Este clar pentru oricine că scopul final al oricărei politici şi al oricărei administrări unei ţări trebuie să fie bunăstarea, sănătatea şi satisfacţia existenţială a populaţiei respective. Sursa tuturor acestora este bogăţia respectivei societăţi, în caz contrar sărăcia respectivei societăţi.

Cum poate să ajungă bogată o societate? Sursele posibil sunt limitate. De-a lungul istoriei statele dominante s-au îmbogăţit prin aport extern: cuceriri, colonii, alte practici financiare etc... O sursă inaccesibilă popoarelor mici. Apoi este moştenirea naturală de la cel care le-a dat sau le-a încurcat. Aşa sunt ruşii, cu bogăţii fără limite, arabii, cu petrolul lor şi nu mulţi. Noi am avut câte ceva şi încă mai avem, nu cât alţii, dar din care guvernul cu cap ar scoate bunăstare. Le-au dat ca proştii, le-au înstrăinat ca ticăloşii.

 Mai există o mare bogăţie, puţin conştientizată. Este pământul, considerat de către specialişti ca fiind unul dintre cele mai de calitate din lume, oricum între primele cinci din Europa. Ce se vede? Paragină şi şerpărie! Te uiţi şi faci depresie. Primele guverne (ale cui?) au făcut o imensă greşeală. Îl loc să schimbe proprietatea (modelul) şi să păstreze industrializarea agriculturii au transformat-o în numele unei prost înţelese democraţii într-o agricultură de subzistenţă. Acest lucru a accelerat fuga tineretului de la sate şi a îmbătrânit satele. Reîntinerirea satelor (baza biologică a poporului român) şi rentabilizarea agriculturii ar trebui să fie o urgenţă majoră. Dacă vom ajunge pălmaşi şi iobagi pe propriile pământuri înseamnă că în mod repetat ne-am ales conducători criminali.

A treia sursă de bogăţie a unui popor este anularea oricărei risipe. Oricât de sărac ai fi, dacă între cea ce aduni şi cea ce risipeşti raportul este pozitiv, oricât de mic, fie el şi de un leu pe zi, atunci apar seminţe din care, încet dar sigur, va răsări bogăţia. Aşa au construit cu perseverenţă elveţienii bunăstarea, pornind de la sărăcie, dar sărăcie şi moralitate. Atâta timp cât avem corupţie (corupţia este cea mai mare risipă) nu putem scăpa de sărăcie.

A patra sursă de bogăţie este folosirea forţei de muncă. Acolo unde toată lumea produce ceva, orice, dar să producă (cea ce ştie!), de acolo sărăcia fuge, exact cum curăţirea alungă murdăria. La noi, de 25 de ani, prin ordinară demagogie se încurajează nemunca. Sate întregi şi cartiere integral, de la popă la gropar, sunt formate doar din pensionari sau asistaţi, într-un fel sau altul, de stat, de sistemul de asigurări. Din motive electorale nimeni nu vrea să facă ordine, preferând să ne înecăm cu toţii. Nimeni nu vrea să se sacrifice, iar când a existat o schiţă de asemenea gest, demagogia şi minciuna interesate au urlat ca muşcate de şarpe. Dar, în fine, peste patru milioane de români, cea mai eficientă forţă de muncă a ţării, lucrează pentru alţii, aduc bogăţii altora. Problema locurilor de muncă este de o importanţă capitală pentru viitorul poporului român. "Privatizarea strategică (fâs!) cu trădarea locurilor de muncă, transferate altora, a fost un uriaş pumnal înfipt în spatele poporului roman. Se ştie care guvern şi care partid (bandă) cu cât au contribuit la dezindustrializarea României. O pierdere uriaşă este sufocarea, sau chiar îndepărtarea cu forţa, a celor care pot crea cultural, ştiinţific ori material. Este uluitor cât de urangutană perspectivă şi responsabilitate socială poţi întâlni din acest punt de vedere la toate nivelele, inclusiv acolo unde semidocţia are pretenţii academice. Stimularea pe orice cale a angajării tinerilor şi conservarea sub orice formă a capacităţilor restante ale vârstnicilor este iarăşi o necesitate. Sunt necesare politici cu măsuri concrete şi pe termen lung. Nu poţi ajunge din urmă Japonia decât dacă toţi muncesc, chiar şi aceia care pot doar să mişte din spâncene.

În fine, a cincea sursă de bogăţie este calificarea, culturalizarea şi specializarea. Cu mojici câştigi războiul ca ruşii, iar după 50 de ani cerşeşti sub poarta Brandenburgului, precum copiii celor care au cucerit Berlinul. Cu populaţie cultă şi bine şcolarizată pierzi războiul ca nemţii, dar după 50 de ani le dai de pomană celor care te-au cucerit. Cât despre cel mai consistent izvor de bogăţie, creativitatea, aproape că nu putem vorbi. Imensa majoritate a românilor cu putere creativă ştiinţifică, tehnico-ştiinţifică şi chiar culturală, au emigrat de mult, creând pentru alţii. Cei care prin excepţie au rămas sunt marginalizaţi de semidocţi. Sunt tineri care, realizaţi în SUA ori Europa, întreţinând cu articolele şi creaţiile lor cele mai prestigioase reviste de ştiinţă din lume, au venit în ţară căutându-şi 2-3 luni un loc de muncă şi s-au întors cu lacrimi în suflet de unde veniseră. Bunele lor intenţii erau caraghioase pentru imbecilii clienţi politici. Mulţi, mulţi asemenea tineri s-ar întoarce în ţară, dacă ar avea unde şi ar lumina instituţiile în care ar lucra, scoţându-le în lume, scoţându-şi colegii în lume. Deocamdată, din cauza turmelor de clienţi politici, bunele lor intenţii se usucă pe drumuri. Din păcate, prin nivelul plevei politice, partidele nu înţeleg nimic din aceste probleme şi nu au elaborate strategii punctuale (nu gargare nesfârşite) pentru desfundarea acestor izvoare ale bunăstării populaţiei.