Dezbaterea interminabilă pe adoptarea noului Cod fiscal riscă să ajungă în ridicol, deşi importanţa covârşitoare pe care o are ar trebui să-i responsabilizeze la maximum pe parlamentari.

Îmbrăţişat într-o primă fază de aproape toate partidele politice, după scurtcircuitul produs de preşedintele Iohannis prin retrimiterea noului Cod în Parlament s-a produs primul abandon. Liberalii l-au lăsat din braţe şi parcă nu li se mai pare că scăderea taxelor prevăzute de legea fiscală ar fi atât de importantă pentru români. De fapt, Codul fiscal le stă în gât (la fel şi chiriaşului de la Cotroceni), pentru că este codul lui Ponta. Cred că altfel ar sta lucrurile dacă "Guvernul meu", cum îşi doreşte preşedintele, ar fi cel sub care ar intra în vigoare reducerile de taxe.

Opoziţia faţă de reducerea taxelor a câştigat un susţinător puternic în persoana guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, acest matusalemic înalt demnitar al statului care pare altoit pe viaţă pe vistieria statului român. De fapt, aşa cum am mai spus-o, altele sunt interesele lui Isărescu. Ultima lui zicere sună cam aşa: nu putem să ne jucăm cu reducerea taxelor, că ne paşte o nouă criză mondială. Ei şi?! Nu trebuie să fii profet ca să ştii că economia mondială va mai traversa crize atâta timp cât va exista lumea. Dar nu din cauza reducerii TVA în România va izbucni această criză, de asta poate să-şi dea seama orice om de bun simţ. De ce vrea Isărescu să plătească românii taxe mari, iată o întrebare la care ar trebui să răspundă fiind pus la detectorul de minciuni.

Ce nu pot sau nu vor să înţeleagă politicienii noştri: că românii au dreptul la un trai decent, iar de asigurarea acestui drept este responsabil statul român. Adică ei, care au decis să intre în politică şi să conducă acest stat. Un trai decent înseamnă în primul rând locuri de muncă şi venituri care să-i asigure un nivel de trai conform standardelor UE. Că de aia am intrat în UE... Credeţi că le plâng de milă politicienii noştri la cei peste 3 milioane de români aflaţi la lucru în străinătate pentru salarii mai mari decât în România? Nicidecum. Personal, îi suspectez că le convine de minune această situaţie. Căpşunarii trimit bani în ţară care se duc pe consumul de subzistenţă; ceea ce cumpără românii provine într-o mare parte din importuri (şi banii plătiţi ajung în alte ţări), pe care ei, băieţii deştepţi, le orchestrează prin diferite firme; în acest timp, majoritatea populaţiei este menţinută în sărăcie, dependentă de pomenile electorale, de ajutoarele sociale; instituţiile statului sunt pline de cumetrii politice, iar aparatul de stat suferă de gigantism şi consumă resurse uriaşe. Tocmai pe această temă a brodat şi deşteptul de prim-ministru în rezervă al liberalilor, Cătălin Predoiu. Care a constatat el că în actualele condiţii de creştere a consumului din importuri - de parcă fenomenul ar fi nou şi nu datează de pe vremea când alt deştept decreta că economia românească e un morman de fiare vechi - adoptarea noul Cod fiscal nu ar fi tocmai în regulă. Ce nu pricep, dar mai degrabă nu vor să priceapă deştepţii care ajung în fruntea ţării este că tocmai exporturile sunt cele care aduc prosperitate economică, or nu poţi să faci export de produse când antreprenorii români trebuie să plătească taxe uriaşe pe forţa de muncă, taxe uriaşe pe producţie, un TVA total împotriva noii filosofii economice europene etc. Cum pot antreprenorii români să crească salariile angajaţilor când costurile lor pe producţie şi pe forţa de muncă sunt total necompetitive faţă de condiţiile fiscale oferite de alte ţări? Cum mai poţi să faci export şi să aduci valută în ţară în condiţii fiscale îndreptate împotriva celor care aduc plusvaloare? Iată încă un motiv pentru care salariile românilor vor rămâne mici în comparaţie cu cele din UE şi imigrarea va rămâne un fenomen constant, o hemoragie permanentă a celei mai în putere şi mai calificate categorii sociale din România.

Şi nu în ultimul rând, ce nu vor să priceapă politicienii: menţinerea unui aparat de stat uriaş şi noul dezmăţ al creşterilor salariale din sectorul bugetar este total împotriva intereselor naţionale. Acest sistem de stat a ajuns un cancer care erodează de decenii economia românească. Cum se poate să avem o infrastructură rutieră şi feroviară jalnică, codaşă în Europa, dar salariile miniştrilor şi a directorilor din companiile de stat să fie de zeci de mii de euro?! Cum este posibil ca şpaga estimată din sectorul sanitar să fie de 1 miliard de euro anual?! Răspunsul l-ar putea primi fiecare alegător dacă va începe să-i ia la rost pe cei pe care i-a ales, în colegiul lor. "De ce nu vreţi ca românii să plătească taxe şi impozite mici?" ar fi, pentru început, cea mai bună întrebare.