sinuciderea democrației pe rețelele sociale, prin supradoză de populism?

Mai pot fi temperate în SUA divizarea, polarizarea societății și radicalizările ideologice ale progresismului (wokismul) și conservatorismului („patriotismul” MAGA)? Se mai poate reveni la centrism, rațiune și moderație?

Se vor „reinventa” oare cu succes Occidentul și democrația în acest deceniu, respingând asaltul extern și intern al dușmanilor libertății, sau vorbim deja de o lume schimbată ireversibil?

Cât din miezul întrebărilor fundamentale de mai sus va fi elucidat în 2024 și cât va rămâne nerezolvat, pentru anii care vin?… Iată doar o mică parte din întrebările esențiale ale anului care începe.

Cele două războaie din vecinătățile UE, în est (cel provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei) și în sud (cel provocat de atacul palestinienilor de la Hamas asupra Israel), vor cunoaște evoluții militare importante, decisive, și vor genera, spre finalul anului, condiții politico-diplomatice extrem de complicate, cu certitudine mult diferite și mai dificil de gestionat decât cele care existau înaintea războaielor. Acestor condiții, create de factorul militar și de securitate, li se vor adăuga condițiile create de factorul electoral, reprezentat de numeroasele alegeri prezidențiale și parlamentare care vor avea loc anul acesta în Europa, America de Nord și Asia.

Este o iluzie să credem că ne mai putem întoarce la ce a fost înaintea celor două agresiuni, din 24 februarie 2022 și 7 octombrie 2023. Contextul rezultat va fi complet diferit. Deopotrivă democrațiile occidentale (SUA, UE, Marea Britanie) și dictaturile orientale revizioniste (Rusia, China, Iran, Coreea de Nord) vor fi puse în fața unor situații noi, cu presiuni interne și externe sporite, care vor amplifica în mare măsură criza sistemului relațiilor internaționale și sentimentul că ne apropiem de momentul marii confruntări pentru supremație globală.

China comunistă va continua să dea semne tot mai clare că se pregătește pentru un demers de preluare ostilă a insulei Taiwan (Republica China, democratică) dar lucrul acesta nu se va întâmpla probabil în noul an. Există o anumită concentrare militară chineză în zona Strâmtorii dar pregătirea propriu-zisă pentru invazie nu a fost semnalată de experții militari occidentali și este de presupus că ar putea dura câțiva ani. Alegerile din 13 ianuarie vor tensiona însă și mai mult atmosfera din Strâmtoarea Taiwan. Cu cât SUA și Vestul vor sprijini mai mult Ucraina iar Războiul lui Putin se va dovedi un eșec (ca obiective strategice), cu atât Xi Jinping va fi mai descurajat să înceapă „războiul lui” în Taiwan. Și invers.

De asemenea, nu există indicii suficient de credibile că Rusia ar ataca la sfârșitul anului 2024 sau începutul lui 2025 Europa (NATO), în perioada dintre alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie și învestirea noului președinte al SUA, pe 20 ianuarie 2025, așa cum susține un scenariu prezentat de publicația germană Bild. Riscul unui mare război între dictaturile orientale revizioniste și democrațiile occidentale există, dar acesta nu este iminent și ar trebui luat în considerare pe termen mediu.

Pe baza condițiilor create de evoluțiile militare din 2024, se vor putea conveni în 2025 unele aranjamente internaționale tranzitorii, care să funcționeze ca „soluții provizorii” pentru cele două regiuni afectate de clivaje și confruntări sângeroase. Abia în 2025, ostilitățile militare din Ucraina și teritoriile palestiniene vor lăsa locul unei încercări de revenire a diplomației. Cu toate acestea, nu avem argumente să credem că 2024 va duce cu adevărat la stingerea conflictelor dure care stau în spatele acestor războaie, ci doar la conturarea unor stări de fapt diferite de cele de acum câțiva ani, care se vor stabiliza temporar.

În esența lor, conflictele din Europa de Est și Orientul Mijlociu se vor agrava, în pofida aparențelor că ne îndreptăm spre un deznodământ militar al confruntărilor din Ucraina și Israel. Agresorii (Rusia și teroriștii de la Hamas, împreună cu susținătorii lor din „Axa Rezistenței” împotriva Israelului) își vor continua discursul antioccidental și antiamerican și se vor pregăti pentru următoarele atacuri criminale, sub masca ipocrită a negocierilor pentru armistițiu. Din acest motiv, din perspectivă morală, nu ar trebui probabil intrat în negocieri cu asemenea actori politici, dușmani ai civilizației occidentale, complet lipsiți de credibilitate, iar agresiunea lor criminală nu ar trebui „legitimată” internațional prin negocierea unor compromisuri. Însă din perspectiva calculelor politice și a dorinței de evitare a escaladării războaielor, nu putem exclude începerea unor negocieri cu agresorii, inițial prin back-channel diplomacy (track II), o situație care i-ar dezamăgi pe mulți.

În sinteză, să identificăm principalele teme ale anului politic 2024, cu precizarea că ordinea în care sunt listate nu este neapărat ordinea importanței lor iar punctajul care urmează nu reprezintă un set de „profeții” sau un „horoscop politic” mistic, ci ipoteze, scenarii și tendințe formulate pe baza indiciilor existente în prezent:

  1. Se vor redefini obiectivele victoriei Ucrainei, de la „eliberarea completă a teritoriilor ocupate” de armata rusă invadatoare la rezistența în fața agresiunii ruse, oprirea înaintării trupelor de ocupație și construirea unei țări europene libere și democratice, cu garanții de securitate și perspective de integrare în lumea occidentală, independentă de Rusia (chiar dacă mai mică teritorial decât Ucraina post-sovietică din 1991), o țară aflată în relații de colaborare strânsă cu UE, SUA și NATO.
  2. Și Rusia își va redefini obiectivele victoriei, de la ocuparea și anihilarea completă a Ucrainei („denazificarea, demilitarizarea, dezoccidentalizarea”), cu schimbarea regimului pro-occidental de la Kiev și a direcției strategice a țării, dinspre Vest spre „lumea rusă” (obiectivul inițial al invaziei, pe 24 februarie 2022), la obiectivul mult mai modest de păstrare de facto a teritoriilor anexate prin așa-zisele „referendumuri” din septembrie 2022 (Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson), respectiv 2014 (Crimeea), reprezentând în total circa 20% din teritoriul Ucrainei.
  3. Pe 24 februarie 2024, la doi ani de la începutul invaziei din Ucraina și trei săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia, Vladimir Putin ar putea să își proclame unilateral „victoria” în „operațiunea militară specială” din Ucraina, transformând momentul într-o campanie propagandistică și electorală destinată publicului intern. Victoria anunțată de Kremlin pentru publicul rus va fi negată de Ucraina și Occident. Lui Vladimir Putin i se va refuza pe plan internațional recunoașterea ca învingător în război și anexarea teritoriilor. Luptele și ajutorul militar al Vestului pentru Ucraina vor continua, fără a se mai înregistra însă modificări substanțiale ale liniei frontului. Ambele părți vor înregistra pierderi umane, militare și materiale mari în 2024. Dacă Ucraina va începe să folosească avioane americane F-16, forța ei combativă și de distrugere va crește mult. Totuși, eliberarea completă a teritoriilor ocupate este improbabilă. Va deveni evident până la sfârșitul anului 2024 că miza teritorială din Ucraina își pierde treptat importanța, în fața altor mize, mai mari (strategice, politice, economice, de reconstrucție a Ucrainei, de obținere a garanțiilor de securitate, de integrare, redefinire a ordinii de securitate europene și globale, de reajustare a relațiilor Vestului cu Rusia și China, includerea Ucrainei în lumea occidentală etc.)
  4. NATO (Europa) va trebui să se pregătească mai temeinic pentru un război de apărare în fața Rusiei, iar aceasta va deveni o preocupare constantă a Alianței, nu doar în noul an ci și dincolo de 2024. Semnalele recente din SUA, Germania, Marea Britanie, Belgia, Olanda sunt clare, venind în sprijinul nevoii de consolidare militară a Flancului Estic la nivel superior. 
  5. Forțele israeliene (IDF) vor prelua până în primăvară controlul total în Fâșia Gaza și vor elimina o serie de lideri importanți ai Hamas, oriunde s-ar afla aceștia.Vor începe negocierile internaționale pentru construirea unei formule de guvernare post-Hamas, care să-i implice și pe palestinieni, în principiu excluzându-i pe cei care au fost membri ai organizației teroriste. Fatah va trebui cooptată în proces. Discuțiile vor fi extrem de dificile, din cauza lipsei de încredere reciprocă a părților și a radicalizării din ultimele trei luni, și vor continua și în 2025. Situația va deveni tensionată și în Cisiordania, în primele luni ale anului, precum și la frontiera nordică cu Liban, din cauza tirurilor de rachete ale Hezbollah. Cu excepția unei posibile intervenții (limitate) a IDF în sudul Libanului, se va reuși evitarea unei escaladări regionale masive a războiului, care nu este dorită de niciun stat din regiune, cu excepția Iranului, interesat de dezintegrarea status-quo-ului din Orientul Mijlociu și de obținerea unei influențe regionale mai mari. „Soluția cu două state” este încă departe, dar nu imposibilă la orizontul anilor 2030. Se vor intensifica și presiunile politice interne pentru înlocuirea premierului Netanyahu, care va fi nevoit să părăsească șefia guvernului, fie spre finalul anului 2024, fie cel târziu în 2025. Schimbarea premierului, prin destrămarea coaliției actuale de la Ierusalim, nu va schimba spectaculos poziția statului Israel în chestiunea palestiniană, dar va oferi un „balon de oxigen” în negocierile internaționale.
  6. Mașinăria de stat care orchestrează simulacrul alegerilor prezidențiale din Rusia, din 17 martie, îi va asigura lui Vladimir Putin un succes de cel puțin 75%, gândit ca o confirmare plebiscitară masivă a „suportului poporului rus” pentru obiectivele Kremlinului în războiul din Ucraina.
  7. Președintele Zelenski nu va dori organizarea alegerilor din Ucraina iar acestea vor fi amânate, invocându-se oficial limitările legislației pe timp de război și dificultățile majore de a organiza un proces electoral corespunzător, deși probabil că actualul președinte ar fi putut (încă) să le câștige fără probleme în martie 2024. Neorganizarea votului în aproximativ 20% din teritoriul (ocupat) al țării ar fi creat însă probleme de legitimitate și de interpretare a unei noi realități teritoriale a Ucrainei, după cum a elibera „demonii” unei campanii electorale dure și zgomotoase (Ucraina nu este Rusia, ci o democrație pluralistă autentică), atunci când țara este în război iar armata luptă eroic în tranșee, ar fi produs într-adevăr un spectacol tragic pentru imaginea internațională a Ucrainei. Atmosfera de cvasi-consens politic din jurul lui Volodimir Zelenski se va sparge iar contestarea sa internă va începe să crească spre finalul anului și mai ales după posibilul armistițiu din 2025.
  8. Alegerile pentru Parlamentul European, din 6-9 iunie, vor aduce creșterea semnificativă a partidelor de dreapta anti-imigrație. Tema anti-migrație va deveni dominantă în politica europeană în 2024 și în anii viitori, inclusiv în alegerile naționale care vor avea loc, de exemplu în Austria și Belgia. Și alte state membre ale UE (Olanda, Germania, Franța, Italia, Suedia), pe lângă cele deja cunoscute ca ostile migrației din zone non-UE (Ungaria, Slovacia), își vor schimba abordările politice și sociale generoase din domeniul migrației, în favoarea unor abordări mai conservatoare și mai restrictive. Partidele pro-UE din Parlamentul European vor reuși cu greu să formeze o nouă majoritate pro-europeană, iar negocierile dintre PPE, PSE, Renew Europe și Verzi vor fi lungi și dificile, de-a lungul întregii veri. Am putea asista la o premieră în istoria UE – o majoritate parlamentară asigurată de 4 grupuri parlamentare, ceea ce va complica negocierea noii formule de conducere a UE. Grupul ECR, naționalist-conservator de dreapta, va avea un câștig substanțial la alegerile europene din 6-9 iunie și, situându-se „pe podium”, în primele trei grupuri politice, va încerca să devină parte a noii majorități parlamentare. Nu putem exclude apariția unor voci din zona PPE care să propună cooptarea ECR în noua majoritate din Parlamentul European.
  9. Alegerile prezidențiale și legislative din SUA, pe 5 noiembrie, vor fi câștigate cu cea mai mare probabilitate de republicani, atât la nivel prezidențial cât și al Congresului. În pofida unor rezultate macro-economice foarte bune în ultimii ani, rata de aprobare a președintelui Biden, de 40%, este sub nivelul cea a ultimilor doi președinți ai SUA (Obama, care a fost reales, și chiar Trump, care a pierdut), după primii trei ani ai primului mandat, iar condiția fizică a actualului președinte naște îndoieli privind capacitatea sa de a face față unui nou mandat. Greu de crezut că susținerea pentru Joe Biden mai poate crește în 2024. Deocamdată nu știm care va fi facțiunea dominantă din Partidul Republican (radicală sau centristă) care se va impune în alegerile primare, șansele facțiunii trumpiste (MAGA) depinzând în mare parte de mersul proceselor penale în care este acuzat Donald Trump și de deciziile finale ale Curții Supreme de Justiție. Dacă nu este blocat de justiție, Donald Trump va avea șanse reale să revină la Casa Albă. Fiind vorba de alegeri pe 5 noiembrie, cu mandate care încep în ianuarie 2025, nu putem vorbi de schimbări majore în politica SUA în 2024.
  10. Alegerile generale din Marea Britanie vor conduce cel mai probabil la un guvern format de laburiști, care au în prezent un avans mare față de conservatori, greu de recuperat până la vară sau toamnă, când vor fi convocate alegerile. Nu este sigur dacă Partidul Laburist va obține majoritatea absolută sau va avea nevoie de o coaliție cu Liberal-democrații sau Verzii. Scăderea puterii de cumpărare a britanicilor, pe fondul scumpirilor la energie, servicii și bunuri, și scăderea nivelului de viață post-Brexit vor fi „decontate” electoral de Partidul Conservator.
  11. În alegerile din Austria și Belgia, pe locul I ar putea ieși partidele de dreapta naționaliste, radicale și anti-migrație, respectiv Partidul Libertății din Austria (30%) și Vlaams Belang (Interesul Flamand, 25%). Pe lângă chestiunea politicii anti-migrație și a relaționării dificile a celor două partide cu UE, în cazul Belgiei se va pune suplimentar și problema dificilă a formării unei coaliții majoritare și chiar a viitorului statului belgian. 
  12. Alegerile prezidențiale și legislative din 13 ianuarie din Taiwan vor crește din nou tensiunile dintre Beijing și Taipei, arătând că momentul în care Partidul Comunist Chinez va decide o acțiune majoră de „unificare a Chinei” se apropie, fiind vorba de doar câțiva ani până la confruntarea pentru anexarea Republicii China de către Republica Populară Chineză, care va pune la încercare sistemul garanțiilor de securitate americane și ordinea mondială bazată pe preeminența SUA.
  13. Alegerile generale din India (aprilie-mai) vor fi recâștigate de premierul Narendra Modi și Alianța Națională Democratică (NDA), dar diferența față de blocul opoziției (I.N.D.I.A.) se va reduce mult față de precedentul scrutin. Cea mai numeroasă democrație și totodată cea mai populată țară a lumii va continua parcursul politic de afirmare în politica internațională ca mare putere în devenire, încercând să obțină maximul de beneficii de pe urma așa-zisei „neutralități” asumate cu privire la războiul din Ucraina.
  14. Realegerea Președintei Maia Sandu în alegerile din Republica Moldova (cel mai probabil în noiembrie, conform calendarului, dacă nu vom asista la surpriza organizării mai rapide a scrutinului), cu șanse reale dar deocamdată incertă, va depinde de existența unei a doua forțe politice semnificative (minim 15%) care să o susțină în turul al doilea, în vederea obținerii unei majorități pro-occidentale de peste 50%. Consolidarea forțelor pro-unioniste ar putea eventual aduce acea resursă suplimentară de voturi, în turul al doilea. Deocamdată este incert jocul pe care îl va face primarul Ceban al Chișinăului la alegerile prezidențiale din 2024 și ar putea apărea surprize interesante și de aici. Foarte bună ideea de a organiza simultan un referendum pe tema aderării la UE, o temă electorală care îi va aduce Maiei Sandu maximizarea potențialului electoral în jurul acestui deziderat.
  15. Anul electoral 2024 din România va aduce o dezamăgire pentru partidele principale (mainstream), cele aflate de cel puțin două legislaturi în Parlament (PSD, PNL, UDMR, USR), atât prin rezultatele modeste, sub propriile așteptări, cât și prin prezența mică la vot a electoratului pe care contează fiecare dintre acestea.Cauza semi-eșecului previzibil nu o reprezintă schimbarea opțiunii strategice pro-Vest dominante a populației, ci calitatea slabă a partidelor și politicienilor care au fost la putere în ultimii ani, mediocritatea candidaților, inconsecvența și încălcarea aproape ridicolă a propriilor principii și promisiuni. De crescut, vor crește din nefericire doar partidele anti-sistem, care beneficiază de pe urma grobianismului (atractiv la români), populismului deșănțat, aberațiilor de pe rețelele sociale și scăderii nivelului educațional și cultural al societății, respectiv de pe urma absenteismului sau autoanulării votului celor dezamăgiți. Cel mai rău vor arăta alegerile europene din 9 iunie și alegerile parlamentare de la sfârșitul toamnei.Totuși, naționaliștii, eurofobii și rusofilii (AUR și SOS), deși se vor prezenta ca „oamenii noi”, nu vor reuși să formeze o masă critică pentru schimbarea direcției strategice a României. Opțiunea anti-occidentală din România nu depășește 30-35% din totalul populației. Orientarea politică postelectorală de la București va rămâne pro-UE, pro-SUA și pro-NATO, asigurată printr-o coaliție chinuită și instabilă de 3 partide, formată cel mai probabil din PSD, PNL și unul dintre UDMR sau USR, depinzând de procentajele obținute de cele 4 formațiuni la alegerile parlamentare. Pe fondul lipsei de soluții politice credibile, va deveni evidentă nevoia unui nou proiect politic în România, în zona orientării centriste, moderate și pro-occidentale. Chestiunea lipsei de credibilitate a partidelor și elitelor politice va deveni tema centrală a oricărei reforme a sistemului politic și administrativ.

Acestea sunt temele politice prioritare, de urmărit. Desigur, vor mai fi și alte teme relevante anul viitor, unele poate surprinzătoare, neașteptate. Dar, fie și numai pentru acest pachet de 15 teme selectate, 2024 merită o atenție specială.

Pentru că peste doar câteva zile vom trece pragul dintre ani, să ne punem cu sinceritate, fiecare din noi, o întrebare fundamentală și să clarificăm ce ne-am dori de la politica internațională în 2024. Așadar, să ridicăm paharul pentru Victorie (a Ucrainei în fața Rusiei),pentru Pace (indiferent ce fel de pace, dreaptă sau nedreaptă) sau pentru Înțelepciunea de a ne pregăti corespunzător, în NATO, UE și la nivel național, pentru marile provocări ale viitorului?            (contributors.ro)

Valentin Naumescu

[1] https://time.com/6550920/world-elections-2024/