Din păcate românii din Transilvania s-au bucurat de libertate doar două decenii (1920-1940), deoarece prin odiosul Dictat de la Viena (30 august 1940) s-au răpit din nou din trupul Transilvaniei 52.243 km cu o populaţie de 1.304.804 români (50,1%) faţă de numai 480.000 unguri şi tot atâţia secui.

Opt judeţe, din cele 23 câte număra Transilvania la acea dată, au fost înstrăinate în întregime (Ciuc, Maramureş, Năsăud, Odorhei, Satu-Mare, Someş şi Trei Scaune), iar alte trei - Bihor, Cluj, Mureş - au fost spintecate în două, creându-se un hotar artificial în însăşi inima românismului ardelean. Prin Arbitrajul de la Viena, ungurii ţineau, cu orice preţ, să-i incorporeze pe secui la masa ungureasă, ceea ce era un nonsens, deoarece cele trei judeţe secuieşti sunt înconjurate de un vast "ocean" românesc, în care ele apar doar ca o "insulă". Ungurii ştiau, însă, de ce ţineau, cu orice preţ, să incorporeze şi aceste judeţe. Pentru că, fără acestea, românii ar fi format în teritoriul cedat Ungariei în districtele Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Someş şi Năsăud, un procent de 70% din populaţie. După Dictatul de la Viena, ungurii au început, cu o furie sălbatică, încă din prima zi, barbariile asupra românilor din teritoriile cedate, deviza lor fiind: "Daco-românii vor trebui să dispară de pe acest teritoriu". De la 30 august 1940, când s-a pronunţat "Arbitrajul-Dictat" şi până la 30 octombrie, acelaşi an, adică timp de numai două luni au fost ucişi 919 români, torturaţi bestial 771 şi loviţi grav 3373. Dintre aceste masacre se detaşează, prin amploare şi cruzime, cele din comunele Trăznea şi Ip din Sălaj, fiind ucişi toţi cei găsiţi în case, pe care, apoi, le incendiau, transformând cadavrele în scrum, astfel că din cei morţi doar 68 au mai putut fi identificaţi, restul fiind arşi de vii (în comuna Trăznea). În comuna Ip, au fost ucişi 155 de bărbaţi, femei şi copii, casele fiindu-le prădate şi incendiate. Masacre de o cruzime inchizitorială s-au săvârşit (atât de armata ungară, cât şi de bandele de civili unguri) şi în judeţele Bihor, Cluj, Someş, Târnava Mică etc. Mii de broşuri erau difuzate pe teritoriul Transilvaniei de la Budapesta, instigând la omoruri, jafuri şi prădăciuni. Iată cum arată un fragment din acea broşură: "Datoria noastră (a ungurilor) este să stăpânim viaţa valahă, să nimicim orice urmă a seminţiei blestemate şi să spintecăm chiar pântecele femeilor care poartă în el un pui de valah". Ceva mai cutremurător şi mai odios nu cred că poate exista, dar acesta este adevărul gol-goluţ despre naţia ungară care se fălea în ochii lumii drept civilizată şi tolerantă cu naţionalităţile, dar în realitate regimul Horty urmărea "lichidarea odată şi pentru totdeauna şi, într-un mod cu totul original, a naţionalităţilor", ceea ce, de fapt, însemna exterminarea acestora. Nemulţumindu-se numai cu exterminarea fizică, ungurii au trecut la distrugerea conştiinţelor prin dărâmarea bisericilor ortodoxe şi greco-catolice şi chiar ale secuilor şi prin pornirea unei propagande de nedescris împotriva preoţilor, cărora li se impunea să părăsească regiunea sau li se stabilea domiciliu forţat pentru a nu putea ţine slujbele. Din cauza cruzimilor la care erau supuşi, mii de intelecutali români şi funcţionari publici a trebuit să se refugieze în România, lăsând casa şi bruma de avere agonisite într-o viaţă de om. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu ţăranii români, care au fost nevoiţi să-şi părăsească petecul de pământ, pentru că nu mai puteau îndura să fie slugi la străini, luând drumul probegiei. Din păcate, mulţi lideri unguri ar dori ca să se reîntoarcă acele vremuri, arătându-şi pe faţă "colţii", adică pretenţiile lor absurde şi plângându-se peste tot de "nedreptatea" ce li s-a făcut prin Tratatul de la Trianon când, de fapt, aşa cum am arătat în acest material, nedreptate s-a făcut românilor şi nu ungurilor, care au primit mai mult decât meritau şi decât li s-ar fi cuvenit. Să sperăm, însă, că Trianonul a dat soluţia definitivă a problemei Transilvaniei, pecetluind pentru totdeauna fruntariile dintre România cea paşnică şi Ungaria cea veşnic nemulţumită. Românii preferă să moară decât să decadă în sclavia ungurilor. A nu se uita acest lucru!