Se pare că pentru aceste alegeri prezidenţiale avem o puzderie de candidaţi, astfel că va fi foarte greu pentru alegători să discearnă şi să decidă, nefiindu-le făcute cunoscute principalele caracteristici ale acestora sub aspectul temperamentului, caracterului, aptitudinilor, atitudinilor, capacităţilor fizice sub aspectul rezistenţei la efort şi travaliul pe care îl presupune această funcţie.

Pentru a fi în cunoştinţă despre toate acestea, probabil că nişte texte psihologice la care să fie supuşi candidaţii n-ar fi deloc un lucru rău. Subliniem doar faptul că, sub aspectul temperamentului, se recomandă persoanele cu temperament sanguin şi, în niciun caz, cele cu temperament coleric sau diabolic.

În continuare, încercăm să prezentăm câteva "repere" sau cum ar trebui să fie un bun conducător de ţară. În primul rând un conducător de ţară ar trebui să posede temeinice cunoştinţe (teoretice şi practice) în domeniul economic, juridic, diplomatic şi să aibă şi o cultură generală cât mai largă şi diversificată. Apoi, cel care vrea să fie conducător trebuie să ştie, din capul locului, că misiunea lui este una naţională, adică la dispoziţia cetăţenilor, având un comportament echilibrat, echidistant şi deasupra oricăror interese individuale, familiale, de grup sau politice. El trebuie să conducă ţara spre un regim democratic şi cu o economie prosperă, ceea ce presupune că este necesar să fie foarte bine informat asupra tuturor problemelor şi realităţilor economico-sociale, politice, performanţele sale fiind date de stilul de conducere. Conducătorul ţării trebuie să conducă din "umbră" puterea executivă şi nu să se implice direct în procesul administrativ, pentru a nu submina prestigiul primului-ministru şi al miniştrilor, care ar putea împinge toată responsabilitatea pentru eventuale eşecuri asupra sa, arătându-l cu degetul şi neasumându-şi propriile greşeli şi eşecuri.

Un bun conducător este acela care are abilitatea, capacitatea şi priceperea de a obţine ascultare fără constrângere, prin respectul faţă de lege şi faţă de oameni, a căror încredere se câştigă prin măsuri care să ducă la prosperitatea lor, la demnitate şi nu la mizerie şi umilinţă, prin tratament egal, fără favoritisme, prin înfrânarea excesului, abuzului şi actelor dictatoriale, prin respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei etc. În acelaşi timp, conducătorul trebuie să fie suficient de autoritar (nu excesiv) pentru a impulsiona funcţionarea normală a tuturor structurilor statului, încurajând lucrul bine făcut şi descurajând lucrul făcut de mântuială, lenea şi nepăsarea.

Pentru a ridica prestigiul ţării trebuie să ştie să atragă în jurul său personalităţi şi elite cu valoare profesională şi morală ridicată, unanim acceptate, capabile să simbolizeze şi să reprezinte neamul românesc în afara ţării, iar în situaţii de importanţă majoră pentru ţară, să unească în jurul său toate forţele politice, chiar şi opoziţia (sau mai ales opoziţia). Ideal ar fi ca prin abilitatea sa şeful statului să pună capăt luptei sterile dintre opoziţie şi putere, deoarece aceasta nu duce le niciun rezultat, ci doar la blocarea activităţii Parlamentului şi a altor instituţii ale statului.

Deciziile pe care le ia conducătorul statului nu trebuie să fie pripite, ci bine fundamentate, evitând schimbările bruşte şi rapide în economie şi administraţie, pentru că se pot crea goluri ce nu pot fi umplute de azi pe mâine, iar rezolvarea problemelor trebuie făcută cu promptitudine, fără a se lăsa un decalaj prea mare între momentul apariţiei şi cel al rezolvării deoarece s-ar putea ca soluţiile să nu mai fie actuale.

Răspunderea uriaşă care va apăsa pe umerii noului conducător al statului este consolidarea regimului democratic aşezat pe baze sociale controlate de economia de piaţă, care presupune cvasipreponderenţa proprietăţii private, ca bază a producţiei de mărfuri, distribuirea şi redistribuirea venitului naţional pornind de la principiul că "orice societate în care oamenii nu se ajută între ei este sortită pieirii", ori redistribuirea venitului naţional este mijlocul de a nu lăsa societatea să moară.

Dreptate, în general, şi dreptate socială, în special, adevăr, echilibru şi chibzuinţă în conducere sunt principalele idei călăuzitoare ale unui conducător de stat. În legătură cu problema echilibrului, părintele Dumitru Stăniloaie spunea: "Omul echilibrat este ca vizitiul care frânează caii mai iuţi şi îi încurajează pe cei zăbavnici ştiind că dacă îi lasă pe unii să-i covârşească pe ceilalţi, trag în şanţ şi nimicesc şi căruţa şi vizitiul, căci el este ce mână caii şi, în acelaşi timp este purtat de ei. Dacă nu-i mână ţinându-i în unitate e dus în prăpastie". Aviz celor ce candidează la "prezidenţiale", căci preşedenţia nu este o joacă, ci incumbă o mare responsabilitate!