Ofensiva catolicismului împotriva Bisericii Ortodoxe Române îşi are rădăcini adânci în istorie. E bine cunoscut faptul, pentru cei familiarizaţi cu istoria Transilvaniei, că după ocuparea treptată a Transilvaniei de către Regatul ungar, a început o amplă acţiune de prigonire a românilor şi a Bisericii lor Ortodoxe, acţiune patronată de papii Romei şi de regii Ungariei.

Transilvania sub Imperiul Habsburgic

După cum se ştie, anul 1688 a inaugurat o nouă perioadă în istoria Transilvaniei, această veche provincie românească trecând în stăpânirea Imperiului Habsburgic, rămânând în această situaţie până în anul 1918. Îndată după trecerea Transilvaniei în stăpânirea habsburgilor catolici, aceştia au început să acţioneze pentru consolidarea stăpânirii lor. Prin atragerea românilor ortodocşi la unirea cu Biserica Romei se urmărea, pe de o parte, creşterea numărului catolicilor şi, implicit, creşterea rolului politic al statului catolic ardelean. Situaţia economică şi socială a preoţilor ortodocşi transilvăneni era dramatică. De situaţia grea în care se afla preoţimea ortodoxă din Transilvania au profitat iezuiţii catolici, care, în complicitate cu imperialii de la Viena, au înfăptuit dezbinarea religioasă a neamului românesc din Transilvania, mergând pe principiul: divide et impera.

Momentul 1948
Ştim cu toţii ceea ce s-a întâmplat în anul 1948, când credincioşii greco-catolici au fost forţaţi de situaţia politică să revină în Biserica Ortodoxă. Oricât s-ar încerca dramatizarea acestui eveniment, acesta nu se poate compara cu drama românilor ortodocşi transilvăneni, care au fost nevoiţi să suporte sute de ani umilinţele venite din partea catolicismului. Cu excepţia ierarhilor şi a unui grup restrâns de preoţi şi credincioşi, care nu au acceptat trecerea la Ortodoxie, marea masă a credincioşilor greco-catolici au rămas ancoraţi în credinţă, chiar dacă au fost integraţi în Biserica Ortodoxă, bine ştiut fiind faptul că la acea vreme Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi întreg ritul ortodox folosit de Biserica unită nu era prea mult afectat de influenţele catolice aşa cum este astăzi. Prin urmare, credincioşii greco-catolici, deveniţi ortodocşi în 1948, şi-au continuat în mod firesc viaţa liturgică, şi-au botezat copiii, şi-au înmormântat părinţii, şi-au cununat tinerii, s-au rugat, au postit etc. cu gândul la Hristos şi mai puţin la scaunul Romei. Alături de preoţii ortodocşi s-au integrat în viaţa bisericii, folosind în continuare bisericile, cimitirele, casele parohiale, terenurile aferente parohiei ş.a.m.d. Credincioşii greco-catolici, deveniţi şi rămaşi ortodocşi din 1948 până azi, nu s-au simţit trădaţi în simţămintele lor religioase de preoţii ortodocşi, motiv pentru care au şi rămas fideli Bisericii Ortodoxe după 1990, refuzând să se întoarcă în sânul catolicismului. Doar recenta propagandă catolică bazată pe avantaje materiale justifică interesul unora pentru Biserica unită. Avem intelectuali trecuţi la catolicism pentru un post de profesor universitar, o bursă de studii într-o universitate apuseană etc. Credincioşilor de rând, în schimb, li se promit ajutoare materiale necesare traiului de zi cu zi, renunţarea la taxele bisericeşti, medicamente gratuite etc. Marea masă a românilor transilvăneni doreşte însă să rămână în sânul Bisericii Ortodoxe, în bisericile care le-au construit înaintaşii lor.

Ale cui sunt bisericile românilor?

Cu toate acestea însă, Biserica Romei se face stăpână pe bisericile satelor şi oraşelor româneşti. Nu contează că într-o localitate numărul greco-catolicilor este nesemnificativ. E mai bine, în varianta catolică, să fie scoşi din biserică 300 de credincioşi şi să intre 30! Cum rămâne cu imoralitatea acestui gest, din moment ce toţi credincioşii unei localităţi sunt moştenitorii înaintaşilor care au construit biserica respectivă, că doar n-a ctitorit-o Benedict al XVI-lea şi nici înaintaşii lui ? Nu e un secret pentru nimeni că noi, ortodocşii, suntem acuzaţi de slujbaşii Vaticanului că am furat bisericile credincioşilor greco-catolici. Ne întrebăm şi noi: cine a furat bisericile românilor transilvăneni ? De la cine s-au furat ? Cine sunt, în fapt, hoţii bisericilor românilor transilvăneni? Dacă mergem pe firul istoriei constatăm că în orice localitate există o biserică ridicată din străbuni. În locul celor mai noi au existat altele ridicate de înaintaşi. Mergând din veac în veac, până la începuturi, constatăm că, într-o perfectă ordine, bisericile s-au transmis din moşi strămoşi urmaşilor, fiecare generaţie adăugând ceva la ele sau ridicând altele noi. Este adevărat că au fost şi momente în istorie când bisericile nu au aparţinut celor care le-au construit. Au existat momente când au fost luate şi date altora, care slujeau alte interese decât cele ale bisericii şi a neamului. Acest lucru poate fi confirmat de habsburgii catolici care, începând cu veacul XVIII, i-au alungat pe românii ortodocşi din bisericile lor şi le-au dat altora. În schimb, în 1948 bisericile comunităţilor greco-catolice au rămas în folosinţa credincioşilor şi doar anumite imobile au revenit statului român. Decretul 358 din 1948 precizează: "Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor menţionate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a bunurilor fostelor parohii, revin statului român". Aşadar, bunurile parohiale nu le-a luat statul şi, prin urmare, statul nu poate distribui biserici, case parohiale, cimitire etc, întrucât acestea au aparţinut întotdeauna comunităţilor de credincioşi, inclusiv în perioada comunistă. Prin urmare, bisericile comunităţilor, casele parohiale etc. nu au fost furate de Biserica Ortodoxă, aşa cum mereu se insinuează de reprezentanţii Vaticanului.
Cu toate acestea, clasa politică românească şi-a mai arătat încă o dată politica practicată în genunchi faţă de puterile occidentale, la fel ca şi în cazul moştenirii Gojdu, adoptând Legea 241/2005, prin care latifundiarii Blajului sunt giraţi să-i alunge pe românii transilvăneni din bisericile construite de părinţii şi străbunii lor. Ne întrebăm: ce drept juridic şi moral poate avea Vaticanul, reprezentat de mercenarii unei Biserici, care a destrămat unitatea neamului românesc, asupra unui locaş de cult dintr-o anumită localitate a Transilvaniei, mai presus decât cei care l-au construit prin sudoarea frunţii lor ?

Ipocrizia clasei politice româneşti

Am constatat, din păcate, că avem o clasă politică incapabilă să găsească o soluţie morală şi etică, care s-ar fi cuvenit să ţină cont de realitatea din teren, adică de numărul credincioşilor celor două Biserici, întrucât toţi au dreptul la moştenirea străbunilor. Ne întrebăm: de ce marile catedrale din Marea Britanie şi Germania, care au fost ridicate de britanicii şi germanii catolici din secolele XI-XIV, nu sunt restituite Vaticanului, ci le moştenesc anglicanii şi luteranii din secolul XVI până în vremea noastră. Acolo nu funcţionează aceeaşi legislaţie de la Bruxelles? Ba da! Numai că acolo politicienii îşi fac datoria faţă de cei care i-au votat! La noi bat metanii şi fac cruci electorale!
Preoţilor şi credincioşilor ortodocşi le revine misiunea de a apăra Ortodoxia prin fapte, nu prin vorbe. Au trecut vremurile când Ortodoxia putea fi apărată prin cuvânt. Acum e vremea mărturisirii prin jertfă. Apărarea Ortodoxiei ne revine tuturor, preoţi şi credincioşi deopotrivă. Oricâte intrigi ar ţese mercenarii Vaticanului, unitatea tuturor românilor ortodocşi din Transilvania va putea face faţă unei justiţii oarbe şi nefireşti, patronată de la Vatican via Bruxelles şi Bucureşti!