Sursa foto: Ars Technica

Sursa foto: Ars Technica

În urma faptului că recenta contraofensivă ucraineană nu a mers deloc așa cum trebuia, iar multiple semnale arată că Federația Rusă se pregătește de atacuri reînnoite și pe teren, dar și de o campanie chiar și mai intensă din punctul de vedere al războiului informațional, propagandă și dezinformare, credem că este important să scoatem în evidență de ce noi, ca cetățeni români, nu ar trebui niciodată să credem în narațiunile Rusiei – nici atunci când doarme, nici când este trează și nici când este rănită.

Într-o analiză trecută, disponibilă pe site-ul LARICS aici, spuneam că actuala confruntare dintre Israel și Hamas a obligat la nivel internațional statele să ia o poziție sau alta. La nivel național unele partide interesate de câștigarea unor voturi să adopte anumite poziții, de obicei mai blânde cu Hamas, iar la nivel individual, noi toți, cetățenii obișnuiți, ne-am văzut puși și noi în fața unor alegeri.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul războiului din Ucraina. Unde invazia în mod cert criminală a lui Vladimir Putin a fost dublată pe de altă parte de mai multe acțiuni și atitudini mai puțin inspirate, să le spunem, ale Ucrainei față de vecini, lucruri care din nou pun cetățenii în fața unor alegeri. Iar toate aceste lucruri au creat totuși destul spațiu de manevră pentru ca anumite narațiuni rusești să prindă un pic de teren. Dar, în ciuda unor lipsuri sau atitudini „neinspirate” din mai multe părți, este esențial ca cetățenii români să înțeleagă de ce niciodată nu trebuie să cădem în plasa narațiunilor rusești.

Vom începe analiza cu o explicație pentru faptul că uneori unele narațiuni rusești prind la o anumită parte a populației, pe baza slăbiciunilor societății noastre și a faptului că o mare parte din societate este dinadins lăsată nereprezentată de discursuri și politici românești și europene, pe baze ideologice. În ultima parte vom da câteva exemple concrete când Rusia a părut că doarme sau că este rănită, dar nu era deloc cazul să îi credem narațiunile, pentru că ele au fost și sunt invariabil îndreptate și împotriva României.

Între narațiunile Rusiei și vulnerabilitățile noastre

În primul rând, trebuie să nu cădem în însăși capcana fundamentală întinsă de narațiunile actuale ale Rusiei, adică încercarea de a-și justifica invadarea Ucrainei prin faptul că ar fi fost „provocată” să atace Ucraina din cauza avansării NATO. Au fost nenumărate analize pe această temă care au dovedit și faptul că NATO nu a promis niciodată Rusiei că nu se va extinde și faptul că statele independente trebuie să fie libere să își facă propriile politici externe și de apărare. Dar noi nu vom repeta argumentele acestor analize, ci vom exemplifica falsitatea acestui pretext prin modul în care, într-o analiză a noastră de la începutul lui 2022, tot de pe site-ul LARICS , înainte de invazia Federației Ruse în Ucraina, arătam cum în propaganda oficială a Federației Ruse (și în mentalitatea de la Kremlin) se pretinde că URSS a fost „nevoită” să ocupe înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial statele baltice, părți din România, Polonia, Finlanda, din „nevoia de autoapărare”. Este frapantă această mentalitate de expansiune imperialistă deghizată sub pretenția urmăririi propriei securități. Așadar, vedem cât se poate de limpede aceleași pretexte care au dus la invaziile sovietice de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial folosite și astăzi de Federația Rusă pentru a-și justifica agresiunea, și nu este cazul să cădem în capcana acestei narațiuni.

Astfel, cităm din analiza noastră din 2022 făcută pe un text al Russia Today, unde ei justificau agresiunile URSS: „3) Își justifică rapturile teritoriale de dinaintea Celui De-Al Doilea Război Mondial prin „nevoia de autoapărare”, după cum se vede și în acest articol („URSS nu avea aliați pe care să se bazeze în Europa și mulți dușmani posibili, astfel încât liderii credeau că își pot mări securitatea, la rândul lor, prin acaparări de teritorii.”) Adică URSS nu era un stat agresor, ci doar un stat care căuta securitatea și care, la rândul lui, până la urmă nu făcea nimic deosebit față de ceea ce făceau și alții. Cuvântul-cheie aici este „securitatea”. Succesiunea de cuvinte simbolice importante este URSS-aliați-dușmani-securitatea, adică totul era doar o problemă de „securitate” a URSS, nu și a celorlalte state din Europa de Est.”

Mai ales fraza din articolul Russia Today „URSS nu avea aliați pe care să se bazeze în Europa și mulți dușmani posibili, astfel încât liderii credeau că își pot mări securitatea, la rândul lor, prin acaparări de teritorii.” pare desprinsă din ideile lui Vladimir Putin care încearcă să justifice războiul din Ucraina.

Sursa: (State Dept./M. Gregory)

Dar atunci când ne întrebăm de ce unii cetățeni totuși cad în această capcană narativă a Federației Ruse, aici intervine o problemă foarte delicată pe care trebuie să o punctăm. Pentru că probabil unul dintre lucrurile care îi fac pe unii să fie mai aplecați către acceptarea acestor tipuri de narațiuni rusești, în ciuda faptului că grosolănia, agresivitatea și lipsa de respect pentru alții sunt evidente pentru oricine, este faptul că unii sunt „convinși” să le „creadă” și în urma conștientizării propriilor noastre slăbiciuni societale și politice, care din păcate nu sunt puține. Cu alte cuvinte, un fel de teamă și neîncredere în propriile capacități, teamă și neîncredere pe care, sinceri să fim, nimeni nu prea s-a străduit să le abordeze înainte de acest război din Ucraina.

Reziliența națională

Dar aceste slăbiciuni, vulnerabilități ale noastre, noi trebui să le conștientizăm și nu să ne facă să ne fie teamă și să credem narațiuni rusești (pe aceasta se bazează întreaga politică externă rusească – pe intimidare și pe forță brută, atunci când nu funcționează cumpărarea), ci ar trebui să ne facă să trecem la întărirea coeziunii societale, a rezilienței, așa cum ni se spune mereu în ultima vreme.

Aceasta reziliență națională este singura care a ajutat Ucraina să reziste în fața invaziei rusești, această reziliență națională este singura care a ajutat Finlanda să reziste în fața invaziei rusești sovietice, tot reziliența națională este singura care va ajuta Polonia să reziste în fața unei eventuale agresiuni rusești. Unde suntem noi pe această hartă? Cu politici concentrate pe destructurarea identității naționale, cu politici lipsite de orice urmă de identitate națională în educație, cu politici care nu încearcă nicio coeziune societală, cu „istorici” și „oameni de știință” medaliați de Budapesta (medaliată la rândul ei de Moscova), dar distribuiți cu nonșalanță de cele mai mari edituri din țară, în ciuda unor omisiuni și falsuri grosolane, cu o emigrare a forței de muncă și intelectualității la cote uriașe, este destul de ușor de observat că suntem de departe cea mai vulnerabilă parte a flancului estic. Cu toate acestea, aceste politici motivate ideologic merg cu inconștiență înainte, ca de exemplu . În folosul cui, ar trebui să ne întrebăm, pentru că, în regiunea și situația geopolitică în care ne găsim acum, cu siguranță nu este în folosul României și al cetățenilor ei.

Dar cum să construiești o reziliență atunci când de 30 de ani anumite ideologii de extrema stângă încearcă pe orice căi o disoluție a identității naționale, atunci când „demitizarea” propriei identități naționale, de multe ori făcută cu falsuri sau omisiuni grosolane, este premiată de la București și tocmai de la Budapesta? Atunci când propriilor cetățeni, tineri de perspectivă sau pur și simplu oameni obișnuiți, li se insuflă din liceu sau din facultate ideea că mai bine pleacă în afară decât să lupte pentru consolidarea și ridicarea celor de lângă ei, a propriei societăți?

Aceasta este o mare parte a problemei, acestea sunt câteva motive cât se poate de reale pentru care unele narațiuni rusești prind pe alocuri în România: o mare parte din societate este dinadins lăsată nereprezentată de discursuri și politici românești și europene, pe baze ideologice;

  • nimeni nu s-a preocupat de consolidarea societală și a identității naționale în ultimii 30 de ani, astfel încât oamenii nu simt că fac parte a unui grup, nu simt că luptă într-o echipă; de aici numărul uriaș de emigranți, deși economic stăm tot mai bine;
  • dimpotrivă, s-a lucrat cu diferiți „medaliați” și „premiați” la Budapesta și în alte capitale pentru destructurarea motivată ideologic a identității românești și a coeziunii societale, mascată în stil comunist sub pretextul de „demitizare” (atât de sinistru asemănătoare cu „demascarea” pe care torționarii comuniști încercau să o obțină prin tortură de la rezistența anti-comunistă în lagărul de la Pitești), bine scoși în evidență din punct de vedere mediatic și publicistic;
  • o neîncredere la cote uriașe în propria clasă politică, dar la cote tot mai mari și în clasa politică europeană; nu este de mirare, din moment ce am arătat că segmente importante din societate sunt lăsate dinadins în afara mesajelor și politicilor de la București și Bruxelles, pe motive ideologice; iar clasa politică de la București a dezamăgit în mod constant pe multe dosare externe și interne.

Rusia, apărătoare a „ortodoxiei” și „suveranismului”? Absolut deloc

Dar să exemplificăm primul punct de mai sus, cum încearcă Rusia să umple golul lăsat de politicile și narațiunile europene și românești, motivate ideologic, în privința unor elemente esențiale pentru identitatea unor mari segmente de populație, ceea ce duce la sentimentul de nereprezentare din partea acestora în Europa sau România. Unele atitudini și mesaje de la București sau Bruxelles le dau unor segmente mari de cetățeni chiar sentimentul de „stare de asediu” (de exemplu, în pandemie) și le pot face vulnerabile la mesajele Rusiei. Noi trebuie să fim conștienți de aceste lucruri, doar așa le vom putea îndrepta. Astfel, Rusia încearcă să umple acest gol prin emiterea de mesaje conform cărora ea ar fi „ultimul bastion al Europei” (mesaj preferat și la Budapesta) în privința ortodoxiei și a „suveranismului”. Dar totul este doar o minciună din partea Moscovei, care încearcă să se infiltreze pe spațiul lăsat gol, după cum am arătat, de narațiunile noastre motivate ideologic.

Sursa: Columbia News

Astfel, degeaba încearcă Rusia să se erijeze la nivel declarativ în protectoare a ortodoxiei, a suveranismului etc., pentru că modul în care arată Rusia „ortodoxia” este prin război de agresiune și crime pe plan extern, iar pe plan intern se poate vedea cum arată societatea rusă dintr-o analiză făcută de noi acum ceva vreme și disponibilă pe site-ul LARICS aici.

Adevărata față a „ortodoxiei” de la Kremlin este una mutilată și pe plan extern și pe plan intern, iar în nici un caz nu poate reprezenta un exemplu de urmat pentru nimeni. În privința celuilalt mesaj-cheie de „apărătoare a suveranismului”, Rusia își arată „suveranismul” doar prin invadarea altor state. Pentru Rusia, suveranism înseamnă apărarea imperiului rus atunci când este în dificultate și înseamnă cucerirea de noi teritorii atunci când are posibilitatea.

Așadar, să nu cădem în capcana de a ne încrede în aceste narațiuni rusești, care sunt lipsite de fond, compromit anumite valori reale în interesul expansiunii sale. Acesta este adevărul despre narațiunile Rusiei, care exact aceasta sunt – doar narațiuni. Iar oricine i se alătură Federației Ruse pe acest drum, compromite anumite valori reale.

Soluții pentru România

Așadar, soluția pentru români și România nu este să se încreadă orbește în narațiunile false ale Rusiei legate de „apărătoare” a suveranismului și ortodoxiei, indiferent de frustrările și dezamăgirile generate de clasa politică românească și o parte din cea occidentală, care printr-o ideologizare acută de extremă stângă încearcă disoluția unor identități. Ci soluția este să apărăm interesele României mai bine, așa cum trebuie, și în fața ingerințelor ideologice de extremă stângă, în timp ce vedem narațiunile insidioase ale Federației Ruse (cărora le cad pradă unele curente de dreapta) exact ca ceea ce sunt – adică doar narațiuni oportuniste lipsite de fond, în interes propriu expansionist al Federației Ruse. Aceasta este singura soluție-
urmărirea intereselor României și ale cetățenilor ei în fața oricui. În acest moment istoric chiar putem face aceasta, suntem în cea mai puternica alianță militară de pe glob, în NATO.

Sigur că există anumite nemulțumiri în societatea românească, sigur că există anumite frustrări, unele pe bună dreptate, direcționate împotriva clasei politice interne, împotriva unor parteneri europeni, împotriva unor politici poate absurde generate de la Bruxelles, dar soluția nu este niciodată părăsirea de către România a Uniunii Europene sau a NATO, soluția nu este niciodată încrederea în Federația Rusă. Nu este și nici nu a fost vreodată. Asta vrea propaganda rusă să ne facă să credem, pentru că asta servește intereselor ei.

Soluția este să căutăm politici și mesaje care să unească societatea românească în loc să o dividă. Unii dintre noi, în loc să fim avizi să dăm curs destructurării și compromiterii oricărei urme a identității românești în numele vreunei ideologii sau false „obiectivități” ar trebui să fim mult mai atenți cui folosesc aceste destructurări și cine îi medaliază pe protagoniști, pentru că lucrurile sunt chiar atât de simple. Iar alții, în loc să creadă că apără „suveranitatea” și „ortodoxia” alături de Federația Rusă, ar trebui să fie atenți la ce face Federația Rusă din ortodoxie, cum a luptat împotriva românilor din Basarabia de 200 de ani cu mitropoliți agenți KGB în numele „credinței” și cum apără suveranitatea, dar doar a Imperiului Rus, niciodată pe a noastră. Aceasta este realitatea simplă din spatele mesajelor Federației Ruse și a lumii în
care trăim.

Rusia când doarme

În continuare, dăm câteva exemple din trecut care ne pot ajuta să înțelegem mai bine de ce nu trebuie să credem în narațiunile Rusiei. Primul exemplu și cel mai frapant este și cel mai recent. Până la invadarea pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, Federația Rusă părea că doarme, iar cancelariile europene (și nu
numai) se întreceau în a obține favoruri comerciale de la Kremlin. Se întreceau în a face afaceri cu Rusia, peste capetele și deseori în defavoarea est-europenilor, ca să dăm doar exemplul Austriei și al OMV, care, fiind un jucător important și pe piața românească, a jucat deseori în defavoarea noastră. Iar apoi a venit șocul invadării Ucrainei, ceea ce nici măcar majoritatea ucrainenilor nu credeau posibil.

Dar acest exemplu frapant nu este unicul. Rusia, în forma sa de imperiu sovietic, părea că doarme chiar și în 1939, cu câteva luni înainte de invadarea Poloniei și de ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord. De exemplu, un fost ministru de externe al României, Victor Antonescu, fusese pe deplin liniștit de ministrul de externe sovietic M.M. Litvinov că „rușii nu se gândesc să ne turbure posesia Basarabiei, decât dacă, aliniindu-ne cu Germania, am intra în tabăra vrășmașă lor.” (p.149), propunând chiar un pact de asistență mutuală, așa cum se arată în volumul Problema Basarabiei în relațiile româno-sovietice (1918-2018) . Dar
urmașul lui Litvinov la șefia ministerului de externe sovietic urma să semneze doar peste câteva luni, în august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov în care își împărțea Europa și România cu Germania nazistă. Rusia sovietică părea că doarme doar pentru a-și adormi victimele, printre care s-a numărat și România. Doar încă o dovadă că narațiunile rusești nu trebuie crezute nici când Rusia pare că doarme. Istoria este deseori deosebit de relevantă ca să ne arate unde suntem astăzi.

Rusia când este rănită

După războiul civil care a sfâșiat fostul imperiu țarist, între 1917-1923, Rusia a fost fără îndoială rănită. Dar bolșevicii ruși nu au așteptat nici măcar să se sfârșească războiul civil ca să aibă pretenții asupra unor teritorii românești, asupra Basarabiei și Bucovinei unite cu țara. Iar la un singur an după sfârșitul războiului civil, cu rănile încă nevindecate, în 1924 Moscova deja se gândea la expansiune împotriva Balcanilor, Europei Centrale și României, inventând în acest sens „limba moldovenească”, alături de comuniștii ucraineni, după cum am arătat într-o analiză precedentă aici.

Foto: Pluton de execuție sovietic.

Cât despre opozanții lor de moarte, rușii „albi”, aceștia nu au acceptat să recunoască unirea Basarabiei cu România deși practic pierduseră aproape tot și în curând urmau să își piardă și propriile lor vieți, de mâna fraților lor bolșevici. După cum am mai dat aceste exemple despre amiralul Aleksandr Kolceak și marele gânditor și luptător pentru libertate Aleksandr Soljenițân într-o analiză precedentă , când primul era în fața înfrângerii totale, iar al doilea era închis în gulag, ei refuzau chiar și atunci să recunoască românitatea basarabenilor.

Aceasta era Rusia când era rănită. Și cine a pierdut cel mai mult de pe urma războiului civil din Rusia, care fără îndoială că a generat suferințe uriașe și propriei populații? Cel mai mult au suferit tot statele vecine rușilor, Finlanda, Statele Baltice, Polonia, România, pentru că noului imperiu rus URSS nu i-a luat mai mult de 20 de ani ca să le invadeze din nou și să le depopuleze cu masacre și deportări în Siberia.

Concluzii

Probabil sunt destui politicieni la Moscova care sunt conștienți de faptul că Rusia, sub orice formă ar fi ea, de imperiu țarist, de imperiu sovietic sau de imperiu „democratic”, ar face implozie dacă nu mai poate face explozii. Cu alte cuvinte, dacă nu mai este în expansiune sau în război, se dezintegrează. Iar unii sunt la fel de hotărâți să împiedice acest imperiu de la dezintegrare după cum au fost otomanii în 1915-1916 hotărâți să păstreze Imperiul Otoman chiar cu prețul recurgerii la un genocid greu de imaginat împotriva armenilor.

Dar, revenind la explozia/implozia imperiului rus, totuși unii de acolo nu reușesc să înțeleagă că această situație, această paradigmă nu este totuși un dat, nu este o certitudine, nu este un destin implacabil cu note de dramatism, tragedie și romantism exagerate, ci este doar un rezultat practic și concret al politicilor inconștiente duse peste secole de elitele ruse, care sunt mult mai preocupate de îmbogățire proprie, de orgolii naționale și internaționale, decât de îmbunătățirea situației economice și educaționale a propriului popor. Aceasta este tot, este chiar atât de simplu, aici este problema. Care, din păcate, nu este prezentă numai în Federația Rusă.

Noi am fost critici și la adresa liderilor de la Kiev ori de câte ori a fost cazul, după cum o arată analizele noastre precedente de aici, aici sau altele. Sperăm ca atitudinea acestora față de anumite „așteptări și preocupări legitime” sau „solicitări firești și rezonabile” ale României, așa cum le-a numit chiar premierul român, să se schimbe în mod practic, nu doar declarativ, cât mai repede. Vom continua să evidențiem, dacă va fi cazul, lucruri nefirești care aduc atingere intereselor României și cetățenilor români, de la Kiev sau de la București, ceea ce probabil nu ne va face foarte populari pentru multă lume, dar sunt lucruri care trebuie arătate așa cum sunt dacă ne interesează într-adevăr securitatea și bunăstarea cetățenilor români.

Dar indiferent dacă regimul de la Kiev va trece peste obsesiile sale istorice și va dori să se apropie în mod real de România la nivel politic și societal, nu doar declarativ, ci în mod practic, pe problemele sesizate de noi sau de premierul României, indiferent dacă politicienii români de la București vor ști sau nu să apere interesele românești în relațiile bilaterale cu Ucraina sau cu alte state europene, indiferent de toate acestea și de multe altele, noi trebuie să fim realiști, ca întreg, ca societate, și să înțelegem că nu putem avea niciodată încredere în narațiunile și promisiunile Federației Ruse. Viitorul nostru nu poate fi sub nicio formă alături de Rusia, care doar ne-a ciopârțit națiunea de teritorii și oameni începând din momentul în
care am fost vecini și face același lucru astăzi cu vecinii ei.

Un lucru trebuie să rămână extrem de clar pentru toți cetățenii români și pentru România, indiferent de unele antipatii personale sau indiferent de politicile sau atitudinile altor vecini – atâta timp cât de la Moscova nu asistăm la o schimbare dramatică de politici, de perspectivă generală asupra lumii, a vecinilor, a vieții în general și a existenței umane, eliberarea teritoriilor ocupate abuziv, cât timp nu avem scuze oficiale pentru crimele comise împotriva tuturor vecinilor ei, așadar până atunci, Rusia nu trebuie crezută nici când doarme, nici când este trează, nici când este rănită. Pentru că, așa cum ne arată istoria, dacă o credem, rănile cele mai grave le vom suferi tot noi.

Matei Blănaru - cercetător la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul FUMN – „Mircea Malița” și doctorand al Universității din București.