În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei... şi atât! Vă spun sincer că mă trec nişte..., şi ca s-o spun mai plastic..., palpitaţii neuronice, de-mi vine a-i dărui părinteşte o şeptică ca să se trezească omu' la realitate!

Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. Pe 9 Mai 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României", ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel..., dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare" . Astfel Camera Deputaţilor şi Senatul votează moţiunea prin care se lua la cunoştinţă că „rezbelul între România şi Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României, au primit consacrarea lor oficială", adică s-a votat moţiunea de proclamare a independenţei României. În aceeaşi zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureşteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenţei, manifestând până târziu. Acestei mulţimi i s-a alăturat şi „vreo mie de studenţi", după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele şi torţe aprinse, cântând „Deşteaptă-te române!". Tot în aceeaşi seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestaţii de bucurie şi la Craiova şi Iaşi. A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independenţă, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcţionată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială şi de sânge a înaintaşilor noştri, astfel că pentru echiparea şi întreţinerea armatei române s-au adunat din donaţiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziţionate. De asemenea, poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte; 10.967 feţe; 6.724 vite, oi, cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale şi fasole şi multe altele. Întreaga valoare a donaţiilor primite de autorităţile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi şi 53.676 zile lucrătoare în construcţii. Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independenţă (1877 - 1878), purtate pentru neatârnarea ţării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulţi de jumătate au fost omorâţi sau răniţi. Şi toate acestea pentru ca urmaşii lor să trăiască într-o ţară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obidienţi puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc! În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei", facem tot felul de proiecte şi concursuri şcolare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenţei Naţionale" abia schiţăm două-trei cuvinte, aşa în treacăt..., şoapte în vânt! Marele defect al acestui popor este acela că-i place a se linguşi pe lângă puternicii zilei, spre uitarea înaintaşilor şi spre amuţirea urmaşilor, fără a lua la cunoştinţă faptul că facem exact cum se doreşte: dintr-un popor cu rădăcini adânci înfipte în aceste locuri şi-o istorie tumultoasă cu voievozi şi domnitori neîmpăcaţi cu jugurile străine ce ne-au asuprit, şi încă mai doresc s-o facă, devenim o populaţie, riscând a ne pierde identitatea naţională şi cea de credinţă! Am ajuns să ne dăm ţara străinilor, bucată cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre România şi Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunţat de bună voie la „drepturile româneşti asupra nordului Bucovinei, nordului şi sudului Basarabiei, ţinutului Herţei, insulelor de pe braţul Chilia şi Insulei Şerpilor"  sub pretextul unui „sacrificiu istoric"! Acum care este pretextul prin care lăsăm urmaşilor noştri Pusta Bărăganului, Cheliile Munţilor Noştri şi burta goală a Pământului Strămoşesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care ţări le-am dus..., aurul, argintul..., cui le vom mai da? Sufletul şi credinţa noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmaşilor noştri ce le vom lăsa..., sau... cui îi vom lăsa?  „O viaţă avem români... şi-o cinste! Deşteptaţi-vă că am dormit destul!" (Mihai Viteazul). Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa oropsit de soartă! Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul: „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?". Cu Dumnezeu înainte!

(Notă - citatele sunt preluate din Florin Constantiniu - "O istorie sinceră a poporului român; editura Univers Enciclopedic, 1999, Bucureşti")

preot profesor Gabriel - Karol Iakab