Acumularea primitivă a capitalului reprezintă, în esenţă, concentrarea în mâinile unui grup restrâns de persoane a unor averi uriaşe prin jaf, înşelăciune, abuz, favoritism, constrângeri economice sau prin violenţă.

Fenomenul poate fi asemuit cu o caracatiţă cu multe tentacule, care servesc ca organe tactile de mirosire şi apucare a "prăzii" de către anumite persoane lacome şi hrăpăreţe, al cărui unic scop în viaţă îl constituie îmbogăţirea rapidă şi cu orice preţ, dar nu prin muncă, ci pe căi obscure (ascunse). Acumularea primitivă a capitalului, spre deosebire de acumularea productivă (din profitul obţinut în procesul de producţie) influenţează masiv slăbirea economiei, deoarece aceşti bani, de regulă, nu sunt investiţi în producţia de bunuri matreriale şi, deci, nu produc valoare şi plus valoare (profit), ci se "învârt" de mai multe ori, fiind "plimbaţi" prin bănci şi diferite firme fantomă, până li se pierde urma şi dacă organismele chemate să supravegheze fenomenul nu-şi fac datoria, aceşti "bani negri" suferă un proces de "spălare", până ce devin "bani albi" în mâini murdare, adică în mâinile escrocilor care i-au obţinut (iniţial) pe căi obscure.

Prima acumulare primitivă a capitalului a avut loc în România pe la mijlocul secolului al XVIII-lea şi s-a caracterizat prin jefuirea ţăranilor de pământuri prin constrângere (deoarece nu-şi puteau achita obligaţiile faţă de stat şi faţă de nobilimea autohtonă şi străină, în special cea austro-ungară), prin concesionarea bogăţiilor solului şi subsolului (în special a zăcămintelor auro-argintifere), prin transferul peste graniţe de către capitalul străin a unor sume uriaşe obţinute în România, prin fiscalitatea excesivă pe seama celor săraci şi favorizarea şi protejarea celor bogaţi etc.

Este cât se poate de evident  că astăzi avem de-a face în România cu o nouă perioadă de acumulare primitivă a capitalului, caracterizată printr-o rapacitate (lăcomie) mult mai mare şi, se pare, de neoprit, escrocii profitând de slăbiciunile sistemului, dar şi de legislaţia incoerentă, neclară şi mult prea permisivă cu aceşti escroci, care ar trebui judecaţi în regim de urgenţă (şi nu de-a lungul unor ani întregi) şi obligaţi să înapoieze banii jefuiţi pe căi obscure şi ilegale statului român, fără drept de apel, fiind incorect ca, în timp ce sume uriaşe de bani negri stau ascunse pe undeva, populaţia să suporte mereu noi majorări sau alte şi alte impozite şi taxe, peste limita suportabilului şi normalului.

Poporul român se întreabă unde sunt banii obţinuţi din "privatizarea" (a se înţelege prăduirea) industriei, a flotei, a bogăţiilor subsolului, a pădurilor etc?

Cine sunt cei ce au beneficiat de sumele uriaşe încasate din vânzarea fierului rezultat din demolarea miilor de fabrici şi din vânzarea terenurilor pe care acestea au fost amplasate, după ce acestea au fost vândute pe nimic, fără ca cineva să urmărească modul de îndeplinire a clauzelor contractuale de către cumpărători, ca să fie traşi la răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale?

De ce statul român tratează cu atâta uşurinţă şi indiferenţă problema retrocedărilor de terenuri şi imobile, terenuri şi imobile revendicate, în multe cazuri, de diferiţi samsari (mijlocitori), pe baza unor acte false, obţinute cu concursul unor funcţionari publici corupţi, pe care banii îi orbesc şi nu le pasă că mâine - poimâine se pot trezi că au devenit străini în propria lor ţară şi vor fi trataţi ca atare?! Este şi aceasta o metodă de acumulare primitivă, adică de obţinere prin înşelăciune a unor averi uriaşe de către cei care reuşesc să ocolească şi să nesocotească legea, folosindu-se de fals şi de minciună.

Prin înşelăciune şi fals se poate intra astăzi în posesia unor sume uriaşe încasate de la statul (a se citi poporul) român de către unele persoane, care reuşesc să cumpere aşa zisele „drepturi litigioase" asupra unor terenuri sau imobile subevaluate înainte de cumpărare, iar după cumpărare, pentru a încasa de la stat sume de zeci de ori mai mari decât cele plătite, acestea sunt reevaluate de către nişte firme private, fără nici o legătură cu operaţiunile de evaluare, iar instituţiile statului create pentru a supraveghea şi apăra averea ţării se prefac că nu văd escrocheriile care, în ultima perioadă, se extind tot mai mult în acest domeniu.

Metodele de acumulare primitivă a capitalului în România, care se pare că a devenit "raiul" escrocilor sau, "ţara tuturor posibilităţilor" pentru cei dornici de îmbogăţire prin înşelăciune, fals, abuz, favoritism, corupţie etc., sunt mult mai numeroase şi mai sofisticate, din ce în ce mai abscure, tenebroase, agresive şi greu de stăpânit şi de oprit în condiţiile în care organismele şi instituţiile create în scopul stârpirii acestui fenomen negativ şi nociv, nu-şi fac datoria cu simţ de răspundere, cu seriozitate şi cu mai mult curaj şi dăruire, ceea ce, e drept, presupune şi un anumit sacrificiu, deoarece lupta cu escrocii nu este deloc uşoară şi, nu de puţine ori, aceştia reuşesc să iasă "victorioşi" din această luptă, profitând de corupţia instalată de jos şi până la vârf, corupţie care macină societatea românească mai mult ca oricând în istoria acestuia.