Întâmplarea a făcut ca nu demult să trec, din nou, pe str. Louis Pasteur, stradă care a fost subiect de articol publicat în ziarul din 21.05.2007 şi semnat de mine. Cum ştiam că lucrarea a fost terminată (oare?), mă aşteptam să văd ceva care să fi meritat atâtea "sacrificii", dar mai ales banii investiţi (şi nu puţini) în această lucrare de larg interes şi utilitate. Spre dezamăgirea mea, asfaltul, în unele locuri, gurile şi capacele de canal aproape acoperite, dar mai ales trotuarele, m-au făcut să pun, din nou, mâna pe pix şi să lansez o întrebare decentă şi la obiect: A recepţionat cineva lucrarea respectivă sau urmează a fi recepţionată? Dacă da, atunci ar fi bine să se deschidă bine ochii, pentru că în mod sigur "punga a fost deschisă" cu dărnicie la plata lucrărilor, de râsu plansu nu altceva: Până şi bordura care mărgineşte şoseaua, parcă-i pusă din vârful lopeţii, de mântuială şi de proastă calitate. Pe trotuarele lăsate în voia soartei ("după noi potopul"), ici şi colo cineva a mai aruncat, ca din greşală, câte o roabă sau lopată de bitum, dând iluzia că cineva s-a distrat pur şi simplu cu nervii riveranilor. L-am întrebat pe unul dintre aceştia ce părere are - ei bine, indignarea sa a fost maximă, lăsând să se înţeleagă că acelaşi lucru gândesc şi ceilalţi, care regretă taxele plătite la bugetul loocal pentru că e revoltător ce se petrece pe strada lor. Iată o opinie de care Primăria ar trebui să ţină seama. De putut se poate, drept dovadă lucrările similare efectuate pe străzile adiacente Pieţei Ţăranilor, sau malului Peţei etc., care fac cinste executantului. Îmi doresc să pot reveni pe seama acestui subiect, dar în mod pozitiv, lucrul pe care aş fi vrut să-l fac şi în cazul următorului aspect: pe marginea şoselei (zona Averescu), malul Crişului, s-au plantat, spre lauda Primăriei, puieţi de arbori şi tuia, dar, din păcate, nu s-a obosit nimeni să le poarte de grijă. Oamenii au apreciat gestul, dar n-au înţeles de ce serviciul de spaţii verzi din cadrul Primăriei n-a trimis cisterne cu apă (dimineaţa şi seara) pentru a le asigura umiditatea necesară şi vitală, dacă tot s-au obosit să-i planteze şi să cheltuie nişte bani?! Poate se vor planta alţi puieţi, dar dacă urmările vor fi aceleaşi, ajungem să alăturăm acestei acţiuni "înţelepte" zicala românului cu vaca cea bună de lapte... Aşa să fie?