"Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ea." Un îndemn celebru al unui preşedinte american la fel de celebru - John F. Kennedy - care ar trebui resetat în agenda fiecărui politician atunci când se preocupă de soarta oamenilor care l-au pus în fruntea bucatelor. Din păcate, mediul politic nu a reuşit să găsească pentru cojocul gros al crizei decât ace boante.

 

Atunci când se vorbeşte despre economie, măsuri economice, injecţii de capital, arierate sau deficit, pe omul simplu îl ia durerea de cap. El ştie că trebuie să meargă la slujbă şi să-şi facă treaba pentru care este plătit. Până într-o dimineaţă, când şeful de la firmă îi întinde o foaie de hârtie şi îi spune că este concediat, pentru că, din cauza crizei, firma nu mai merge bine. Cu toate reducerile de personal şi alte măsuri pe care patronii le-au luat, afacerea se stinge şi firma intră în faliment. Dintr-o dată, angajatul ajuns şomer şi angajatorul falimentar sunt în aceeaşi oală.

În fond, atunci când se vorbeşte de criză şi efectele ei este vorba de problemele unor oameni. Economia nu este o idee abstractă cu care jonglează doar minţile inteligente în exerciţii de salon, ci este o creaţie cât se poate de palpabilă, care afectează în cea mai mare măsură existenţa omului modern. De cât de bine funcţionează producţia de bunuri materiale, serviciile, turismul, transporturile sau agricultura depinde bunăstarea omului, nivelul lui de trai, este afectat însuşi dreptul lui la fericire. De aceea, atât angajaţii, cât şi cei care administrează afacerile unei firme au, în fond, interese comune: firma să prospere, să-şi păstreze locurile de muncă şi fiecare să câştige mai bine. În acelaşi timp, ei sunt şi alegători. Aliaţi în bătălia cu criza, au dreptul şi puterea de a rămâne aliaţi şi în privinţa susţinerii mediului politic în luptele electorale. Nimic ilegal, ba dimpotrivă, recomandabil. Modelul există, celebrul lobby anglo-american legiferat, în care marile corporaţii sau asociaţiile profesionale îşi plătesc oameni, la lumina zilei, să exercite presiuni asupra mediului politic pentru a ţine seama de dorinţele lor.

Populaţia activă, cei care aduc plus-valoarea şi cotizează la puşculiţa bugetului public sunt cei care trebuie să dea azimutul la toate alegerile, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale. Orice candidat ar trebui să ţină seama de ei şi problemele lor. De aceea, orice pomană electorală mi se pare a fi ofensatoare la adresa lor, pentru că ei sunt cei care alimentează din truda palmelor vistieria ţării.

La fel de ofensatoare pentru mediul privat - deopotrivă angajaţi şi angajatori - este şi propunerea ca ajutorul de şomaj să fie extins cu încă trei luni. O altă formă de pomană electorală care prelungeşte suferinţele, nu le rezolvă. În plus, generează şi amplifică artificial o trăsătură deloc definitorie pentru poporul român: lenea. Omului care stă la pomană lângă balta plină de peşte nu îi dai peşte, ci îi întinzi o undiţă.

Ajunşi la fundul sacului, diriguitorii treburilor publice se pregătesc să majoreze taxele şi impozitele. Măsura nu va fi luată decât anul viitor, datorită considerentelor electorale, dar ea nu va face decât să accentueze criza, întrucât spirala creşterii taxelor adânceşte şi mai mult scăderea consumului. Ca atare, vor urma scumpiri în lanţ pentru toate categoriile de produse. În industria alimentară, spre exemplu, majorarea accizelor pentru carburanţi şi energie electrică va conduce la creşterea preţurilor alimentelor cu 10% până la 15%, conform datelor Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară.

 

Mediul politic românesc a dovedit până acum că nu ştie să facă faţă crizei economice. În schimb, ar putea foarte bine să înveţe de la alţii, nu este nimic ruşinos în asta. Recent, nemţii s-au decis să slăbească chingile şi au elaborat un plan pe mai mulţi ani. Noul guvern german vrea să reducă impozitele în următorii patru ani cu 24 de miliarde de euro şi să simplifice sistemul fiscal extrem de complicat, mai ceva decât cel românesc. Planul urmează a fi pus în aplicare de la 1 ianuarie 2010, exact de când ai noştri se pregătesc să mărească taxele şi impozitele. Care din cele două strategii va avea succes nu este prea greu de ghicit. Pentru cei nehotărâţi, le transcriu apăsat că merg pe mâna de fier în mănuşă de catifea a cancelarului Angela Merkel...