O moţiune de cenzură, de oriunde s-ar lansa, nu poate fi decât o diatribă la adresa unui guvern rău, care trebuie să plece pentru ca un guvern bun să încerce să nu facă umbră pământului degeaba. Dar, înşiruirile de dileme "sau-sau", "vrem asta- vrem ailaltă" puse pe multe pagini şi citite vreme de aproape o oră, ieri, la Parlament n-au fost suficient de percutante ca să merite interesul celor care le vor dezbate şi vota peste aproape o săptămână. Şi nici atenţia membrilor Guvernului "rău", care au venit totuşi disciplinaţi să-şi asculte rechizitoriul. Rezervele de luare-aminte se acumulează şi conservă pentru circul din 3 octombrie. Şi dacă moţiunea de cenzură poate fi ascultată lejer doar cu o ureche, spectacolul auditoriului este nostim de urmărit, mai ales pentru amatorii de zeflemeli circumstanţiale. De exemplu, la ironie uşoară, poate fi înscris faptul că, însărcinat cu citirea textului, ce nu părea să intereseze pe cineva, a fost senatorul Cristian Diaconescu. În viaţa de partid, un purtător de cuvânt greu de găsit, dar, zice-se, cu ambiţii de prezidenţiabil. Acum a vorbit cam 52 de minute, cât nu rosteşte o dată la un talk-show sau la o conferinţă de presă. Tot la ironii moderate s-ar putea înscrie şi prezenţa supăraţilor din PSD. A lui Adrian Năstase, care se exilase lângă Norica Nicolai, o ascultătoare răbdătoare şi binedispusă. După încheierea şedinţei a plecat fără să i se simtă lipsa. A lui Miron Mitrea, călătorul printre gheţurile polare şi navetist la DNA, care a dat câteva ture, ca pe podiumul de modă, traiectorii în care a strâns mâna imparţial lui Mircea Geoană (pe care l-a făcut să zâmbească fals), dar şi lui Călin Popescu Tăriceanu (care-şi mai alunga urâtul legănându-se uşor cu scaunul). Chiar şi cea a lui Sorin Oprescu, abia putându-şi duce blazarea, sosit dintr-un vechi obicei cam pe ultimii cincizeci de metri. A lipsit Ion Iliescu. Şi pentru că toate trebuiau să poarte un nume, vorba poeziei, şedinţa a fost onorată de prezenţa parţială a lui Viorel Hrebenciuc. Normal că mult-lăudatul om din umbră nu prea se omoară cu plenurile, din simplul motiv că nu se asortează cu spectacolele la care intri cu bilet ieftin, ci, întotdeauna, cu acelea la care publicul este minim. A fost prima ieşire de gală a moţiunii de cenzură. La următoarea şi cea din urmă, s-ar putea lăsa cu lacrimi. Jocul aparenţelor a vrut să ducă acest subiect şi eveniment într-un fel din derizoriu. S-a contabilizat fervent câte zile a întârziat apariţia sa (în România, ţara termenelor care nu se respectă niciodată). A fost făcută decor pentru tragi-comedia "care pe care în PSD şi toţi grămadă pe «prostănac»". Chiar şi după ce s-a materializat, s-a chibiţat la strângerea voturilor. Acum s-a deschis casa de pariuri la "trece-nu trece" (dar aceasta e deja în afara deriziunii). Se negociază de zor cam tot ce poate fi subiect de târguială. În adevăr, săptămâna viitoare, pe vremea asta, ne-am putea trezi cu guvernul lipsă. Zarurile au fost aruncate, jocurile nu s-au făcut, orice poate pica.