Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania „Luna curățeniei în județul Bihor” beneficiază, în acest an, de un upgrade: pe lângă Concursul „Bihor Curat”, adresat elevilor din județ, a fost organizată și Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”, întrecere dedicată cluburilor de fotbal de juniori afiliate la Asociația Județeană de Fotbal Bihor.

Prin urmare, organizatorilor tradiționali – Consiliul Județean Bihor, Ecolect Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor – li s-au alăturat Asociația Județeană de Fotbal Bihor și, desigur, fostul mare fotbalist Mihai Neșu.

La fel ca anul trecut, cei de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș s-au numărat printre participanții la Concursul „Bihor Curat”, EcoClubul școlii fiind reprezentat la această a șasea ediție de elevii „silvicultori” din clasele a IX-a D și a XI-a D. Aceștia au fost coordonați de profesorii Claudia-Florina Cighir, directoarea școlii, Adrian-Ionuț Sabău, director adjunct și Mihaela Laza, în timp ce Corina-Emilia Sabău, Dan-Mugurel Ispas și Adrian-Sorin Mlendea au activat ca profesori de sprijin.

Reprezentanții Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” au ales ziua de miercuri, 27 mai, pentru desfășurarea acțiunilor prevăzute de regulamentul concursului. Întâi, pe terenul sintetic de sport al școlii, a avut loc ștafeta reciclării, după care elevii claselor a IX-a D și a XI-a D, împreună cu profesorii menționați, s-au deplasat în parcul din apropiere, unde au trecut la ecologizarea acestui spațiu. Tot acolo, sub îndrumarea prof. Adrian-Sorin Mlendea, elevii din clasa a XI-a D le-au predat colegilor mai mici o scurtă lecție de specialitate, efectuând, printre altele, măsurători ale diametrelor arborilor ornamentali din acest parc.

În fine, trebuie să salutăm faptul că, deși erau pregătiți pentru o curățenie de durată, elevii și profesorii de la „Ciordaș” și-au terminat treaba destul de repede, asta datorită îmbunătățirii comportamentului civic al celor care tranzitează parcul, fie ei beiușeni sau nu, la care se adaugă o evidentă creștere a calității serviciilor municipale de îngrijire a spațiilor verzi.