După opt ani de neputinţe şi ghinion, cu trei prezenţe la turneele finale ratate, România s-a calificat la Euro 2008. Un antrenor şi o generaţie insistent criticaţi şi contestaţi îşi iau revanşa. În acest timp, fotbalul românesc e zguduit de războiul Hagi - Becali, un conflict cu semnificaţii aparte şi consecinţe neaşteptate.
Contrar obiceiului emoţiilor până în ultimul moment, de această dată calificarea e asigurată cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor. E răzbunarea fericită a unei generaţii ce fusese catalogată, prematur şi nedrept, ca fiind ratată. Piţurcă îşi ia, la rândul său, revanşa, după ce, în urmă cu opt ani, a fost dat afară de la Naţională, deşi ne calificase, şi atunci, la Campionatul European. Înlăturarea sa de atunci a fost cauzată de un conflict cu liderii echipei, Gică Hagi şi Gheorghe Popescu. I-a succedat Emerich Ienei, care a dus echipa în sferturile de finală ale Campionatului European. A fost ultima performanţă a Generaţiei de Aur. Între timp, Hagi şi-a încheiat cariera de fotbalist, a ratat-o pe cea de antrenor şi părea să fi renunţat şi la mândria proprie, după umilinţele îndurate în tăcere din partea lui Becali. Din fericire, fostul mare fotbalist a demonstrat, în aceste zile, că nu şi-a pierdut demnitatea. Atacul declanşat de el l-a scos din minţi pe oier, care a ripostat cu o avalanşă de mizerii ce dau măsura micimii sale umane. Circul făcut pentru a-l obliga pe Hagi să plece de la Steaua şi jignirile revărsate asupra lui au cunoscut, săptămâna aceasta, un apogeu mizerabil. Puţinii rătăciţi pe care Jiji i-ar mai fi putut păcăli cu ceva au avut ocazia să se lămurească definitiv cu ce specimen jegos au de-a face. Orbit de trufie şi frustrări, Becali a dovedit că nu are nici un fel de limite şi de scrupule, încălcând regulile elementare ale prieteniei, ale relaţiei naş-fin şi ale aceleia dintre proprietarul şi antrenorul echipei, ca să nu mai vorbim de bun simţ. Nu ar fi primul din lume care nesocoteşte legături sufleteşti sau de rudenie, darămite raporturile patron-angajat. Comportamentul de bivol arogant şi agresiv este tipic pentru o mare parte din patronii români. „Becali trebuie să ştie că nu banii fac valoarea, ci valoarea aduce banul", a spus Ienei. Vorbele lui ar trebui să le sune multora dintre înavuţiţii fără alt merit decât acela al iuţelii de mână într-o societate buimacă şi fără măsură în afişarea ostentativă a potenţei financiare. Dar greşeala cea mai mare a lui Becali este aceea că s-a comportat abject nu cu naşul, prietenul sau angajatul Hagi, ci cu simbolul fotbalului românesc şi idolul milioanelor de oameni pe care i-a făcut fericiţi de atâtea ori. Legătura dintre ei şi numărul 10 al Naţionalei este şi va rămâne indestructibilă, fiind ţesută din acele fire nevăzute care asigură dăinuirea unui sentiment peste timp. Diferenţa dintre Hagi şi Becali e cel mai bine ilustrată de modul în care sunt ei percepuţi. În primul caz: respectul şi admiraţia până la idolatrie faţă de Regele fotbalului. De cealaltă parte: enervarea în faţa maimuţoiului grobian, care nu mai provoacă râsul pentru că se leapădă de statutul de clovn, luându-se în serios şi pretinzând să fie stimat pentru ceea ce nu este. Ciobanul fără limite a vrut să-şi arate puterea umilindu-l pe Rege. Nu a reuşit decât să se arate în toata mizeria firii sale şi să se compromită definitiv în faţa oricărui om normal. Încordându-şi muşchii pentru a-şi demonstra omnipotenţa a reuşit ceea ce n-ar fi reuşit nici duşmanii lui. Balonul cu jeg Becali s-a umflat până a pleznit, iar duhoarea îi face pe români să întoarcă scârbiţi capul. Unda de şoc afectează, implicit, caricatura politică pe care a încropit-o acest personaj jalnic, care, într-o ţară normală, ori ar mâna oile, ori ar ispăşi după gratii pedeapsa pentru escrocheriile sale sau ar fi dus să se liniştească la balamuc. Urmare a uriaşei erori inclusiv tactice, pseudo-partidul său e, acum, pe punctul de a rata intrarea în Parlamentul European. Ar fi un pas spre normalitate.
Altfel, imaginaţi-vă cum s-ar uita Europa la Becali şi la gaşca lui de derbedei de alba-neagra şi de oportunişti fără scrupule, răcnindu-şi mârlănia înaintea lumii civilizate. Probabil mai revoltată decât noi, cei care nu ne putem bucura pe deplin de succesele Naţionalei lui Mutu şi de amintirea celei a lui Hagi, din cauza acestui monstru fără nici un Dumnezeu.

http://blidaru.wordpress.com