Orice atentat terorist dezvăluie în primă fază o breșă în sistemul de securitate. Dar dincolo de acest sistem, asigurat de instituțiile statului, mai există un sistem de securitate invizibil, însă la fel de important. E vorba de orientarea culturală a unei societăți, de modul ei de-a se raporta la viață în general.

Mentalitatea vestică din ultimele decenii a fost profund marcată de pacifism, autoculpabilizare istorică și-n general de tendința masochistă de-a îmbrățișa dușmanii societății occidentale. Totul a venit din interior, în special grație  stângismelor politice. Aceasta e breșa cea mai adâncă pe care o speculează terorismul islamist. Asasinii fanatici știu că, după orice acțiune a lor, o perioadă de timp crește vigilența autorităților și că oricum mai multe atentate sunt dejucate decât reușite. Pentru ei asta nu e o problemă, ei știu că grozăvia unui atentat e suficientă pentru a declanșa unda de șoc a terorii în sânul societății. Dar cel mai important lucru pe care-l știu și pe care-l exploatează cu o cruzime de reptile ucigașe e că pot miza pe dușmanii din interior ai societății occidentale. Cei care și acum, după atacul de la Bataclan, fie că sunt filosofi vedete, gen Michel Onfray, care afirmă: "Franța trebuie să înceteze cu politica sa islamofobă" sau formatori de opinie cu aceleași vederi, dizolvă unitatea societății occidentale în fața propriilor ei atacatori. Tot acest curent nu face decât să înmoaie voința autorităților care ar trebui să treacă la expulzări în masă, la a-și curăța grajdurile societății. Teroriștii din spate, nu dinamitele ambulante, cunosc toate aceste slăbiciuni care în cazul Franței sunt cel mai ușor de  adulmecat.

Dincolo de aceste considerente actuale, terorismul musulman nu e un fenomen nou. La sfârșitul anilor șaizeci începea deja ceea ce avea ulterior să devină practica favorită a atacatorilor fanatici, deturnarea avioanelor. De la câteva deturnări  sporadice, numărul acestora avea să crească în anii 70 la cinzeci, șaizeci pe an. În același timp, guvernele de stânga, care au ținut mereu partea arabilor în disputa cu Israelul, au continuat politicile inconștiente de imigrație. Obsesia toleranței față de altă, cultură și religie a ajuns să fie împinsă până într-acolo încât iată că e tolerat  intolerabilul, doar de dragul corectitudinii politice. E adevărat că și această ideologie politically correct își are privilegiații ei, rromii noștri suportând pe propria piele acest dezavantaj. 

Ar mai merita evidențiat un paradox, Franța care își contestă identitatea creștină, fiind patria laicității și chiar a ateismului, adoptă inconștient o blândețe de miel creștin în fața acestor măcelari ieșiți de sub dunele de nisip. Măsurile pe termen scurt, adică întărirea securității, se iau și se vor lua neîndoios, dar reevaluarea orientării culturale nu este probabilă, iar acest fapt va întreține vulnerabilitatea societății, funcționând ca o plasă cu găuri mari prin care vor trece în continuare toate lighioanele deșertului.