Asociaţia Absolvenţilor Liceului "Emanuil Gojdu" Oradea str. Spiru Haret 3-5 Revin în numele asociaţiei noastre, cu aceleaşi sesizări de interes citadin ce vizează memoria unor mari personalităţi, corectitudinea şi adevărul istoric, în speranţa de a fi ultima. Ar fi şi cazul după atâtea anterioare, fie direct prin memorii, fie şi prin numeroase publicaţii (ziare, reviste, cărţi)*. Iată care sunt acele "atât de greu" de soluţionat solicitări. A) În memoriul asociaţiei noastre din 24.01.2002, precedat de alte şase referitoare la placa de marmură din holul principal al Primăriei, se exprimă recunoştinţă pentru reaşezarea textului iniţial şi a bustului generalului Traian Moşoiu. Tot atunci se propune, pentru adecvarea întru totul situaţiei cronologice reale, o completare a notiţei adăugate sub inscripţia originală, deci la textul Reaşezată la 20 aprilie 2001, în continuare, fiind distrusă după 30.08.1940, înlocuieşte şi pe cea dintre 1989-2001. Justificarea acestei propuneri: - Adevărul este că nu "tabla" se reaşază, ci numai textul ei. - Oricine citeşte inscripţia simte lipsa unei motivaţii. Că "tabla" fusese distrusă în urma cotropirii Ardealului de Nord de către armata horthystă. - Cronologia corectă nu permite să se omită cu obstinaţie faptul că se mai făcuse o înlocuire a plăcii distruse, încă în 20.IV.1989, înfruntând dictatura ceauşistă, atât de ostilă unor asemenea iniţiative. Dacă ea a tolerat totuşi primul memorial istoric să fie reaşezat în Bihor dintre cele distruse de detestatul eveniment din anul 1940, ni se pare cel puţin nedreaptă nerecunoaşterea (respingerea şi uitarea) unei etape notabile în cronologia acestui memorial. Sperăm că azi nu se va face ceea ce nu făcuseră nici ceauşiştii. - Are cineva interesul să se ascundă că placa iniţială a fost distrusă şi de aceea trebuie reaşezată prezenta? - Se justifică prin completare şi întârzierea reaşezării prezentei plăci abia în anul 2001. - Spaţiul permite completarea notiţei în continuare. B) Pe bustul generalului Traian Moşoiu, ridicat în Parcul "Nicolae Bălcescu", se pot citi numele şi anii 1868-1934. Încă în "Crişana" din 11.XI.1992, am semnalat documentat că anul 1934 este fals. Cel adevărat este 1932. Au urmat şi alte articole de presă, memorii către primar şi cărţile citate. Confruntaţi: bustul ridicat la Tohan de descendenţii generalului; pe nepoata sa, actriţa Anca Neculce (Bucureşti, sector 5, Intrarea Ursuleţ nr. 5, etajul III, ap. 7); vitrina Muzeului Militar din Oradea; "Gazeta de vest" şi revista "Cele trei Crişuri", iulie 1932, Oradea; "Viitorul", "Universul", "Dimineaţa", "Curentul", iulie 1932. C) Pe placa memorială amplasată pe "Casa Dr. Aurel Lazăr" figurează ca an al naşterii 1871. Am făcut numeroase semnalări documentate (Vezi bibliografia alăturată). Confruntaţi: biografia familiei scrisă de tatăl, Teodor Lazăr, din care citez "... iar la anul 1872, luna lui august 17, s`au născut fiul meu cel prea dulce, Aureliu... "; inscripţia de pe stela lui funerară (din anul 1930, când trăiau încă soţia sa şi fiul său, prof. univ. dr. Livius Lazăr) situată în faţa Capelei Orăşeneşti din Cimitirul Municipal. D) Placa de marmură amplasată pe clădirea din strada Nicolae Jiga, ce fusese internatul omonim, are inscripţia derutantă. (Vezi textul la faţa locului). Deoarece alta este clădirea fundaţională. Este în Piaţa Unirii, pe colţul străzilor Avram Iancu şi Iuliu Maniu. Încă din 1860, luase fiinţă Fundaţiunea Nicolae Jiga. Tot acolo, a luat fiinţă şi internatul. Senatul fundaţional abia în anul 1884 achiziţionează clădirea din strada devenită Nicolae Jiga şi abia de atunci se transferă acolo internatul. Greşită este şi formularea ultimei fraze, deoarece dă de înţeles că fondurile acestei fundaţii ar fi fost singura sursă de burse pentru elevii şi studenţii români din Bihor. Or, au fost şi altele. Este de ajuns numirea celei mai mari, care a fost Fundaţiunea Emanuil Gojdu. Că a derutat pe trecători este suficient un exemplu. Cu ocazia montării plăcii de marmură pe "Casa Nicolae Jiga" (februarie 1997), întregul serviciu tehnic al Primăriei era derutat. Ştiau numai despre clădirea din strada Jiga că ar fi casa fundaţională. E) Promenada Emilian Mircea Chitul, denumire în locul străzii Plopilor, am propus-o în 8.IX.1995 şi i-au urmat alte şase memorii către primar şi Consiliul Judeţean, până a apărut inscripţia strada Emilian Mircea Chitul, refuzându-se mereu denumirea de promenadă, deşi a fost temeinic motivată adecvarea acestei denumiri. Între altele, este nemijlocit malul Crişului pe o parte, iar pe cealaltă, numai câteva numere de casă, ridicate recent în dosul unor curţi, care, ca şi celelalte, toate au faţada şi numerele pe strada paralelă. Nu are carosabil, nici acces pentru vehicule, nici trotuar şi nici canalizare. Ca promenadă a servit şi mai demult, când fusese amenajată cu ambarcadere pentru agrement. Prin situare, promenada oferă o impresionantă perspectivă asupra edificiului Primăriei, asupra centrului vechi al oraşului, asupra curburii celei mai aspectuoase a malului betonat al Crişului. Urmărind malul drept în amonte de Podul Unirii, ceea ce se numeşte azi Piaţa Libertăţii, fusese înainte Promenada Mihai Eminescu. Piaţa Libertăţii este o denumire improprie. Denumeşte o stradă cu un scuar şi o promenadă. În "Micul ghid al oraşului Oradea", editat în anul 1931, de Pop Vasile (secretarul chestorului de Poliţie), figurează ca "Promenada Eminescu - Ezred?vi Eml?kt?r" (pag. 17). Este cea mai frumoasă promenadă în Oradea, unde s-a ridicat bustul lui Mihai Eminescu în 11.VI.1934. Dacă s-ar fi ţinut cont de sugestiile pe care le-am făcut în publicaţii locale, azi, ar fi din nou Promenada Mihai Eminescu, cu statuia pe locul fostului său bust (nu în vacarmul cel mai circulat), având în vecinătate pe Iosif Vulcan, naşul patronimic, şi s-ar fi putut evita intruziuni ulterior nedorite. Aşa se întâmplă când judecata logică este înlocuită cu indiferenţa. F) Dintre alte inscripţii eronate pe care le-am semnalat în publicaţii şi au rămas încă nerectificate, să reamintim două. Numele lui Andrei Mureşanu fără "u" final pe tăbliţa străzii. A fost corectat după ce-l sesizasem în ziarul "Crişana". Înlocuindu-se câteva dintre ele după mai mulţi ani, pe cele noi a reapărut aceeaşi grafie greşită. În prezent, pe aceeaşi stradă, la mică distanţă, numele titularului străzii poate fi citit în două variante. Una cu "u" final, iar alta, fără acest "u". Din păcate, nu este singurul caz. Un altul, foarte apropiat, prezintă chiar strada care o întretaie. Poartă numele vestitului general Henri Mathias Berthelot. Însă este scris greşit: Bertholot. Apare chiar la deschiderea străzii înspre Hotelul "Continental". O impresie nu prea favorabilă nici pentu imaginea ţării, dar nici ca recunoştinţă pentru aportul acestui mare general la victoria României în primul război mondial. În încheiere, ne putem întreba: oare câţi trecători (elevi, studenţi, militari, publicişti ş.a.) pe lângă aceste surse informatoare au fost derutaţi chiar de către autorităţi despre cele mai respectabile personalităţi istorice? Oradea, 1.IX.2004 ------------------------------------------ x) Memorii pentru: preşedintele Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Bihor, 19.XII.1988; 3.XI.1989. Preşedintele Consiliului jud. Bihor, 7.VI.1997. Primari ai Oradiei: 16.XI.1993; 3.V.1995; 8.IV.1995; 2.XI.1995; 4.X.1996; 26.V.1997; 12.XI.1997; 26.I.1998; 24.I.2002; 25.V.2002. Articole de presă: "Restanţe reclamante", în gazeta "Ţara Crişurilor" nr. 7-8.XI.1990; "Recunoştinţa orădenilor" în "Crişana", 11 .XI.1992, "Rectitudinea obligă", în "Crişana", 13.XI.1992; "Semne desconsiderative", în "Gazeta de vest", 21-27.V.1993. Cărţi: "Rectitudine - documentar, mărturie", Edit. Imprimeria de Vest, Oradea, 1995, pp.11-23; 78-81. "Decenalul aniversar 1992-2002 al Asociaţiei Absolvenţilor Liceului Emanuil Gojdu", Edit. Imprimeria de Vest, Oradea, 2002, pp. 91-97; 98-118.