Pământul - între durere şi resemnare? La peste 13 ani de la intrarea în vigoare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, lupta pentru pământ continuă să producă multe nemulţumiri, scandaluri şi procese. Există, încă, multe cazuri în care oamenii nu îşi pot recupera terenurile care le aparţin, chiar dacă dispun de titlu de proprietate. Alţii au ajuns să se bată, să-şi provoace unul altuia leziuni corporale care duc la internarea în spital sau, pur şi simplu, să ocupe cu forţa terenurile care cred că ar trebui să le aparţină. Deşi în anul 2000 a intrat în vigoare o altă lege, Legea nr. 1/2000, care ar trebui să vină în ajutorul celor care doresc să intre în posesia terenurilor revendicate şi care vine în completarea Legii 169/1997, de modificare a Legii 18, lucrurile nu au intrat, încă, pe făgaşul normal. Cu documentele în mână, de la Ana la Caiafa Sute de oameni nu reuşesc să intre în posesia terenurilor care li se cuvin, deşi au făcut toate demersurile necesare pentru a li se recunoaşte drepturile. Şi când te gândeşti că actul fundamental al Statului Român - Constituţia - stabileşte că dreptul de proprietate privată este garantat, ajungi să te întrebi, oare, în ce-o consta această garanţie? Şi asta deoarece, în practică, oamenii sunt purtaţi de la Ana la Caiafa, de la primar la inginer, fără ca să li se rezolve însă problemele. Un asemenea caz este cel al doamnei Emilia Ilisie, domiciliată în municipiul Oradea, care, din anul 1998, se luptă să primească ceea ce i se cuvine. Cititoare fidelă a ziarului "Crişana" şi ajutată de o rudă care, chiar dacă este de etnie maghiară, a apelat la un cotidian românesc în lupta sa pentru dreptate, considerându-l cel mai apropiat de bihoreni, bătrâna ne-a vizitat la redacţie, relatându-ne povestea ei despre pământ, viaţă şi ceea ce consideră ea că o nedreptăţeşte: "În data de 26. 03. 1998, am depus o cerere la secretariatul comunei Săcueni, prin care am solicitat să mi se reconstituie dreptul de proprietate asupra diferenţei de teren agricol neretrocedat de 30 ha, care mi se cuvine ca moştenire după mama şi după unchiul meu. Am aflat, în data de 26.09.2003, că, în loc de 30 de hectare, a fost stabilită o suprafaţă de 22 ha, deci cu o diferenţă de 8 ha mai puţin faţă de cât am dreptul. Am depus o contestaţie la Primăria Săcueni, prin care solicitam să mi se atribuie şi diferenţa, dar nici până în prezent nu am primit un răspuns. Deşi am primit o adeverinţă de punere în posesie pentru o suprafaţă de 20 de ha, nici până acum nu mi-am intrat în drepturi. În cazul în care nici de data aceasta situaţia nu se va clarifica, mă văd obligată să acţionez în judecată Primăria, iar eu, împreună cu întreaga mea familie, voi intra în greva foamei, în faţa Primăriei orăşeneşti". Mai mult, femeia crede că nu este pusă în posesie pentru că primarul ar fi dat terenurile mai bune (sub care există o pânză de apă termală) unor grupuri de interese, şi că acesta ar fi motivul tergiversării punerii în posesie. Unde s-a "evaporat" terenul agricol? Din dorinţa de a-i da o mână de ajutor acestei femei, care a ajuns la capătul răbdării, ne-am deplasat în oraşul Săcueni, pentru a afla care este de fapt situaţia. Inginerul topograf care se ocupă cu aceste probleme ne-a declarat: "Eu cunosc doar de un an acest caz, mai precis de când am ocupat, prin concurs, acest post. Ceea ce pot să vă spun este că e vorba despre o situaţie destul de complicată. Am primit multe sesizări şi cereri din partea doamnei respective, dar, din păcate, nu putem face mare lucru. În primul rând, dumneaei se contrazice în cererile pe care le face, de fiecare dată revendicând o altă suprafaţă de teren agricol. Deşi Emilia Ilisie spune că are titlu de proprietate, am întâmpinat şi aici o problemă, deoarece şi ceilalţi doi fraţi ai persoanei în cauză dispun de adeverinţă de retrocedare a terenului respectiv şi revendică aceeaşi suprafaţă. Mai mult, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra a 20 de ha de teren agricol, teren asupra căruia avea mai mult sau mai puţin dreptul. Singura soluţie pe care noi o recomandăm, în acest caz, este acţionarea în judecată, pentru a se stabili, pe cale judecătorească, cine şi la cât teren are dreptul pentru că, aşa cum rezultă din evidenţele noastre, nici proprietatea asupra celor 20 de hectare de teren nu este, pe deplin, dovedită?. Referitor la punerea în posesie, inginerul topograf a recunoscut că, la Săcueni, aceasta este o problemă destul de ?sensibilă? şi că lucrurile înaintează greu, nefiind delimitate, în totalitate, suprafeţele aferente fiecărui proprietar. Într-adevăr, doamna Emilia Ilisie dispune de un titlu de proprietate asupra a 20 ha de teren, dar nici la ora actuală ea nu a fost pusă în posesia acestora. Motivele invocate de Primăria Săcueni în acest caz sunt de ordin tehnic, dar situaţia trenează, însă, de mai multe luni. Singura soluţie este, aşadar, acţionarea în judecată. Cum, însă, ştim cu toţii, justiţia din România este, adeseori, oarbă şi nici acest demers nu garantează că se va face dreptate. Pe lângă toate acestea, mai intervin numeroasele cheltuieli de judecată, onorariile avocaţiale, cheltuielile de transport etc. De, până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii?