Din alaiul diavolului face parte şi un motan vrăjitor în capodopera lui Bulgakov, "Maestrul şi Margareta". Acest personaj se potriveşte mai bine cu cel poreclit varanul de către CTP, care la rândul lui l-a inspirat prin faciesul său pe Vadim Tudor, ce a simţit nevoia să-l introducă tot in zona reptiliană, botezându-l, crocodilul chelios. Avem un adevărat Reptilariu, pentru că pe lângă varan şi crocodil, mai sunt şi multe vipere şi mulţi şerpi.

Dar comparaţia lui CTP se potriveşte oarecum doar vizual, a avea o faţă care aduce a bot de varan nu înseamnă neapărat că omul respectiv e demn de comparaţia cu teribilul animal. Varanul e cea mai mare şopârlă din lume, are vreo trei metri şi 135 kg, poate lichida chiar un bivol. Prin urmare e genul de animal puternic, care nu are nevoie de tertipuri pentru a supravieţui sau vâna. De asta comparaţia cu Dan Voiculescu se opreşte la nivel de facies. Alte  avataruri nu sunt sesizabile. Felix e mai aproape de un motan parşiv decât de un varan. Are o dorinţă de-a pica mereu în picioare şi e permanent dispus sa facă piruete, să se metamorfozeze, mai ceva decât motanul lui Bulgakov din "Maestrul şi Margareta." Motanul e acolo însoţitorul Diavolului, şi e în stare, de la tras cu pistolul sau la a cere picături de valeriană în momentele de mare tensiune, până la a se face invizibil. Acest personaj pare mai apropiat de Felix Motanul, iată dispus să sară la modul salvator în Parlament ca într-o piscină şi să iasă imediat dacă simte că fierbe apa. E a doua demisie din Parlamentul României, probabil că la anul va intra şi-n Parlamentul European, acest motan hăituit, precum motanul diavolului Woland de poliţia moscovită, care sare de pe un acoperiş pe altul al politicii pentru a-şi scăpa blana. Se apropia pe 31 ianuarie sentinţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a mai apropiat ea şi anul trecut, motiv pentru care a demisionat şi atunci motanul năzdrăvan, iar acum repetă manevra.  Şi totuşi, chiar dacă Felix Motanul ar ajunge la un moment dat în goana sa de cotoi zbârlit să intre în cuşcă, asta n-ar aduce cu sine o pedeapsă apocaliptică cum am fi tentaţi să credem, supralicitând îndelunga sa urmărire care tot amână deznodământul. Chiar dacă va intra în cuşcă, motanul va sta şase sau opt luni, va pufăi pe sub mustăţi din trabucuri fine, după care va ieşi regăsindu-şi averea intact(ă). Orice motan cu pretenţii ştie că din când în când i se mai pot rupe din mustăţi sau chiar scurta coada, face parte din poveste. Şi uite aşa putem observa cum reuşim noi românaşii să facem  mecanismul justiţiei, astfel încât să împace cumva pe toată lumea. Întâi, Europa care se burzuluia spre noi când vedea că suntem în stare doar de arestări preventive. Pe când acum, chiar dacă rămâne nemulţumită, i se pot arăta, din când în când, nişte paşi făcuţi. În acelaşi timp, inculpatul, chiar dacă face totul ca să evite pedeapsa, e conştient că până la urmă va sta doar câteva luni, că va avea parte de un tratament regal, de sanatoriu pentru aristocraţi, iar sacii pe care i-a urcat o viaţă întreagă în pod, prin furt, rămân tot acolo. Şi mai rămâne şi publicul care e şi el cât de cât satisfăcut în pofta lui de dreptate, prin aceste pedepse soldate cu puşcăria la fără frecvenţă sau la cursul scurt. Şi uite aşa nimeni nu rămâne grav nemulţumit. Diavolul îşi face bine treaba.