Există oameni abili care ştiu să profite de oportunităţile ce apar în viaţa lor. Aceştia poartă pe chipurile lor măştile ipocriziei, fiind însemnaţi cu pecetea unei lăcomii fără saţ, obsedaţi de angoasa bogăţiei, nebăgând de seamă, la semnalele care le prevestesc catastrofa şi uitând că pierzând măsura morală se pierd pe sine. Aceştia sunt nişte indivizi inflexibili, care detestă mila, având inimile reci ca marmura şi tari ca granitul. Singurul lor ţel în viaţă este bogăţia şi puterea.

La fel şi politicienii, cocoţaţi în fotolii comode (de unde nu mai vor să se dea jos), uită de unde au plecat şi cum au ajuns acolo sus (de unde, dacă cad, cu greu se mai ridică) şi se cred superiori, fiind indiferenţi la necazurile celor pe umerii cărora s-au "cocoţat" şi privindu-i ca pe nişte pigmei, lipsiţi de importanţă, uită că tot ce face omul pe lumea aceasta se plăteşte în faţa Judecătorului Suprem. Ei găsesc tot felul de "găselniţe" (pretexte) atunci când, unii semeni de-ai lor îndrăznesc să-şi ceară dreptul la o "viaţă normală", decentă.

Fiind beneficiarii unor venituri ce depăşesc orice raţiune, motivaţie sau bun simţ, aceştia se arată foarte "îngrijoraţi" atunci când o categorie socio-profesională, nedreptăţită şi umilită ani de zile, cere să fie retribuită în concordanţă cu complexitatea, intensitatea, utilitatea şi importanţa socială a muncii depuse, pentru a asigura o stare cât mai bună de sănătate tuturor cetăţenilor ţării, pentru a fi apţi de muncă, contribuind, în acest fel, indirect, la creşterea venitului naţional. Şi parcă umilirea lor nu era deplină, dacă nu se recurge la o altă măsură jignitoare-încadrarea medicilor la categoria "funcţionarilor publici", ca şi cum munca, deosebit de complexă, diversă şi plină de răspundere a medicului, se poate pune pe acelaşi plan cu munca de rutină a unui funcţionar public. Halal judecată! Unele voci de la nivel înalt au intrat în panică, susţinând că majorarea salariilor medicilor va duce ţara la dezastru, deoarece va trebui majorat şi deficitul bugetar (de 1,2%), impus din afară, ca şi cum acest deficit ar trebui "bătut în cuie" până ce trinomul "FMI, Banca Mondială, Comisia UE" va aprecia (după criteriile proprii) că România a atins nivelul de dezvoltare dorit.

Din practica ţărilor dezvoltate se ştie însă că, în evoluţia lor economică, toate acestea au practicat politica deficitului bugetar ridicat, unele atingând chiar şi 4-5 % din PIB, deşi au dispus de condiţii mult mai favorabile decât dispune, astăzi, România care, practic, nu mai dispune de propriile resurse naturale, industria a fost măturată de pe suprafaţa pământului, agricultura se zbate în neputinţă, pădurile sunt jefuite, cetăţenii aduşi la o stare de "sărăcie lucie", puterea de cumpărare infimă etc. În plus, astăzi, România are obligaţii noi care contribuie la creşterea cheltuielilor bugetare, fără a avea posibilitatea creşterii corespunzătoare a veniturilor bugetare. Astfel, ca membru NATO, România trebuie să-şi sporească cheltuielile cu înzestrarea armatei, să participe cu militari în diferite teatre de operaţiuni în afara ţării, să participe la pregătiri comune în cadrul NATO, să-şi consolideze securitatea şi siguranţa naţională pentru a putea face faţă unor eventuale atacuri teroriste, să susţină grupurile de imigranţi veniţi din alte ţări etc.

Ca membră a UE, România trebuie să facă faţă unor cheltuieli noi, ce nu pot fi prevăzute în bugetul iniţial, cum sunt: amenzile şi penalităţile plătite de la buget pentru fondurile europene neutilizate conform programului şi pentru utilizarea lor frauduloasă, sumele plătite celor care au câştigat la CEDO, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti strâmbe; sumele plătite ca drepturi salariale sau de altă natură câştigate în instanţă. Nu trebuie uitate nici ajutoarele sau despăgubirile plătite de statul român pentru pagubele produse de fenomenele naturale, tot mai frecvente şi dezastruoase, în ultimul timp (inundaţii, secetă, alunecări de teren etc), după cum nu trebuie uitate nici cheltuielile cu spitalizarea răniţilor în accidentele de circulaţie, care cresc în ritm îngrijorător etc. Toate aceste cheltuieli, neprevăzute iniţial în buget vor contribui la creşterea deficitului bugetar, dacă nu se vor găsi soluţii de creştere şi a veniturilor.

Dar soluţii există şi amintim doar câteva, care se pot realiza, dacă guvernul doreşte, cu adevărat, acest lucru, şi anume: creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor, diminuarea evaziunii fiscale, a muncii la negru şi a economiei subterane, reducerea veniturilor (salarii, premii, sporuri etc) unor manageri şi funcţionari de la instituţiile şi regiile statului care, sfidând bunul simţ, şi-au stabilit, cu complicitatea consiliilor de administraţie, direct interesate (sinecurile lor depinzând de salariul managerului), nişte salarii de-a dreptul scandaloase, comparativ cu cele ale medicilor, profesorilor sau altor categorii socio-profesionale (ex. BNR, banca centrală a statului; Transgaz, regie a statului, şi multe alte instituţii şi regii ale statului), limitarea posibilităţii ca o persoană să facă parte din mai multe consilii de administraţie, de unde încasează bani mulţi pentru muncă puţină sau deloc, respectiv pentru simpla prezenţă la şedinţele consiliilor de administraţie, fără a-şi aduce vreo contribuţie la bunul mers al activităţii. Cum este posibil ca managerul Transgaz să ia numai premiu 700.000 de euro? Pur şi simplu, te cruceşti! Şi asta în timp ce creşterea salariilor, de zeci de ori mai mici; ale medicilor, profesorilor, ar pune în mare pericol ţara. Ce ar fi dacă, pentru evitarea acestui "mare pericol" aţi renunţa la o parte din salariile voastre nesimţite, ca să ajungeţi la nivelul salariilor celor nedreptăţi de soartă?!