Ca fiu al satului şi ca moştenitor al pădurii "Oarzăna", cumpărată de tatăl şi bunica mea, alături de alţi locuitori ai satului Fuşca, am făcut cerere la Comisia Aştileu ca în baza legilor actuale să ne pună în drepturi de proprietar al pădurii. Atât Primăria comunei Aştileu, Prefectura jud. Bihor, cât şi Judecătoria Aleşd ne-au refuzat acest drept. Nu a fost uşor pentru fuşcani atunci, ca oameni săraci, ţărani fără alte venituri decât cele din creşterea animalelor şi agricultură să cumpere pădure. Era unicul sat din jur care nu avea pădure ca proprietate personală. Toată viaţa, străbunii noştri au slujit la grofi şi baroni şi de aceea setea de-a avea pădure în proprietate i-a determinat s-o cumpere. Au făcut mari sacrificii pentru a cumpăra pădurea. Unii au vândut boii de la jug, alţii, vaca cu lapte de la gura copiilor. Din evidenţele de la dosarul cauzei care a fost administrat, rezultă că majoritatea locuitorilor au cumpărat una, două sau trei, până la cinci iugăre, puţini până la zece şi foarte puţini, peste zece iugăre. Şi atunci, ca şi astăzi, ţin foarte bine minte, la cei 15 ani ce-i aveam, că era o perioadă foarte grea, perioadă după război, nu era stabilitate economică, inflaţia era galopantă, ca şi azi, leul era devalorizat. Groful Golden a urgentat încasările pentru că ştia ce perioadă o să vină, inflaţia, devalorizarea şi naţionalizarea. Statul a naţionalizat pădurea. Fuşcanii au rămas cu banii daţi şi fără pădure, până azi. Acum suntem în fază de judecată, la Tribunalul Bihor, unde cei care au cumpărat pădurea speră să li se dea dreptate. Ni se invocă mereu lipsa contractului de vânzare-cumpărare, care, probabil, a fost pierdut, distrus sau zace şi acum pe rafturi, în cămara nu-ştiu-cui. Nimeni, însă, şi din dosar rezultă că pădurea a fost vândută, cumpărată şi plătită de fuşcani. Sperăm ca, prin rândurile sale, ziarul "Crişana" să contribuie la punerea în posesie a Pădurii "Oarzăna" fuşcanilor care au cumpărat-o.