În cea mai săracă ţară din Europa, după toate statisticile, nu se face nimic altceva decât să se dea o bătălie politică între găşti care se perindă etern la putere. Ideea că electoratul sancţionează la patru ani e deja o iluzie intrată în banalitate. Nu sancţionează nimeni pe nimeni, pentru că peste patru ani sau opt, atunci când revin forţele de opoziţie, se întorc cu aceeaşi oameni. Îşi imagina cineva că după opt ani îl vom revedea pe ministrul Aristotel în uniformă, confirmând din nou că Ardealul a produs în politică doar elefanţi fără fildeş?

Cadrele rămân pe baricade şi fac singurul lucru pe care-l ştiu, şi anume isterie naţională pentru a-şi legitima lupta cu duşmanii poporului. De fapt, aceşti oameni mai mult conturbă acest popor, care nici măcar nu-şi poate vedea de viaţa de zi cu zi, pentru că trebuie excitat permanent de trupele care au nevoie de fani pentru a-şi putea adjudeca legitim puterea. Dar în felul acesta nimeni nu mai face nimic în ţara asta. Economic, România nu există la ora actuală, totul e suspendat. Plus că dacă pentru noi toată problema economică se reduce la a tăia şi a lipi înapoi, atunci ne putem vedea în continuare de bâlciul nostru. Dar noi cum n-avem drumuri, infrastructură, oricum nu putem vorbi de economie de anvergură, doar aşa de subzistenţă. Dar nimeni nu e vinovat, fiecare îşi acuză duşmanul politic pentru nerealizările proprii. Totul e doar politică fără niciun beneficiu colectiv. În ultima perioadă s-a consumat enorm de mult fast food politic, de parcă noi am fi stâlpii Europei. În ziarele occidentale serioase puteai vedea în această perioadă, pe prima pagină, ştiri legate de meciurile de la Campionatul European, alături de cele privind reuniunile europene. La noi, nici măcar meciurile de fotbal n-au mai reprezentat o atracţie. Pentru că în ţara aceasta nimeni nu mai poate lua faţa acestor politicieni care au instaurat o dictatură mediatică. Dacă noi avem impresia că lumea civilizată cu asta se ocupă în primul rând, în spaţiul public, ne înşelăm amarnic. În plină criză, prin alte ţări, scriitori ca Umberto Ecco sau Vargas Llosa şi-au lansat în ultimii ani romane colosale. Există şi o viaţă culturală, dezbateri pe teme mari, marile cotidiane franceze, italiene, germane dedică spaţii serioase şi pentru aşa ceva. Pur şi simplu ritmul pulsează în toate organele vieţii sociale ale unui corp sănătos. La noi, nu. Aici, dacă vorbeşti de altceva decât despre politică ţi se retează imediat, da de astea avem noi timp? Aici nu e timp de chestii abisale, de parcă s-ar opri munca la o autostradă, dacă am face şi altceva decât gherilă politică. Nu, pur şi simplu nu se face nimic altceva, iar tot interesul acestor terorişti mediatici e să acapareze total atenţia. Să deţină şi monopolul mediatic pentru a bloca orice altă supapă. De fapt, dinadins în România libera iniţiativă e blocată, tot sistemul e conceput de aşa natură ca să fii un asistat care depinde de politicieni, de pile, totul ca să fii aservit social acestui conclav mafiot, pentru a nu putea exista oaze de normalitate, activităţi autonome de circul politic. Dependenţa de politic e una totală, până la urmă, ei sunt şi doctori, şi ofiţeri, sunt de toate peste o lume pe care o posedă şi care naşte sclavi din generaţie în generaţie.