Preşedintele Klaus Iohannis a terminat de citit decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) taman în ziua în care i s-ar fi promis o suspendare nesustenabilă. A semnat ca un preşedinte-notar, evitând postura unui preşedinte-luptător. Faptul că a amânat cu o lună să emită decretul de revocare i-a produs mai mult rău, decât dacă ar fi procedat în consecinţă imediat după decizia obligatorie a CCR.

 

Plecarea grăbită a lui Călin Popescu Tăriceanu în concediu exact în momentul în care ar fi trebuit să se întâlnească cu Liviu Dragnea pentru a decide suspendarea preşedintelui arată o fisură consistentă apărută între cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare. Liderul ALDE a înţeles că niciodată PSD nu îl va susţine drept candidat unic la preşedinţia României (poate şi-a adus aminte şi ce a păţit Crin Antonescu atunci când s-a aliat cu Victor Ponta), astfel că tonul lui Tăriceanu la adresa suspendării preşedintelui s-a schimbat evident. Viitorul ne va arăta cum şi cât timp vor coabita Dragnea-Tăriceanu în aceeaşi coaliţie. Până atunci, PSD-ALDE înregistrează o victorie derizorie, schimbarea Laurei Codruţa Kovesi cu câteva luni înainte de a i se termina mandatul pe cale naturală, o răzbunare evidentă pentru faptul că „nu a căzut la pace” cu cine trebuie. În cuvântul de adio luat pe scările DNA, înconjurată de procurori (un mesaj de solidaritate, dar totodată şi un avertisment), procurorul şef al DNA a cerut societăţii să apere justiţia de asaltul politicului care încearcă să o subordoneze. Deşi a anunţat că va rămâne în justiţie, această demitere poate deveni şi o rampă eficientă de lansare în politică, iar susţinere internă şi europeană are destulă. Acum, nu trebuie uitat că o instituţie nu stă într-un singur om şi toată această telenovelă cu revocarea putea fi evitată dacă Laura Codruţa Kovesi şi-ar fi dat demisia după decizia Curţii Constituţionale. Nu a făcut-o, punându-l în dificultate pe preşedintele Iohannis, care şi-a dezamăgit încă o dată susţinătorii. Probabil că efectul ar fi fost mai redus dacă ar fi pronunţat revocarea la scurt timp după decizia CCR, dar amânarea punerii ei în aplicare peste o lună de zile a dat speranţe susţinătorilor preşedintelui că va găsi o cale prin care să o contracareze, să lupte cumva mai departe. Apoi chiar modul în care a făcut anunţul revocării, prin intermediul purtătorului de cuvânt, arată că a dorit să-şi protejeze imaginea - un calcul politic eronat, care l-a făcut să pară slab, temător în faţa ameninţării cu suspendarea. O suspendare care nu s-ar fi produs, în ciuda ameninţărilor repetate ale lui Liviu Dragnea - şi acum am ajuns la marele perdant al demiterii şefei DNA. Pentru el demiterea reprezintă o victorie „a la Pyrus”. Un important pilon al „statului paralel” nu mai este în funcţie, deci cu cine se va bate în continuare? Că nici Coldea nu mai este pe la SRI, alt pilon al „statului paralel”. Şi nu trebuie uitat că nu Kovesi l-a condamnat de două ori la închisoare, ci judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi urmează pronunţarea finală în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman, plus alte două dosare grele - Belina şi Tel Drum. Dragnea va rămâne pe viitor cu ura ireconciliabilă a celor care cred că se luptă cu justiţia doar pentru a-şi salva pielea, iar acum aceştia au argumente în plus şi numărul lor va creşte.

Prin revocarea şefei DNA, o temă de dezbatere în societate a luat cumva sfârşit, dar rămâne doar un episod din asaltul asupra Justiţiei. Probabil că prin Madagascar, Costa Rica, Serbia sau Panama anumite personaje fugare vor ciocni un pahar de şampanie, dar bucuria va fi de scurtă durată. Lupta împotriva corupţiei este mult prea tare susţinută în societate, dar mai ales de partenerii externi, care nu vor permite ca ea să se oprească. Navigând în aceste ape tulburi, pentru unii lideri politici sfârşitul este inevitabil, pentru alţii, destinul politic abia se conturează.