M-am gândit, pentru azi, să te pun la colţ legat de nefasta ta atitudine faţă de acest extraordinar tezaur de civilizaţie şi cultură pe care îl reprezintă ansamblul arhitectural orădean. Ar fi trebuit să te întrebuinţezi serios pentru a înţelege, măcar prin apropiere, ce linie de conduită creativă au avut înaintaşii noştri, şi pe care, dăruiţi de Dumnezeu, am dobândit-o şi noi, care, nu-i aşa, carne din carnea lor şi sânge din sângele lor am împrumutat. Se poate spune astfel că ţie, în primul rând, ţi-e destul de greu, dacă nu peste mână, să accepţi asemenea ipoteze de acuitate istorică. Şi e de înţeles pe undeva, din moment ce tu primii şapte ani în cu totul şi cu totul alte condiţii te-ai aburcat prin tainele lumii. Revenind, acest tezaur nepreţuit este şi linia noastră identitară pentru lumea europeană, care, în curând, ne va deschide braţele. Şi dacă am adus vorba de identitate, atunci încep să-ţi atrag atenţia asupra indecenţei cu care te faci că nu vezi cum se năruie şiruri de clădiri, fără ca tu şi oamenii tăi să încercaţi să atrageţi fonduri, ori participaţii care să permită reconstituiri şi refaceri menite să repună în circuit idei de referinţă arhitecturală. Tu n-ai cum să înţelegi de ce mi se frige sufletul, când văd că tu nu întreprinzi nimic, când văd că nu ataci acest gen de aspecte care prin relevanţa lor denotă nimicnicia nonimplicării. Este de nepermis ca tocmai eu să tac, ca tocmai eu să nu strig bihorenilor că n-avem dreptul să uităm cum ai noştri concepeau casele şi gospodăria. Este de nepermis ca în noua linie urbanistică să nu încercăm să păstrăm concepte de tradiţie! Este de nepermis să nu te facem să iei aminte că înaintaşii noştri au clădit această Cetate întru dăinuire şi nu spre uitare! Noi, eu, Mihai Bar, nu concep să te lăsăm în pace atâta vreme cât tu, din întâmplare primare peste Orade, pare mai mult să nu vrei decât să nu înţelegi câtă nevoie avem noi, bihoreni fiind, de identitatea noastră, manifestată prin ceea ce se vede cu ochiul liber, dar şi prin simţire. Vorbeşti în dorul lelii despre modernitate, despre europenizare şi numai dacă te-ai învârti, pe jos, de-a jurul primăriei, ai constata, hai să zicem pe o rază de patru, poate cinci sute de metri, cum se prezintă străzile şi trotuarele ori chiar spaţiile verzi. E, cum să accept eu această nonşalanţă, cum, când lumea mi-e deschisă? vorba Eminescului, şi mi-e deschisă că din depărtări i-am auzit chemarea, şi i-am înţeles strigătul a deznădejde, cum?! Păi dacă am analiza mai bine lucrurile, s-ar vedea destul de lesne că avem şi noi partea noastră de vină că te-am acceptat atâta vreme să ne fii tartore. Avem şi noi partea noastră de vină, bihoreni fiind, că nu te-am tras de brăcinar mai devreme, că nu te-am zguduit să ne spui până unde ai tupeul să mergi cu această tehnică de a face altfel de cum ne este nouă în fire, în simţiri. Mi-este greu să cred că mai nimeni nu s-a ridicat împotriva ta atunci când ar fi sesizat prea multă lâncezeală în a face veşminte noi pentru Cetate. Băi, Petrică, nu glumă este asta, nu glumă e să nu te uiţi în ochii plini de tristeţe ai bătrânilor noştri care se văd neputincioşi să-şi văruie casa şi numai la stradă să aibă un pom în faţa casei, să aibă o floare! Vorbeşti de câte ai făcut tu pentru oraş, pentru modernizarea lui şi nici măcar nu vezi că specialiştii în salubrizare nu sunt în stare să schimbe din rădăcini modul de depozitare a deşeurilor menajere la casa omului, iar străzile doar că nu ţipă la noi de ruşine încărcate fiind de tot felul de recipienţi care mai de care mai jegos, mai respingător. Este aceasta o formulă care ar fi tolerată de un bihorean cu adevărat în măsură să-i fie Cetăţii prim gospodar?! Mutului să-i spui asta şi nu te-ar crede! Vorbeşti aproape triumfalist de cum vezi intrarea în arena europeană, dar chiar nu ai puterea să înţelegi că nu ne putem duce acolo oraşul jerpelit ? Mi se pare de prost augur acest mod de a te raporta la oraş, la oamenii lui, la aşteptările acelora care vor să le fim alături. Nu pot, ca bihorean, eu, Mihai Bar, să stau cu mâinile-n sân, nu pot! Aici nu mai este vorba de promisiuni! Au trecut mai bine de cincisprezece ani, lumea s-a reaşezat pe principiile libertăţilor cetăţeneşti şi ale democraţiei, lumea bihoreană nu este cu nici un pas mai înapoi, Petrică, lumea bihoreană ştie bine că noi cu fruntea sus trebuie să ne arătăm celorlalte naţii, cu fruntea sus trebuie nu să le cerem să ne primească, ci să ne accepte ca pe nişte purtători de tradiţii sfinte pentru fiinţa noastră! Băi, Petrică, toate poţi să i le faci unui om, dar în simţirile lui nu poţi intra cu bocancii noroiţi! Noi, bihorenii, nu putem renunţa la mândria noastră, tocmai de aceea nu concepem să intrăm printre alţii cum vor ei, ci cum vrem noi, cum ştim noi mai bine! Şi de aici tu să înţelegi de ce eu, Mihai Bar, spun că POT, de aici! Eu şi ai mei, sau cei mai aproape de mine, vedem lucrurile în natura lor, în înlănţuirea lor procesuală, le ştim izvorul, le ştim rădăcina. Eu, Mihai Bar, şi cei aproape de mine ştim să alegem altoiul, dar ştim cel mai bine cum să facem altoirea. Noi, ca bihoreni, avem în sânge aceste priceperi, nu ne sunt deprinderi! Cum să te lăsăm noi pe tine să dormi liniştit, când trebuie să fim şi să rămânem coşmarul tău?! Şi nu te vom da afară din Cetate, dar îţi vom strica jucăriile, îţi vom strica regulile jocului! Fără nici un pic de ură, Mihai Bar