Sunt animale sociale, trăiesc în clanuri mari şi au lider alfa. Înconjurat de o gaşcă de baroni care îl sprijină la putere, liderul îi recompensează cu hălci consistente din prada furată. Zgomotoşi şi hoţi, vicleni şi coruptibili, baronii sunt gata oricând să-şi trădeze liderul după cum se schimbă interesele găştii. Între viaţa unor maimuţe şi competiţia electorală de la noi, prea mari diferenţe nu sunt.

Campania pentru alegerile europarlamentare este de fapt o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Absolut toţi liderii partidelor angrenate în cursa pentru mandate la Parlamentul European - şi potenţiali competitori în cursa prezidenţială din toamnă - sunt poziţionaţi în prim planul afişelor electorale. Nu o să-i vedeţi încă pe panouri, deoarece nu s-au ostenit să lipească afişele, şi nici în ziare nu apar, deoarece încă nu şi-au făcut socotelile. Dovadă şi câtă importanţă se pune pe un scrutin din care 32 de oameni vor beneficia de vreo 15.000 de euro pe lună. În schimb, reţelele de socializare plesnesc de creaţiile unor directori de campanie cu imaginaţie în răspundere limitată.

O mică trecere în revistă a celor care contează se impune. Primul, cu voia dumneavoastră, este premierul Victor Ponta, care apare solo pe afişele alianţei socialisto-uneperisto-conservatoare, cu mesajul că "trimitem la Bruxelles oameni mândri că sunt români". Păi, dacă sunt mândri că sunt români, de ce nu apar şi dumnealor cu mutra pe afiş, să-i vedem şi noi? O fi uitat Daciana să-şi programeze o şedinţă foto? Varanul s-a retras, dar a venit Năstase, cel cu racheta, nu cel cu zeghea care s-a săturat să mai fie român, dar Ilie nu putea să ne servească un zâmbet, acolo?! 

Pe afişele PNL apar doar doi muşchetari cam dezorientaţi - cel de-al treilea, fost prim-ministru, însurat şi divorţat de vreo cinci ori, a trădat pentru şefia la Senat - Crin Antonescu şi sasul Klaus Johannis ne prezintă "EuroCampionii sunt cea mai bună echipă". Normal, doar cei doi zâmbesc electoral pe afişe, pentru că restul echipei de aur a liberalilor, în frunte cu Fenechiu, Chiuariu, Ruşanu, seamănă cu echipa din Lotul Transferurilor închişi la Dinamo. Şi că veni vorba de fosta echipă a lui Borcea, paralela cu liberalii iese în evidenţă, precum măgarul în turma de oi: acelaşi soi de eurocampioni care trebuie lăsaţi să se pregătească pentru liga mare din Europa. Dar nu o pupă niciodată...

Popularii în mişcare sunt de departe însă cei mai lăţi-lungilă peste afişe. În frunte (se putea altfel?!), o blondă cu breton, blugi strâmţi şi tocuri, ţinuta trendy în caz de inundaţii. Desigur, aţi recunoscut-o pe Elena Udrea, prezidenţiabila care şi-a echipat trupa în blugi, să prindă la popor. "Mişcarea face shimbarea" este primul slogan de pe afiş, iar întrebările vin galop: care mişcare? Păi nu sunt aceiaşi oameni care au activat la PDL? Şi care schimbare, nu aproape toţi au fost miniştri în vreo cinci guverne Boc? Dar, cel mai tare este al doilea slogan, mare să priceapă tot plăvanul: "Ridicăm România". Păi cum, nene, era căzută, moartă de beată sau de foame? Şi cine o ridică, aceiaşi oameni care au prăvălit-o pe când erau la guvernare? Ce să găsească sub ea, nişte mărunţiş uitat?

Şi, pentru că tot suntem în zona portocalie, echipa PDL se prezintă în faţa alegătorilor cu sloganul "PDL-Europa în fiecare casă/ Cea mai bună echipă pentru România". Asta-i bună, de pe vremea când portretul tovarăşului Dej era instalat în toate sălile de clasă, sedii de CAP-uri şi cămine culturale nu s-a mai încercat asemenea viol electoral în masă. Iar când "echipa cea mai bună" îl are căpitan deschizător de listă pe prăfuitul "dragă Stolo" dat lovit printre lacrimi de crocodil chelios, mai că-ţi vine să crezi că ai călcat într-o gaură de vierme şi ai căzut înapoi în timp, pe vremea când nea Imi, Iordănescu şi Hagi ne bucurau zilele şi nopţile la Campionate Mondiale.

Confundaţi cu nişte maimuţe, alegătorii sunt poftiţi să înghită banane de plastic cu arome naturale. În fond, nu prea contează pe cine trimitem noi în Parlamentul European, atâta vreme cât candidaţii au masculi alfa pentru care războiul din toamnă a început deja. Efectul este evident şi are dimensiune istorică. De peste o sută de ani, alegătorul român umblă pe trei cărări, între pomenile date de toate partidele, iar în faţa secţiei de votare ezită clătinat: "Eu pentru cine votez? Hâc!"