Orice realitate este un sistem complex care le conţine pe toate şi pe cele bune, şi pe cele rele, şi pe cele frumoase, şi pe cele urâte.

Să luăm de pildă un om, care are şi o faţă, şi un dos. Dezbrăcaţi-l şi priviţi-l. Privindu-i chipul, s-ar putea să-i vedeţi frumuseţea, privindu-i dosul, în mod sigur îi veţi vedea doar urâţenia. Dar el este un întreg, nu este posibil nici fără faţă, nici fără dos. Aşa sunt toate realităţile. Sensul lor pozitiv ori negativ, frumos ori urât este dat de dominanţe, iar în final de ceea ce au lăsat ele ca moştenire, ca performanţă, de contribuţie pe care şi-au adus-o la zestrea ideatică ori materială a unui loc, a unui popor, ori a omenirii.

Privindu-ne istoria, constatăm că de fiecare dată cei care luau locul celor alungaţi îi pictau pe aceştia în cele mai sumbre culori, că făceau eforturi mincinoase considerabile de a nega calităţile şi faptele pozitive ale învinşilor. Adevărul, însă, este scos întotdeauna la suprafaţă de vânturile istoriei. Atunci aflăm că dracul nu a fost chiar atât de negru, iar îngerul nu a fost chiar atât de alb. Despre pictura criminală la adresa poporului român, aceea de "morman de fier vechi", a celor care l-au împuşcat pe Ceauşescu, toată lumea este deja convinsă că a fost o acţiune programată de dezindustrializare a României şi de transformare a ei în colonie, în forma modernă de colonie, subtilă, nearmată şi inaparentă administrativ.

De 25 de ani unele dintre cele mai ascultate voci din mass media strecoară cu profesionalism între lucruri interesante şi corecte (cele neutre!) câte o îndoială în sufletul românilor, despre ei înşişi, despre istoria lor, despre personalităţile lor (repere valorice!), de la Eminescu la Enescu, Eliade etc... Şi fiindcă ne doare istoria recentă să ne uităm puţin la cel mai demonizat dintre toţi, la Ceauşescu! Este în afara discuţiei că a fost un dictator, dar nedepăşind cadrele paradigmice ale modelului comunist. Poate nega cineva că i-a scos, la venirea lui la putere, pe majoritatea foştilor deţinuţi politici, care mai erau în viaţă, până şi pe cei care au luptat cu arma în mână în munţi împotriva comunismului (cei ce nu muriseră încă!)?

A fost acesta un gest al luptei de clasă ori al interesului naţional? Îl poate acuza cineva că nu a fost patriot? I se poate nega faptul că singur a avut curajul de a se opune pactului de la Varşovia, de a nu participa la invadarea Cehoslovaciei şi de a critica vehement această invazie? Ideea dezarmării nucleare îi aparţine! Actuala îngheţare a înarmării nucleare nu este un bun al omenirii întregi? Orice alt popor şi-ar face un titlu de glorie din acest fapt. A intermediat între China şi fosta Uniune Sovietică, între SUA şi China, între Israel şi Mişcarea Palestiniană. Vrem nu vrem, ele sunt consemnate în istorie. În toată istoria conducătorilor români, a mai jucat cineva un rol de asemenea dimensiuni planetare?

La prima vizită în SUA, preşedintele american spunea, la presă, cu emoţie, că „este o onoare pentru el şi pentru SUA să primească o asemenea personalitate! Era mincinos sau pervers preşedintele SUA? Regina Angliei l-a plimbat, alături de ea, cu caleaşca regală, prin Londra, afişându-se mulţimii. Or regina ştia vorba francezilor: "Spune-mi cu cine eşti prieten ca să-ţi spun cine eşti". A fost perversă regina Angliei? S-a mai bucurat careva dintre conducătorii României, fie ei şi regi, de o asemenea onoare? A! Că atunci când am interesul te sărut, iar când nu mai am interes te împuşc, asta nu îi mai aparţine lui! Munci faraonice? Da. Canalul Dunărea-Marea Neagră este ca dimensiune şi cantitate de muncă al treilea canal navigabil din lume.

Prima propunere de săpare a acestui canal s-a făcut în 1837 de către diplomatul englez David Urquhart, dar sultanul s-a opus. De atunci generaţii după generaţii au fost preocupate de idee, dar au fost neputincioase. În perioada interbelică, când România era petrolier ce este azi Dubaiul, s-ar fi putut, dar banii, atunci, ca şi acum, nu rămâneau în ţară. Ce lasă arabii din Emirate urmaşilor şi ce au lăsat administraţiile regale românilor, stând pe pungi de petrol? Primele două canale navigabile ale lumii au fost făcute de consorţii internaţionale, Canalul Dunărea - Marea Neagră a fost făcut de o ţărişoară. El rămâne definitiv în istorie. "Faraonică" este şi Casa Poporului, a doua clădire ca mărime din lume, prima ca mărime în Europa. A fost muncă forţată? Da. Au fost accidente de muncă? Sunt şi la NASA! Îi blamează cineva pe faraonii care au construit piramidele? Ce ar fi Egiptul fără piramide? Când vizitează Coloseumul turiştii îl înjură pe Împărătul Vespasian, care belea populaţia care aduna şi banii din "Vespasiene" ca să ridice circul, sau laudă arta construcţiei la romani şi măreţia Romei? N-are rost să continuăm argumentarea.

Imbecili cu pretenţii docte nu ştiu dacă, vorbind în numele lor sau angajaţi, au propus distrugerea clădirii! Coloseumul este simbolul Romei antice şi actuale! Bucureştiul nu are nevoie de un simbol? Ia ghiciţi pe cine deranjează? Televiziunea germană l-a prezentat ca pe o mândrie a Europei. Noi? Este fructul voinţei tiranice a lui Ceauşescu, care a avut ambiţia de a arăta că doar cu mână de lucru românească şi cu materiale româneşti poate construi ceva similar oricărei alte construcţii din lume. Iar interiorul, atâta cât este finalizat, este admirat de orice turist, de pe orice meridian! În timpul lui Ceauşescu România figura tot timpul ca a 10-15-a putere sportivă a lumii! Când din imbecilitate ideologică sistemul comunist, minus România, a boicotat Olimpiada din SUA (1984) România a fost, după gazde, a doua putere sportivă mondială a lumii la acea Olimpiadă, între 140 de ţări. Indiferent de absenţa URSS şi a acoliţilor săi, nu uitaţi că după România figurau Germania Occidentală, China, Italia, Canada, Japonia, Anglia etc...

România venea acasă cu 53 de medalii! Istoria nu va reţine nici frigul, nici întunericul, va reţine doar recordurile şi numărul de medalii de aur. Atunci am răbdat, dar ne-a rămas ceva. Azi răbdăm, dar cu ce ne alegem? Comunismul a fost o ideologie atee, dar în perioada lui Ceauşescu s-au renovat cele mai multe mănăstiri, comparativ cu orice altă perioadă de 25 de ani! Nu cumva altceva decât raţiunile ideologice comuniste îl motivau pe Ceauşescu? Detractorii îi pun în minte motivaţii fanatic comuniste! De fapt Ceauşescu a vrut să recupereze ceea ce le-a furat istoria românilor. Se ridică o întrebare cutremurătoare. Dacă după ruptura din decembrie, în locul trădătorilor, ar fi ajuns pe scaunul de comandă al ţării un patriot, care ar fi urmărit interesele românilor şi ale României, ar fi fost împuşcat şi el? Ce ziceţi? Mai avem noi oameni cu sânge în instalaţie? Ceauşescu va rămâne încă un timp un personaj controversat.

Istoria, însă, pe măsură ce va trece timpul, îi va reţine doar performanţele, aşa cum azi nimeni nu îi reproşează lui Mihai Viteazul legarea de glie a ţărănimii şi îi reţine doar victoriile care ne onorează! Detractorii vor sfârşi în canalele de scurgere ale istoriei, aşa cum au sfârşit detractorii Turnului Eifel, azi simbolul Parisului, cum a sfârşit cei care au rupt şi prăbuşit statuile sfinţilor de pe catedrala Notre Dame! Eu am privit personajul doar din faţă. Nu îi neg dosul. Fiecare are dreptul să se uite la ceea ce îi place!

Ce vezi este una, ce înţelegi este alta! Nu am fost un beneficiar al comunismului! Nu am deci nici un motiv de a-l apăra. Comunismul nu a fost dorit de români când le-a fost băgat pe gât de către cei care azi îl critică şi nu a fost apărat de nici un român când s-a prăbuşit. Consider modelul social comunist un model inferior din punct de vedere uman, care nu permitea o viaţă culturală, spirituală şi ştiinţifică autentică.

De altfel, prăbuşirea acestora în comunism este clară tuturor. Nu am nici un motiv de a-l apăra pe Ceauşescu. Mă interesează doar adevărurile pe care le va reţine istoria. Sunt adevărurile noastre ca popor.