Becali şi-a prezentat colecţia de primăvară-vară 2011
Aşa cum ne-a obişnuit, "designerul" Gigi Becali a făcut schimbări majore printre "modelele şi accesoriile" folosite în plin an competiţional, realizând o nouă colecţie pentru sezonul primăvară-vară al anului 2011 al casei Steaua.
Prezentarea noii colecţii a avut loc pe acelaşi podium ca şi până acum, folosit la toate evenimentele majore ale lui Becali, covorul roşu din curtea "Palatului". Sorin Cârţu este noutatea principală de la Steaua, Becali scăpând fără prea mare greutate de "accesoriile" din colecţia de toamnă, Marius Lăcătuş şi Mihai Stoica. Ajutat de prietenii braşoveni care au câştigat în Ghencea după 40 de ani, Becali a recunoscut că nu a încercat să-l întoarcă din drum pe Lăcătuş, ba mai mult, aştepta demisia acestuia. În ceea ce-l priveşte pe Mihai Stoica, a fost nevoit să-l aducă pe Sorin Cârţu pentru a fi sigur că fostul manager general va renunţa la funcţia avută. Deşi la început a dat senzaţia că nu va face schimbări după demisia/demiterea lui Lăcătuş, precizând luni dimineaţă că n-are în mânecă "o colecţie" nouă şi va merge pe mâna secunzilor Gabriel Caramarin şi Eduard Iordănescu, seara s-a prezentat la TV, pentru a oferi o avanpremieră a colecţiei pentru sezonul primăvară-vară al anului 2011. Show-ul prezentat luni seară de Becali a fost pe placul tuturor fanilor acestuia. Ajuns mai devreme în studiouri, i-a bătut în geam, pe când se afla în direct, moderatoarei Dana Grecu. "Bate cineva. Aaaa, e domnul Becali... Bună seara domnul Becali", a fost replica moderatoarei. A urmat prezenţa într-un alt studio pentru Becali, asezonată cu un dialog la distanţă între Piţurcă şi Mihai Stoica, primul intrat prin telefon, al doilea "interpretat" de moderator, care îi relata spusele celui care a fost manager general la Steaua. "Domnul Piţurcă, Stoica a zis că atunci când aţi văzut un laptop, v-aţi suit pe el, că aţi crezut că e cântar", "«Coana Miţă» are personalitate, pleacă de la Steaua acum că vine Cârţu. E plină de personalitate «Coana Miţa»", n-a întârziat replica lui Piţurcă, care îl consideră pe Stoica principalul vinovat pentru locul în clasament al Stelei. Dialogul la telefon cu Piţurcă, întins pe o jumătate de oră, a fost acompaniat de râsul, uneori isteric, al "artistului" Becali, care nu s-a putut abţine nici când a văzut imaginile cu jucătorii stelişti şi cu managerul general Mihai Stoica în genunchi în faţa suporterilor. Tot Becali i-a replicat lui Marius Lăcătuş, intrat şi el prin telefon la un moment dat şi având o voce mai tristă ca niciodată: "E doar fotbal mă, Marius, n-ai de ce să fi supărat". Becali a explicat şi de ce nu a ales moda retro pentru colecţia primăvară-vară 2011. "M-am gândit şi la Stoichiţă. Virgil (n.r. - prietenul, ruda şi "cancelarul" lui de la Palat) mi-a zis că Stoichiţă lua campionatul cu echipa asta. M-am gândit pe urmă că nu o să-l mai accepte suporterii". Liniile principale ale noii colecţii au fost anunţate de Becali, cu şapte titulari ştiuţi deja pentru partida cu Victoria Brăneşti, un nou căpitan, în persoana eternei rezerve Eric Bicfalvi, şi 14 victorii din ultimele 14 meciuri rămase din sezonul 2010/2011. După colecţia toamnă-iarnă 2010, cu Victor Piţurcă şi jucătorii aduşi de acesta, care a eşuat nu din cauza rezultatelor, ci a pretenţiilor de creator principal al fostului selecţioner, după reactivarea tehnicianului Ilie Dumitrescu pentru doar câteva etape, după încercarea cu neiniţiatul Eduard Iordănescu şi după ce moda retro, pentru a treia oară, cu Marius Lăcătuş, dar şi cu faimoasa revenire a lui Mihai Stoica, n-a mers, urmează Sorin Cârţu, un antrenor cunoscut mai ales pentru temperamentul său, decât pentru rezultatele obţinute.
Însă, cunoscându-l pe Gigi Becali, care surprinde publicul mai des decât Lady Gaga, ar trebui să ne aşteptăm pentru colecţia toamnă-iarnă 2011 la noi schimbări radicale, poate cu reveniri ale lui Victor Piţurcă sau Cosmin Olăroiu, dar sigur cu plecarea lui Sorin Cârţu şi a măcar jumătate din jucătorii stelişti.
Florin Radu
Comentarii
Nu există nici un comentariu.