Dacă tăcea, director rămânea...
Ca urmare a speculaţiilor din ultima vreme în legătură cu presupusa intenţie de înlocuire din funcţie a lui Traian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", precum şi a altor conducători de instituţii finanţate de Consiliul Judeţean Bihor, preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a făcut, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, unele precizări.
Astfel, potrivit documentului remis de conducerea CJ Bihor, acesta precizează că nu are, în acest moment, nicio evaluare a activităţii directorului Bibliotecii şi, în consecinţă, nu s-a pronunţat, deocamdată, în niciun fel, cu privire la schimbarea lui Traian Ştef din această funcţie. "Am constatat, însă, cu neplăcută surprindere, că înainte ca instituţia noastră să-şi exprime vreo poziţie cu privire la managementul Bibliotecii, directorul a expediat o scrisoare deschisă în chip de replică, în care a sugerat că actuala conducere a Consiliului i-ar fi imputat diverse fapte interpretabile în cheie naţionalistă şi xenofobă. În acest context, menţionăm că nu am adus directorului Bibliotecii Judeţene niciun fel de reproşuri de această natură, orice asemenea interpretare fiind abuzivă şi lipsită de temei. Precizăm, totodată, că putem stima calităţile de scriitor, de om de cultură, ale domnului Traian Ştef şi că nu îi punem la îndoială talentul sau aprecierea de care se bucură din partea breslei sale. Rolul Consiliului Judeţean, ca instituţie care finanţează activitatea Bibliotecii, nu este însă nici acela de a provoca sau întreţine discuţii pe teme naţionaliste, nici de a judeca valoarea artistică a unei persoane", a precizat Radu Ţîrle.
Totodată, comunicatul remis mai precizează că forul judeţean va evalua în continuare periodic eficienţa şi legalitatea cheltuirii fondurilor, performanţele managementului şi disciplina personalului din aceste instituţii. Conducerea CJ Bihor nu doreşte ca aceste verificări să fie percepute ca ameninţări, ci ca nişte obligaţii ce-i revin. "Conducătorii instituţiilor care au acţionat în legalitate şi au demonstrat un management eficient nu au niciun fel de motive să se simtă ameninţaţi. Aceste verificări vor fi efectuate la toate instituţiile finanţate de Consiliul Judeţean Bihor, fără excepţie, fără ca acest lucru să însemne că unul sau altul dintre conducătorii lor ar fi 'pe făraş' ", a mai precizat Radu Ţîrle.
Reacţia vehementă a lui Traian Şef vizavi de eventuala sa "debarcare" nu i-a fost de bun augur. Acuzele sale mediatizate nu au făcut decât să stârnească reacţia conducerii CJ Bihor, care până acum a refuzat să se pronunţe public asupra destituirii lui Ştef. Deocamdată...
ce spui tu tepes-voda? dar cu angajatii care nu au primit decizii de transfer de pe o sectie pe alta? dar cu noii angajati care sunt incadrati pe gradul 1 si salarii de 10 milioane iar vechii angajati au asteptat ani buni sa anjunga la acest salar? nu mai departe de colegul mircea caruia nu ii vad rostul, intruniri culturale se pot face si la terasa de la muzeu la o bere si sa se discute despre kant, shakespeare sau mozzart. cand ai parte de o asemenea conducere care A UITAT cine si cat a carat in 2007, in loc sa dea salarii de merit celor care au carat 6 luni ca niste sclavi le-au dat celor cu pile, bine-vazuti, iar o colega are pentru a 7ea oara consecutiv salar de merit !!! rusine rusine rusine sunteti un dezastru de conducere!! nici malinas nu si-a umilit in asa hal angajatii !!!