Aşa cum bine se cunoaşte, împrejurările au făcut ca Bihorul şi Oradea să intre sub administraţie românească la câteva luni după deciziile istorice ale Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Instalarea la 21 martie 1919 la Budapesta a guvernului bolşevic Sandor Garbai-Kun Bela a schimbat definitiv contextul imediat în care a evoluat situaţia din centrul Europei.

 

Conferinţa de Pace de la Paris a permis armatei române să înainteze spre aliniamentul Satu Mare - Oradea - Arad pentru a aduce sub administrarea Bucureştiului teritorii care deciseseră unirea cu România, iar ulterior de a avansa spre Budapesta pentru a contribui la eliminarea regimului bolşevic din Ungaria, care, în alianţă cu cel din Rusia sovietică, ameninţa să destabilizeze cel puţin Europa Centrală.

După câteva zile de pregătire, în dimineaţa zilei de 16 aprilie 1919, după ce pe parcursul nopţii de 15 spre 16 aprilie 1919 artileria ungară a atacat poziţiile româneşti, armata română a declanşat un contraatac pe tot frontul. Ofensiva a fost încununată cu succes şi la 22 aprilie 1919 întreg teritoriul Bihorului a fost eliberat şi adus sub controlul administraţiei româneşti. Trebuie menţionat faptul că în toate satele româneşti armata română a fost primită cu mult entuziasm.

În Oradea armata română a intrat în 20 aprilie 1919, ziua de Paşte. În dimineaţa zilei de Înviere, cei din conducerea oraşului, în frunte cu primarul Rimler Karoly şi Lukacs Ődön, notarul principal al oraşului Oradea, au ieşit în întâmpinarea comandanţilor armatei române, români şi maghiari deopotrivă, bucuroşi că au scăpat de „dictatura proletariatului”. Primirea generalului Traian Moşoiu a fost făcută  la intrarea în Oradea, la Uzina de Apă de pe Calea Clujului. Un grup de câteva maşini, în care se aflau Coriolan Pop, Sever Andru, Sever Erdeli, Iustin Ardelean, Grigore Egri şi căpitanul Halasz Sandor, comandantul militar al oraşului, s-au deplasat spre Tileagd, de unde, în dimineaţa zilei de 20 aprilie 1919, pornise convoiul care îi avea în frunte pe generalii Moşoiu, Holban şi Sachelarie. Întâlnirea grupului din Oradea cu maşina în care se aflau cei trei generali a avut loc între Oşorhei şi Săcădat şi a fost marcată de o imensă emoţie.

La ora 14 a zilei de 20 aprilie 1919 generalul Traian Moşoiu, însoţit de suita sa, a intrat în clădirea Primăriei Oradea, preluând oficial conducerea oraşului şi marcând debutul instalării administraţiei româneşti în oraşul de pe Crişul Repede.

Imediat după preluarea teritoriului Bihorului sub administraţia românească, Consiliul Dirigent l-a desemnat, după cum era şi firesc, pe Aurel Lazăr cu sarcina de a prelua şi organiza Bihorul, fiind investit în acest sens cu atribuţii depline. Acesta a sosit la Oradea abia în 24 aprilie 1919, dată la care a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor în care comunica sensul venirii sale la Oradea, acela de a începe demersurile în direcţia deplinei unificări. Până atunci însă Consiliul Naţional Român din Oradea şi Bihor, prezidat de Roman Ciorogariu, întrunit în 21 aprilie 1919, a luat primele măsuri cu caracter provizoriu care trebuiau să contribuie la mersul lucrurilor în deplină ordine pentru a se asigura încă de atunci integrarea deplină în structurile statului român. Astfel, pentru a se asigura că sunt respectate interesele noii administraţii româneşti la nivelul oraşului Oradea au fost numite pe lângă cele mai importante structuri publice câte un inspector român. Rimler Karoly a rămas în continuare primar al oraşului Oradea.

Ziua de 25 aprilie 1919 Aurel Lazăr şi-a început-o printr-o întrevedere cu generalul Ştefan Holban, comandantul garnizoanei Oradea, după care şi-a început propriu zis activitatea printr-o serie de numiri în funcţii la nivelul Bihorului având autoritatea deplină în acest sens statuată de Consiliul Dirigent. Încă din 27 martie 1919 Consiliul Dirigent îl numise pe Ioan Ciordaş în calitatea de prefect al Bihorului. În condiţiile în care acesta fusese asasinat în noaptea de 3/4 aprilie 1919 de bandele căpitanului Verböczy şi locotenentului Mágos, fiind în acel moment dat dispărut, în locul său Aurel Lazăr l-a numit la 25 aprilie 1919 prefect cu titlu provizoriu pe Coriolan Pop. Începând cu 3 mai 1919 acesta a fost numit definitiv în acest post. Subprefect a devenit Aloisiu Nistor.

Tot pentru buna funcţionare a Bihorului au mai fost numiţi Cornel Bejan în funcţia de inspector administrativ judeţean, în timp ce în aceeaşi zi face primele numiri de prim pretori în plasele locuite de populaţie majoritar românească precum Aleşd, Beliu, Ceica, Vaşcău şi Beiuş, precum şi de alţi funcţionari publici importanţi precum Gavril Maroş, director la Finanţe, Ioan Comăniciu, şef la Serviciul Silvic, şi Nicolae Popovici, şeful Serviciului Sanitar al judeţului. Unul dintre obiectivele principale lui Aurel Lazăr a fost să se asigure că toţi funcţionarii statului care doresc să-şi continuie activitatea şi sub administraţia românească să o poată face cu condiţia depunerii unui jurământ de fidelitate faţă de statul român. Acest lucru s-a întâmplat în zilele de 27 şi 28 aprilie 1919.

Un eveniment plin de semnificaţii la nivel simbolic din perspectiva unificării a fost sărbătorirea pentru prima dată la Oradea a zilei de 10 mai, ziua Regatului României. De buna organizare s-a ocupat personal acelaşi Aurel Lazăr, iar 10 mai a fost declarată zi liberă. Începând de a doua zi, Aurel Lazăr a făcut un periplu prin judeţ pentru a instala autorităţile preturale româneşti. Însă cel mai semnificativ gest la nivel simbolic şi nu numai în acest sens a fost dat de prezenţa la Oradea a însăşi şefului statului român. Regele Ferdinand şi Regina Maria au ajuns în Oradea la 23 mai 1919.