Precara viață culturală a Oradiei din ultimul an – pandemic – n-a făcut decât să piardă recent prin inflamarea unui subiect secundar al unei probleme importante care privește cultura – nu numai locală, ci chiar națională.

În anul trecut, cultura orădeană s-a ilustrat doar prin câteva proiecte ambițioase ale UAP și ale Muzeului Țării Crișurilor, prin niște proiecte teatrale – și independente – și ceva pulsiuni muzicale. În rest, incertitudinea a domnit în majoritatea instituțiilor de cultură ale unui oraș care se pretinde semnificativ, dar care are, per total, două librării și niciun cinematograf. Dacă mai lipim două teatre și o Filarmonică – încurcate major de lockdown și starea de alertă –, nu prea obținem strălucirea pretinsă recent de noul președinte al Consiliului Județean, atent subit la oferta culturală adiacentă – dar clamată, iacătă, ca o descoperire – frumoasei imagini arhitectonice (indiscutabile) a urbei crișene.

Or, dacă ai o casă mică, te cerți pe holul blocului.

Așa se petrece azi cu saga nesfârșită a revistei „Familia”. Să fim bine înțeleși. După opinia mea, de om care lucrează de 25 de ani la reviste culturale, cu o experiență jurnalistică ce include colaborarea la cam 35 de publicații, trecerea revistei „Familia” în subordinea Bibliotecii Județene este un factor major de risc. De ce? Pentru că o revistă are specificul ei de activitate, foarte particular. Orice director al Bibliotecii, chiar de-ar fi renumit om de cultură, cu cele mai bune intenții, va funcționa ca un manager al bibliotecii. Cu obiective, cu plan de management, cu priorități, cu strategii și sarcini punctuale alocate serviciilor din subordine. Chiar dacă va acorda o atenție specială revistei, el nu se va putea detașa de nevoile directe ale instituției în ansamblu: achiziții (adică fonduri bugetare), mărirea numărului de abonamente, digitalizare, rulaj (care asigură de fapt, chiar fără un aport financiar important, impactul public al unei instituții care nu e făcută să câștige mult, dar care are costuri mari, să nu ne ascundem). Atunci, de bună seamă, și „compartimentului Familia” i se vor stabili criterii de performanță: număr de abonamente, vânzări, costuri scăzute de tipar, costuri mici cu colaboratorii (care pot fi chiar și 70-100 la un număr!) etc. Povestea e foarte complexă, de fapt; ea se poate lămuri doar prin comunicare asiduă, printr-un sistem bine pus la punct de asumare de către managementul bibliotecii a acestei poveri onorabile, de „mecenat” public, de fapt, a unei publicații de patrimoniu.

Nu ezit să spun, public, că preluarea de către Biblioteca Județeană a revistei „Familia” este un gest de responsabilitate politic-culturală majoră, iar decidenții actuali vor avea și pe viitor această responsabilitate!

Rămâne să constatăm, evaluăm și girăm – după caz – acest gest în perioada care vine!

Ajung acum și la subiectul – minor, cvasi-tabloid, zic eu – al înregistrării mărcii Familia la OSIM.

Imaginea cu Mircea Pricăjan, noul redactor-șef al publicației (cu numire informală din redacție de vreun an, adică nu tocmai arbitrară a lui Bolojan, cum se zice) înregistrând revista ca marcă, apoi fugind într-o pădure deasă ca să tipărească revista cum vrea mușchii lui și să-i dea cu tifla lui Ilie Bolojan, și pe șeful CJ Bihor frământându-și încurcat mâinile că a sfeclit-o cu cultura bihoreană, mie nu-mi poate crea decât homerice hohote de râs.

Vorbim serios, doamnelor și domnilor, sau în lipsă de zâzanii ne creăm, ca-n telenovele, suspansul care să ne suplinească o viață necăjită în senzații tari?

Acest subiect e o prostie, o mare gogomănie, o problemă falsă.

Haideți s-o lăsăm baltă cu scenariile astea, haideți să vedem ce contează!

Contează ca onor Consiliul Județean să finanțeze Biblioteca Județeană ținând cont și de bugetul real necesar pentru funcționarea unei reviste-simbol a culturii din Bihor și din România – cu tot cu alocarea pentru redacție, colaoratori, acțiuni adiacente. Contează ca managerul BJ să fie un om cu orizont cultural – de preferință un om de cultură semnificativ pentru locul faptei – că e istoric, bibliograf, scriitor, artist, chiar tehnician al bibliotecii (în sens de om de bibliotecă, dar cu anvergură profesională).

Contează, de asemenea, ca ordonatorul de credite să aibă în vedere ce a făcut și să-și asume asta pe termen lung: Ilie Bolojan a accentuat recent miza pe cultură a Oradiei, a Bihorului. Da, o strategie deșteaptă, care trebuie însă urmărită la fel de deștept! Să vedem cum, în planuri și în realitate! (Experiența mea din ultimul deceniu a demonstrat că instituțiile comasate au pierdut nu doar în prestigiu cultural, ci și financiar; există chiar la Oradea exemple, n-o să le dau acum.)

 

P.S. Îi înaintez, cu această ocazie, dlui Președinte Ilie Bolojan, oferta mea de a-l consilia probono, gratuit, adică, pe teme culturale, ca expert cultural și, nu mai puțin, ca locuitor al Oradiei. Un oraș pe care îl iubesc și de care-mi pasă!