A trecut ceva timp de când ni se tot plimbă pe la nas modelul inodor al independentului în politică. Aproape că e deja o găselniţă stafidită. Într-o ţară în care cel mai greu e să fii pe cont  propriu, în care succesul se obţine în gaşcă şi aproape imposibil individual, e greu să vorbim de independenţi. 

România nu cultivă spiritul de independenţă şi de iniţiativă proprie, dovadă faptul că peste trei milioane de români, care au vrut să facă ceva mai mult decât să aştepte pomeni, au trebuit să plece din ţară. A fi independent nu are aici neapărat sensul de-a fi patron, şeful tău, ci pur şi simplu de-a avea o marjă largă de manevră în ceea ce doreşti să faci cu viaţa ta. România nu oferă oportunităţi pentru succesul individual, ci doar pentru cel de gaşcă. A nu se confunda gaşca cu echipa. Toată această stare de  fapt se aplică şi-n politică. Iar cei care fac pe independenţii de multe ori sunt oamenii sistemului, programaţi să joace această diversiune. Nu putem şti dacă e şi cazul Monicăi Macovei. Dar semne dubioase există deja. Şi-a anunţat candidatura ca independent fără să-şi dea demisia din partid. În acelaşi timp, nici n-a fost dată afară. Asta e deja independenţă de personaj de Caragiale, nicidecum demnă de statuia intransigenţei pe care şi-o zidise. Apoi a declarat că vrea să se bată cu Ponta. Cam târziu s-a trezit că trebuie să facă lucrul ăsta. Până acum a stat la cutie şi-a mers în linia partidului, de noncombat, urcându-şi sacii în căruţa celui de-al doilea mandat la Parlamentul European. Chiar dacă e o realitate tristă, finalmente politicienii trăiesc doar pentru mandatele lor. Într-un fel sau altul cam toţi coabitează între ei, lucrând la liniştea proprie. Iar gesturi tranşante fac doar atunci când nu mai au ceva de pierdut, vezi Victor Ponta, care s-a trezit la finalul coabitării că nu mai vrea să coabiteze. Bine că n-a anunţat după alegeri că nu mai coabitează. Dar ăsta este politicianul român, învăţat de strategi doar să manipuleze şi să facă marketing politic. Candidatul, aşa-zis independent, e tot o găselniţă de marketing, care în afară de-a destabiliza adversarii, luându-le nişte voturi, nu are nicio altă finalitate. S-a văzut şi cazul Diaconu, care s-a înscris în aceeaşi strategie de manipulare. Şansele unui independent autentic sunt nule într-o ţară în care toată lumea e dependentă  şi în care se cultivă dependenţa totală atât faţă de stat, cât şi faţă de o gaşcă.